Wikipedia:Pagini de șters/Codului Bibliei
Propusă pentru ștergere la 22 mai 2007.
Justificarea ștergerii: Nu cunosc subiectul și nici nu știu dacă există acest subiect, dar articolul îmi pare a fi un eseu. — AdiJapan ☎ 22 mai 2007 10:11 (EEST)
- Comentariu: Subiectul este prezentat la en:Bible code și a fost popularizat de două cărți ale lui en:Michael Drosnin, apărute și în limba română la Editura Nemira [1]. Existența acestor "coduri" este controversată, iar dacă păstrăm articolul, ar trebui redenumit (în "Codul Bibliei") și redactat într-un stil neutru, așa cum este prezentat la Wikipedia în engleză (personal, sunt de acord că într-un text suficient de mare poți găsi o regulă cu care să apară orice cuvânt sau orice propoziție, dar Wikipedia nu este o autoritate care trebuie să determine adevărul, ci trebuie doar să prezinte subiectele care sunt de natură encilopedică). Răzvan Socol mesaj 22 mai 2007 11:05 (EEST)
- Rostul discuției de față este să stabilim dacă se poate recupera ceva din textul actual al articolului sau dacă trebuie aruncat la gunoi cu totul. Titlul, tonul și stilul de redactare sînt chestiuni de formă care se pot rezolva, dar conținutul? — AdiJapan ☎ 22 mai 2007 13:19 (EEST)
- Bun, bun. Dar de ce Codului Bibliei și nu Codul Bibliei? --Cezarika1 22 mai 2007 13:30 (EEST)
- Foarte bună întrebare!... :D --Vlad|-> 24 mai 2007 19:49 (EEST)
- Greșeala din titlu este o chestiune de formă, corectabilă în cîteva secunde. Întrebarea cu adevărat bună în această discuție este dacă ștergem articolul sau nu. — AdiJapan ☎ 25 mai 2007 08:21 (EEST)
- Ca mod de prezentare se află între rezumat (selectiv) de carte/articol/studiu și eseu. Dar unde sunt sursele? Deși, într-adevăr, prezintă o idee vagă despre subiect, față de corespondentul în limba engleză este net inferior; se poate mai bine de atât. Aș zice ștergere sau ciotuire. --Alex:D|Mesaje 25 mai 2007 10:19 (EEST)
- Șterge. Subiectul se poate trata, este enciclopedic dar actualul articol după părerea mea este mai degrabă o tentativă decît un eseu. – Laura\ mesaj 25 mai 2007 15:03 (EEST)
- Șterge. Dacă discutăm despre conținutul actual al articolului, nu cred că e mare lucru care merită să fie păstrat... eventual categoria și link-urile interwiki :). Puținele informațiile care sunt prezente acum în articol sunt cam inexacte și oricum pot fi găsite ușor în alte părți (în Wikipedia în engleză, de exemplu). În legătură cu întrebarea "de ce titlul paginii este Codului Bibliei în loc să fie Codul Bibliei ?", răspunsul devine clar dacă ne uităm la ce legături există către această pagină: articolul a fost creat dintr-un red link care apărea în pagina Nostradamus. Răzvan Socol mesaj 25 mai 2007 18:23 (EEST)
Discuție încheiată. Rezultat: șterge. — AdiJapan ☎ 29 mai 2007 11:01 (EEST)