Élisabeth Philippine Marie Hélène a Franței

Servitorul lui Dumnezeu
Élisabeth a Franței
Vigée Le Brun - Élisabeth of France, Versailles.jpg
Date personale
Născută[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Versailles, Regatul Franței Modificați la Wikidata
Decedată (30 de ani)[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Paris, Prima Republică Franceză Modificați la Wikidata
Înmormântată cimetière des Errancis[*][[cimetière des Errancis (cemetery located in Paris, in France)|​]] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluighilotină Modificați la Wikidata
PărințiLudovic, Delfin al Franței (1729–1765)
Marie-Josèphe de Saxonia Modificați la Wikidata
Frați și suroriLudovic al XVI-lea al Franței
Ludovic al XVIII-lea al Franței
Carol al X-lea al Franței
Marie Thérèse, Madame Royale[*][[Marie Thérèse, Madame Royale (Princess of France (1746-1748))|​]]
Clothilde a Franței
Marie Zéphyrine de France[*][[Marie Zéphyrine de France (Dauphin of France)|​]]
Xavier de France[*][[Xavier de France (Prince of France)|​]]
Louis, Duce de Burgundia Modificați la Wikidata
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Ocupațieprințesă Modificați la Wikidata
Venerație
Venerată înBiserica Catolică
Sărbătoare10 mai
ApartenențaEparhia de la Versailles
ÎnsemneCununa martiriului
Palma martiriului
Fleur de lis
Rozariu
PatronajeFranța
Gloriole.svg Sfinți

Elisabeta a Franței (Élisabeth Philippine Marie Hélène de France[5][6] ; 3 mai 176410 mai 1794), cunoscută ca Madame Élisabeth, a fost prințesă franceză, sora mai mică a regelui Ludovic al XVI-lea. În timpul Revoluției franceze, a rămas alături de rege și de familia lui și a fost executată în Piața Revoliției din Paris în timpul Terorii. Ea este privită de Biserica Catolică ca martir și este venerată ca Servitorul lui Dumnezeu.[7][8]

CopilărieModificare

 
Prințesa Elisabeta Franței în timpul copilăriei pictată de Joseph Ducreux, în jurul anului 1768.

Élisabeth s-a născut la 3 mai 1764 la Palatul Versailles în Franța. A fost cel mai mic copil al lui Ludovic, Delfin al Franței și a celei de-a doua soții, Ducesa Maria Josepha de Saxonia. Bunicii paterni au fost regele Ludovic al XV-lea al Franței și regina Maria Leszczyńska. Ca nepoată a regelui Franței a fost Petite-Fille de France. Bunicii materni au fost regele Augustus al III-lea al Poloniei, elector de Saxonia și arhiducesa Maria Josepha, fiica împăratului Iosif I.

A fost crescută de Marie Louise de Rohan, contesă de Marsan, guvernantă a copiilor Franței și sora Prințului de Soubise. A primit o educație bună. Élisabeth a fost profund religioasă. A fost devotată fratelui său, regele, și a refuzat să se căsătorească ca să poată rămâne în Franța: în 1777, împăratul Iosif al II-lea a sugerat o căsătorie însă Élisabeth a refuzat având consimțământul fratelui său.

RevoluțieModificare

Élisabeth și fratele ei Charles-Philippe, conte d'Artois, au fost conservatorii familiei regale. Spre deosebire de Artois, care, la ordinul regelui, a părăsit Franța la 17 iulie 1789, la trei zile după asaltul Bastiliei,[9] Élisabeth a refuzat să emigreze. După ce familia regală a fost transferată de la Palatul Versailles la Palatul Tuileries ea a preferat să rămână cu regele și familia sa decât cu mătușile ei Madame Adélaïde și Madame Victoire la Castelul Bellevue.

A corespondat cu contele d'Artois care era în exil iar una dintre scrisori, în care și-a exprimat opinia că ar fi necesară o intervenție străină pentru restabilirea vechiului regim, a fost interceptată de Adunarea Națională.

La 9 mai 1794, a fost transferată la Conciergerie și adusă în fața Tribunalului Revoluționar. A fost acuzată că a furnizat fonduri emigranților, că a încurajat rezistența trupelor regale în timpul evenimentelor din 10 august 1792. În timpul procesului, ea a răspuns, atunci când a fost apelată cu "sora tiranului": "Dacă fratele meu ar fi fost așa cum îi spuneți, nu ați fi fost acolo unde sunteți și nici eu nu aș fi unde sunt". Élisabeth a fost condamnată la moarte și ghilotinată în ziua următoare.[10]

Cauza beatificării și canonizăriiModificare

Élisabeth a murit în mirosul sfințeniei. Potrivit doamnei de Genlis, un parfum de trandafiri a străbătut Place de la Concorde după executarea ei.

În 1953, Papa Pius al XII-lea a recunoscut prin decret caracterul eroic al virtuților sale pur și simplu din cauza martiriului ei. Prințesa a fost declarată slujitoare a lui Dumnezeu și cauza beatificării a fost prezentată oficial la 23 decembrie 1953 de Cardinalul Maurice Feltin, Arhiepiscopul Parisului.

În 2016, Cardinalul André Vingt-Trois, Arhiepiscopul Parisului, a reactivat cauza beatificării sale. Părintele Abbé Xavier Snoëk, preot paroh al parohiei Sainte-Élisabeth-de-Ungaria, a fost numit postulator al cauzei (biserică situată în vechiul cartier al Templului unde a fost închisă prințesa), iar în mai 2017 a recunoscut asocierea credincioșilor promotorii cauzei lor.

La 15 noiembrie 2017, Cardinalul Vingt-Trois, după consultarea Conferinței episcopale franceze și a nihil obstat al Congregației pentru Cauzele Sfinților din Roma, speră că procesul va duce la canonizarea doamnei Élisabeth, sora lui Ludovic al XVI-lea. [11]

Arbore genealogicModificare

NoteModificare

  1. ^ a b „Élisabeth Philippine Marie Hélène a Franței”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Elizabeth Of France, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  3. ^ a b Elisabeth Philippine Marie Hélène de Bourbon, The Peerage, accesat în  
  4. ^ a b Elisabeth de France, Genealogics 
  5. ^ Achaintre, Nicolas Louis, Histoire généalogique et chronologique de la maison royale de Bourbon, Vol. 2, (Rue de l'École de Médecine, 1824), 168.
  6. ^ Diderot & d'Alembert Encyclopédie méthodique: Jurisprudence, Paris, 1786, p. 159 [1]
  7. ^ „1794”. faithweb.com. Accesat în . 
  8. ^ „Bienvenue sur le site de la paroisse Sainte-Élisabeth-de-Hongrie”. sainteelisabethdehongrie.com. Accesat în . 
  9. ^ Castelot, André, Charles X, La fin d'un monde, Perrin, Paris, 1988, pp. 79-80, ISBN 2-262-00545-1
  10. ^ Trial and execution (French): de Beauchesne, Alcide-Hyacinthe, La vie de Madame Élisabeth, sœur de Louis XVI, Volume 2, Henri-Plon Éditeur-Imprimeur, Paris, 1870, pp. 199-205, 219-250.
  11. ^ Barrett, David V. (). „French bishops approve opening of Cause for King Louis XVI's sister”. Catholic Herald. Accesat în .