Închide ochii și vei vedea Orașul

roman de Iordan Chimet
Închide ochii și vei vedea Orașul
Informații generale
AutorIordan Chimet
Ediția originală
EditurăEditura Ion Creangă Modificați la Wikidata
Data primei apariții
OCLC224176014

Închide ochii și vei vedea Orașul este un roman din 1970 scris de Iordan Chimet, scriitor asociat cu mișcarea artistică a suprarealismului românesc. Opera sa i-a fost adesea catalogată greșit drept ”literatură pentru copii” și chiar minimalizată în timpul regimului comunist și după, în ciuda ecourilor externe foarte pozitive.

  1. În care povestirea noastră începe într-o dimineață ca toate celelalte (cel puțin așa se părea) în Vechiul Oraș
  2. În care o veți afla (în fine!) pe fiica noastră Elli la postul său de mare judecător
  3. În care vedem ziua sfârșindu-se în pace. Și mai este vorba și de un pelican albastru
  4. În care e vorba, iarăși, de o judecată, și alte întâmplări mai mult sau mai puțin de crezut
  5. În care, cu voia dumneavoastră, capitolul trecut se continuă în cel de față
  6. În care intrăm până în vizuina lui Gagafu. Să sperăm că vom ieși cu bine
  7. În care este vorba de Elli și de căpcăunul Gagafu. Mai pomenesc de asemeni și de meșterul Drăcovenie și alte întâmplări pe care le veți cunoaște la timpul cuvenit
  8. Clipe de mare bucurie și un sfat (dar și o nemulțumire) a zânei Coralin. Plecarea zânei
  9. O călătorie ciudată în care nimeni (dar chiar nimeni) nu-i găsit acasă
  10. În care îi vom cunoaște (deși destul de târziu) pe ceilalți prieteni ai lui Elli: Belizarie, Adelaida și Samson
  11. În care este vorba de un sfat cu dregătorii, care nu se mai sfârșește. De sosirea unor cântăreți și a unui circ cu faimă mare. Se mai povestește și de hotărârea care s-a luat la sfat
  12. O seară la circ și cele ce-au urmat
  13. În care este vorba de presimțirile acelei seri și, din păcate, de împlinirea acelor presimțiri
  14. În care vom pomeni la început de adevărații drumeți, apoi de răpitorii lui Elli. Vin la urmă și alte surprize la care nici nu vă gândiți
  15. Încă o judecată, asta mai cumplită decât toate: judecata piticilor
  16. Bocete (și nu prea) în pădurea cea mare
  17. În care se arată frământarea lui Belizarie, Adelaida și Samson. Întâmplarea cu un prieten vechi și, peste tot capitolul, mare belșug de lacrimi
  18. În care îi vom cunoaște mai îndeaproape pe cei șapte pitici și pe principii lor, Cuc și Muc
  19. Ce se întâmplă în acest timp în vechiul Oraș
  20. În care ni se povestește tulburarea ce m-a cuprins. Drumuri în noapte și întâlniri cu cunoștințe vechi
  21. Zile și nopți petrecute în pădurea piticilor. Nemaipomenita întâmplare cu porcul
  22. Ce făcea Hector? Zile de bucurie amestecate cu tristețe
  23. Din nou la drum. Din nou o vorbire fără folos și din nou o mâhnire
  24. În care vom căuta iarba-fiarelor. Cu ce rost, se va afla mai la vale
  25. Ce a spus Cuc și ce s-a întâmplat cu cuvintele lui
  26. Și uite așa s-au dat pe față toate
  27. În care mai am doar aceste biete cuvinte de spus

Analiză critică

modificare

Mircea Horia Simionescu a afirmat în 1999: „Continui să mă întreb ce este în fond această carte? Un roman? Un roman de aventuri? Un basm?... «Închide ochii și vei vedea Orașul» e o Odisee a regăsirii drumurilor pierdute o dată cu ieșirea din inocența copilăriei, un comentariu suav al eternei noastre reîntoarceri...”.[2]

Dan Culcer a spus în 1995 că: „Autorul pare să aibă psihologia unui copil care nu vrea să crească, precum Peter Pan sau Huckleberry Finn. El își asumă dubla condiție, contradictorie, a eroilor de basm care refuză să accepte că aparțin lumii basmului (deci unei pseudo-realități) și percep totuși realul drept ficțiune”.[2]

Istoria publicării

modificare
  • ediția I: Ed. Ion Creangă, 1970;
  • ediția a II-a: Biblioteca de proză română contemporană, Ed. Eminescu, 1979;[3]
  • ediția a III-a: sub titlul "Împreună cu Elli în Imaginaria", conține continuarea scrisă de autorul german Michael Ende – "Povestea saltimbancilor" – și "Scrisori printre gratii Ende-Chimet", Ed. Univers, 1999
  • Închide ochii și vei vedea Orașul, Editura ASCR, 2014, ISBN 978-606-8244-84-6, 288 pag.[4]
  1. ^ „Cuprinsul ediției din 2014” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ a b Închide ochii și vei vedea Orașul Arhivat în , la Wayback Machine., ascred.ro, accesat la 15 iunie 2020
  3. ^ „Iordan Chimet - Inchide ochii si vei vedea Orasul” – via www.targulcartii.ro. 
  4. ^ Închide ochii și vei vedea Orașul, cartepedia.ro