Ajutor:Căutare

(Redirecționat de la Wikipedia:Căutare)

Pentru a căuta un articol sau o altă pagină în Wikipedia se poate folosi funcția de căutare, disponibilă la toate paginile din Wikipedia, în partea stângă. Căutarea se efectuează nu numai în titluri, ci și în corpul articolelor.

În locul funcției de căutare se pot folosi și următoarele unelte, care însă permit identificarea articolelor numai după titlu:

  • Indexul articolelor: căutare de la primele două litere din titlu;
  • Lista paginilor: listarea paginilor (articole, imagini etc.) al căror titlu începe cu un anumit șir de caractere.

Salt / Caută

Cele două butoane de sub caseta de căutare au următoarele funcții:

  • Salt: dacă este găsită o pagină al cărei titlu se potrivește cu cuvântul căutat atunci se produce direct afișarea paginii respective, altfel se apelează funcția de căutare. Tasta enter de la tastatură este echivalentă cu apăsarea pe acest buton.
  • Caută: listează paginile care au cuvântul căutat în titlu sau în conținut. Uneori funcția de căutare este dezactivată pentru a micșora încărcarea serverelor. Când suspectați că s-a operat această dezactivare folosiți un motor de căutare extern (Google, Yahoo, etc.).

Diacritice

În prezent funcția de căutare necesită scrierea corectă a cuvintelor românești sau străine, cu diacritice acolo unde este cazul. De exemplu trebuie scris „frecvență” pentru a găsi articolul despre această mărime fizică; o căutare fără diacritice („frecventa”) nu recunoaște articolul.

Această problemă nu apare la căutarea folosind motoare externe.

Domeniu

În mod implicit căutarea se face numai în articole și în paginile de ajutor. Puteți opta pentru căutarea în alte tipuri de pagini prin bifarea căsuțelor respective. De asemenea utilizatorii înregistrați și autentificați pot alege la Preferințe ce tipuri de pagină vor fi avute în vedere la căutare.

Majuscule

Funcția caută nu ține cont dacă ați introdus cuvântul cu majuscule sau minuscule. Funcția salt ține cont de majuscule doar în anumite situații; prima literă din titlu nu contează niciodată dacă e sau nu majusculă.

Actualizare

Funcția de căutare operează asupra unei baze de date separată de cea a proiectului și care se actualizează periodic. De aceea paginile foarte noi pot să nu apară ca rezultat al căutării, și invers, paginile șterse recent încă mai pot apărea între rezultate.

Vezi și

Instrumente externe