Émile Friant
Émile Friant | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [2][3][4][5][6] Dieuze(d), Lorraine(d), Franța |
Decedat | (69 de ani)[7][4][8][5][3] Paris, Île-de-France, Franța[9] |
Înmormântat | cimetière de Préville[*] |
Cetățenie | Franța[10] |
Ocupație | pictor artist grafic[*] sculptor |
Limbi vorbite | limba franceză[7] |
Activitate | |
Domeniu artistic | pictură, gravură, sculptură |
Studii | Școala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Paris, École nationale supérieure d'art de Nancy[*] |
Mișcare artistică | École de Nancy[*] |
Opere importante | Q17491628[*] , All Saints' Day[*] , L'Écho de la forêt[*] , The Lovers (Autumn Evening)[*] |
Premii | Comandor al Legiunii de Onoare[*] (din )[1] Prix de Rome () Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] (din )[1] Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] (din )[1] |
Semnătură | |
Modifică date / text |
Émile Friant (n. , Dieuze(d), Lorraine(d), Franța – d. , Paris, Île-de-France, Franța) [11] a fost un artist francez.
Friant s-a născut în comuna Dieuze(d). Mai târziu, va fi nevoit să fugă la Nancy din cauza invaziei soldaților Regatului Prusiei. A expus picturi pe tot parcursul vieții la Salonul de la Paris(d).
Friant a creat lucrări în cărbune, ulei și alte medii. De asemenea, a folosit fotografii pentru a pregăti picturile finite.[12]
Tinerețe
modificareFriant s-a născut în comuna Dieuze(d) în 1863.[13] Tatăl său era lăcătuș, iar mama croitoreasă. Soția unui chimist, doamna Parisot o angaja pe soția tatălui lui Émile Friant pentru a crea haine personalizate. Soții Parisot s-au interesat de timpuriu despre tânărul Friant și l-au tratat maternal, deoarece nu aveau copii proprii.[14]
În 1870, odată cu înfrângerea celui de-al Doilea Imperiu Francez, ca parte a războiului franco-prusac care se desfășura la acea vreme, a avut loc anexarea Alsaciei, iar Dieuze nu mai s-a mai aflat sub controlul statului francez.[14] Foarte tulburat de acest lucru, domnul Parisot intenționa să părăsească comuna pentru Nancy, dar a murit cu puțin timp înainte de a avea ocazia. În 1871,[13] doamna Parisot a fugit cu Friant la Nancy; familia sa biologică avea să-i urmeze mai târziu.[14]
Friant a fost trimisă la liceu să învețe latină, deoarece doamna Parisot intenționa ca el să calce pe urmele soțului ei și să devină chimist.[14][15] Între timp, prietenii tatălui său biologic i-au sugerat să-l trimită la o școală municipală de artă, datorită îndemânării sale cu pensula. Din cauza performanței sale slabe la liceu, Friant a cerut permisiunea de a pleca și de a se concentra asupra artei. Tatăl său a fost de acord, iar tânărul Friant a fost plasat sub îndrumarea unui tutore particular care îi aranja activitatea academică, astfel încât să rămână timp pentru pictură. Sub îndrumarea lui Louis-Théodore Devilly, director al unei școli din Nancy și un susținător al realismului,[15][16] Friant a învățat arta naturilor statice și a peisajelor.[14]
Friant a pictat La Petite Barque la vârsta de 15 ani. Pictura a fost expusă la Nancy și a devenit rapid centrul intrigii publice. Consiliul municipal i-a acordat permisiunea de a călători la Paris un an mai târziu. Acolo a studiat cu Alexandre Cabanel, care l-a îndrumat în crearea de schițe în ulei ale unor opere istorice.[16] Friant, dezamăgit de stilul academic al metodei atelierului, s-a întors la Nancy unde a lucrat cu pictorul Aimé Morot.[15][14]
Salonul
modificareÎn 1882, Aimé Morot(d) l-a încurajat să prezinte două dintre lucrările sale la Salon(d): Fiul risipitor și Interior de atelier, pentru care a primit o mențiune de onoare.[17] În anul următor, Friant s-a prezentat din nou la Salon și a ocupat locul al doilea la concursul Prix de Rome. În 1884 a primit o medalie de clasa a treia la Salon cu pictura sa Un coin d'atelier, iar în 1885 o medalie de clasa a doua.[17] Avea să lege o prietenie de durată cu actorii Ernest(d) și Benoit Coquelin(d). Cu bursa de călătorie primită de la Salonul din 1886, Friant a călătorit și a studiat în Țările de Jos. Portretul său al mamei soților Coquelin reflectă influența acelei călătorii.[15] În 1889 și-a expus tabloul din 1888 La Toussaint la Salon, pentru care a primit un premiu întâi. Acest tablou înfățișează o imagine patriotică revanșardă a unui grup de oameni care vizitează un cimitir în care au fost îngropate victimele franceze ale războiului franco-prusac.[18] A primit o medalie de aur pentru aceeași pictură la Expoziția Universală din 1889, precum și Legiunea de Onoare. Pictura a fost achiziționată de stat și adăugată la colecția Muzeului Luxemburg[17] și este acum expusă permanent în Musée des beaux-arts Arhivat în , la Wayback Machine. din Nancy. A primit o a doua medalie de aur din partea juriului la Expoziția Universală din 1900,[17] unde a expus cinci tablouri, printre care La Discussion politique, Jours heureux și La Douleur.[19]
Viața de mai târziu
modificareFriant a fost numit profesor de pictură în 1923 la École des Beaux-Arts din Paris, Franța, a fost promovat la funcția de comandant în Legiunea de Onoare și a devenit membru al Institut de France. În 1930, criticul de artă Arsène Alexandre a publicat o recenzie cuprinzătoare a artei lui Friant.[20] În 1932, Friant a murit la Paris.[21]
Picturi
modificare- Le travail du lundi, 1884. Ulei pe panou de lemn. Muzeul de arte frumoase din Nancy, Franța.
- Autoportret, 1885. Ulei pe panou. Muzeul de arte frumoase din Nancy, Franța.
- Jeune Nancéienne dans une paysage de neige (Tânără din Nancy în peisaj de zăpadă), 1887. Ulei pe pânză, 46 x 37 cm. Muzeul de arte frumoase din Nancy, Franța.
- Les Canotiers de la Meurthe (Petrecerea cu barca Meurthe), 1887. Musée de l'École de Nancy, Franța.
- La Toussaint ( Ziua Tuturor Sfinților ), 1888. Ulei pe pânză, 254 x 334 cm. Muzeul de arte frumoase din Nancy, Franța.
- La discussion politique (discuție politică), 1889. Ulei pe panza.
- La Lutte (Lupta), 1889. Ulei pe panza. Muzeul Fabre, Franța.
- The Frugal Repast, 1894.
- Par lui-même (autoportret). 1895. Ulei pe panou de lemn. Muzeul de arte frumoase din Nancy, Franța.
- La douleur (Mâhnirea), 1898. Ulei pe panza. Muzeul de arte frumoase din Nancy, Franța.
- Femme avec un lion (Doamnă cu leu).
- Portretul lui M. Émile Hinzelin, 1908. Musée d'art moderne et contemporain, Strasbourg, Franța.
- L'echo de la Forêt, Petit Palais, Paris, Franța. Expus la Salon de la Société nationale des Beaux-Arts, 1911.
- Guillaume Dubufe (1835-1909) à son chevalet, fără dată. Muzeul d'Orsay, Paris, Franța.
- L'oiseau blessé, dată necunoscută. Expus la Salon de Paris.
- Les Amoureux, Nancy, Muzeul de Arte Frumoase
- Marie Marvingt și ambulanța aeriană propusă de ea, 1914. Desen pe hârtie.
- Portretul lui Jean Scherbeck, 1929. Desen pe hârtie.
Referințe
modificare- ^ a b c https://www.leonore.archives-nationales.culture.gouv.fr/ui/notice/149805 Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ Emile Friant (în franceză), Baza de date Léonore
- ^ a b Émile Friant, SNAC, accesat în
- ^ a b Emile Friant (în engleză), RKDartists
- ^ a b Emile Friant, GeneaStar
- ^ Émile Friant (în engleză), Benezit Dictionary of Artists
- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Emile Friant (în franceză), annuaire prosopographique: la France savante
- ^ , p. 25 http://archives.paris.fr/arkotheque/visionneuse/visionneuse.php?arko=YTo2OntzOjQ6ImRhdGUiO3M6MTA6IjIwMjEtMDctMjAiO3M6MTA6InR5cGVfZm9uZHMiO3M6MTE6ImFya29fc2VyaWVsIjtzOjQ6InJlZjEiO2k6NDtzOjQ6InJlZjIiO2k6MjYwNDkwO3M6MTY6InZpc2lvbm5ldXNlX2h0bWwiO2I6MTtzOjIxOiJ2aXNpb25uZXVzZV9odG1sX21vZGUiO3M6NDoicHJvZCI7fQ==#uielem_move=-36%2C-269&uielem_islocked=0&uielem_zoom=187&uielem_brightness=0&uielem_contrast=0&uielem_isinverted=0&uielem_rotate=F Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ RKDartists, accesat în
- ^ Death certificate on geneanet.org (the creation of an account is required before consulting).
- ^ „Émile Friant at the Dahesh Museum of Art, New York”. www.daheshmuseum.org. Arhivat din original la .
- ^ a b Thomson 2004, p. 183
- ^ a b c d e f Hamerton, Philip Gilbert (1894). Types Of Contemporary Painting. XII "Cast Shadows", Painted by Emile Friant, Scribner's Magazine 16: 675-678.
- ^ a b c d McIntosh 1997, p. 1
- ^ a b Villeneuve de Janti, C. 2016. Émile Friant (1863-1932), Le dernier naturaliste? Somogy éditions d’arts, Musée des Beaux Arts de Nancy. 208 p.
- ^ a b c d E. Benezit, 1976. Dictionnaire critique et documentaire des peintres, sculpteurs, dessinateurs et graveurs. Volume 4, p. 524. Librairie Gründ. Paris, France. ISBN: 2-7000-0152-4.
- ^ Fae Brauer, 2013. Rivals and Conspirators: The Paris Salons and the Modern Art Centre. Cambridge Scholars Publishing, 457 p. ISBN: 1-4438-5376-3
- ^ F.-G. Dumas, 1881. Catalogue Officiel illustré de L'Exposition Décennale Des Beaux-arts de 1889 à 1900. L. Baschet, Ed. Imprimeries Lemercier et Cie, 346 p.
- ^ Alexandre, A. (1930). Emile Friant et son oeuvre. Published by Etablissement Braun & Cie, Mulhouse-Dornach (Haut-Rhin), 48 p., 62 pl.
- ^ Mackintosh, C.R., 1997. Emile Friant: a forgotten realist of the gilded age. The Magazine Antiques 151(4), p. 585.
Bibliografie
modificare- Hamerton, Philip Gilbert (), Types Of Contemporary Painting. XII. Cast Shadows, By Emile Friant, 16 (6), Scribner's Magazine, accesat în
- McIntosh, DeCourcy E (). „Emile Friant: a forgotten realist of the gilded age”. The Magazine Antiques.
- Thomson, Richard (), The Troubled Republic, Yale University Press, ISBN 978-0-300-10465-3, accesat în