Închisoarea Vác
Închisoarea Vác [a se pronunța „Vaț”] (în maghiară Váci Fegyház és Börtön) este un penitenciar din orașul Vác din județul Pest, cu o bogată istorie.
._-_V%C3%A1c.JPG)
Istoric modificare
Personalități române deținute la Vác modificare
Mai multe personalități ale istoriei și culture române au trecut prin închisoarea de la Vác.[1] Publicistul Alexandru Roman a fost condamnat la un an de închisoare pentru publicarea Pronunciamentului de la Blaj (1868) și a fost închis la Vác până în 1870.[2]
Scriitorul și jurnalistul Ioan Slavici a fost condamnat în 1888 la un an de închisoare și amendă pentru trădare și agitație împotriva statului, din cauza articolelor prin care apăra drepturile românilor.[3][4] A fost deținut timp de un an (1888-1889) în regim semideschis la temnița de la Vác.[4][5][6] Slavici a relatat în volumul de memorii „Închisorile mele” că peste drum de închisoare era și o capelă ortodoxă, care se ținea de episcopia sârbească de Buda. Slujba o făcea un preot sârbesc, care știa și românește, și într-o strană se cânta românește, iar în cealaltă sârbește. Duminicile și zilele de sărbători mergea cu soția și cu copilul său la liturghie „mai ales să ascultăm corurile, care erau foarte bine organizate.”[7] Slavici s-a aflat în raporturi cordiale cu directorul închisorii.[8]
O parte din semnatarii Memorandumului Transilvaniei, condamnați în 1894 la încarcerarea pe diferite termene, au trecut prin închisoarea de la Vác. Valeriu Braniște a fost încarcerat acolo în martie 1895, intrând în conflict cu noul director al închisorii, după ce a redactat proteste în limba română împotriva brutalității acestuia. El a fost eliberat în iunie 1896, după aproape 15 luni de detenție, în urma unei amnistii.[9] Badea Cârțan a călătorit de mai multe ori la Seghedin și la Vác pentru a-i vedea pe memorandiștii deținuți acolo, plângându-se: „La grădina-n Seghedin / Plâng florile de iasomin / De răsună ulița / Și tremură temnița. / De la Seghedin la Vaț / Numai drumuri de la frați / Numai lacrimi, jale, dor / Pe fețele tuturor”.[10] Directorul închisorii din Vác, István Balkay, l-a bănuit că ar fi spion și i-a interzis să mai intre în incinta închisorii, iar badea Cârțan s-a așezat la poarta de intrare și a început să cânte din fluier o doină de jale, spre surprinderea trecătorilor.[10]
Avocatul și publicistul român Cassiu Maniu, care a publicat în 1903 în ziarul Tribuna din Sibiu un articol intitulat „O ideie injustă, nelegitimă și nejuridică: Ideia de stat unitar național maghiar”, a fost arestat, judecat sumar și condamnat la un an de închisoare, ispășindu-și pedeapsa în perioada 1 aprilie 1903 - 1 mai 1904 într-o celulă a închisorii din Vác.[11] Ulterior, după ce i-a trimis în 1907 șase scrisori lui Bjørnstjerne Bjørnson, în care expunea drepturile românilor asupra întregului teritoriu cuprins între Tisa și Nistru, a fost arestat, judecat sumar și condamnat la un termen de an închisoare, pe care l-a ispășit tot la Vác în perioada 1 decembrie 1909–1 ianuarie 1911.[11][12]
Deținuți politici maghiari modificare
Între deținuții politici maghiari ai închisorii s-au numărat scriitorul Árpád Göncz, devenit ulterior primul președinte al Ungariei de după căderea comunismului, psihologul Ferenc Mérei ș.a.
Conducătorii instituției modificare
|
|
Note modificare
- ^ Stelian Vasilescu, Publiciști precursori ai Marii Uniri, Editura Facla, Timișoara, 1988, pp. 118-119.
- ^ Maria Teodorovici, „Alexandru Roman”, în vol. Academia RSR, Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei RSR, București, 1979, p. 738-739.
- ^ Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române M-Z, vol. II, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 574. ISBN: 973-697-758-7
- ^ a b Bogdan Iancu (), „De ce a trecut scriitorul Ioan Slavici din închisoare în închisoare: „Iubirea de oameni și de pace a hotărât faptele mele"”, Adevărul, accesat în
- ^ „În ziua de mine însumi hotărâtă m-am prezentat apoi în penitenciarul de la Vaț, unde eram așteptat. În fața marii zidiri a penitenciarului, peste drum, se afla o casă mai mică, luată, pare-mi-se, cu chirie, pentru cei osândiți la așa- zisa temniță de stat, fie pentru duel, fie pentru delicte politice. Mi s-a pus în casa aceasta la dispoziție un ietăcel cu o singură fereastră, care dădea într-o curte curată, lungă de vreo 20 și lată de vreo 15 metri. Aveam în acel ietăcel un pat cu saltea de păr de cal, cu pernă de puf și cu plapumă, o măsuță, două scaune, o garderobă pentru haine și albituri, toate în stare bună, curate și bine întreținute. Serviciul mi-l facea unul dintre cei de peste drum, pe care-l plăteam cu luna după taxa stabilită în regulament. Tot acesta aducea mâncarea de la vreunul dintre restaurantele mai apropiate. Mie îndeosebi îmi trimitea mâncarea soția mea, care închiriase în apropiere o odaie mobilată. Pentru iatac plăteam o mică chirie. Dacă se întâmpla ca vreunul dintre cei osândiți să nu fie în stare a plăti pentru chirie, mâncare și serviciu, plătea comuna în care-și avea domiciliul. Seara eram închiși fiecare în iatacul său, iar dimineața la șase ni se dădea drumul și puteam să ne petrecem toată ziua timpul împreună. Soția mea avea voie să stea cu mine tot timpul cât nu eram închis în iatac. Copilul, un băiețel de vreo doi ani, stătea de obicei toată ziua la mine, iar servitoarea noastră putea oricând să intre ori să iasă. Cei ce voiau să ne viziteze aveau să ceară voie de la direcția penitenciarului și puteau să stea cu noi în tot timpul cât nu eram închiși, nu însă și în timpul mesei. După-amiaza, de la două până la cinci, aveam voie să trecem în grădina din fund, unde eu cultivam câteva straturi de flori. Puteam să primim ziare și reviste, să citim și să scriem orice, și îndeosebi eu în timpul petrecut la Vaț am colaborat la Tribuna și mi-am urmat lucrarea ca secretar al comisiei însărcinate cu publicarea documentelor istorice rămase de la baronul Eudoxie Hurmuzachi.”
- ^ Lucian-Vasile Szabo (), „Ioan Slavici – „spion" și „trădător"”, România literară, nr. 8, arhivat din original la , accesat în
- ^ La Vaț
- ^ „Ne-am făcut, bătrânul acela și eu, chiar de la început prieteni buni și am petrecut, pe cât ne iertau împrejurările, ore plăcute împreună. Îl interesau, între altele, și documentele istorice care se publicau sub îngrijirea mea și nu-mi aduc aminte să fi primit vreodată de la tipografia Socec et Comp. corecturi în care documentele scrise în limba maghiară, în cea germană ori în cea latinească să nu fi fost corectate în trecerea lor prin cancelaria direcțiunii, încât eu aveam să le fac numai revizuirea. Se mai interesa și de viața mea sufletească, ținea mereu să știe cum îmi petrec timpul, ce lucrez, și nu era carte fie maghiară, fie nemțească, pe care nu mi-o trimitea și mie, dacă îi plăcea lui. Avea slăbiciune pentru științele naturale, botanică, zoologie, în genere fiziologie și fizică, ramuri de știință asupra cărora m-am dumirit și eu în timpul petrecut la Vaț, când am scris puțin, dar am învățat multe citind.”
- ^ Liana Păun (), „TIMIȘOARA UITATĂ Valeriu Braniște, patriotul român care a făcut închisoare pentru articolele scrise în Banatul austro-ungar”, Pressalert.ro, accesat în
- ^ a b Stefan Both (), „Aventurile lui Badea Cîrțan în Ungaria. De ce i s-a interzis să-l viziteze pe Ioan Slavici în închisoarea de la Vac”, Adevărul, accesat în
- ^ a b Alina Pop (), „Povestea neștiută a fratelui mai puțin celebru al lui Iuliu Maniu, românul care l-a câștigat pe regele Angliei de partea ardelenilor”, Adevărul, accesat în
- ^ Alexandru Aurel S. Morariu, Iuliu Maniu - Trei discursuri, Editura Anima, 1991, p. 34.
Legături externe modificare
Materiale media legate de Închisoarea Vác la Wikimedia Commons