Învățare deschisă
Învățarea deschisă este o mișcare inovatoare în învățământ, care a apărut în anii 1970 și a evoluat în domenii de practică și studiu. Termenul se referă în general la activități care fie îmbunătățesc învățarea în cadrul sistemelor de învățământ formal, fie extind învățarea dincolo de sistemele de învățământ formal.[1] Învățarea deschisă presupune, dar nu se limitează la: metode de predare la clasă, abordări ale învățării interactive,[2] forme de învățământ și formare profesională,[3][4] culturile și ecologiile comunităților de învățare,[5][6] și dezvoltarea și utilizarea de resurse educaționale deschise. Deși nu există o definiție cuprinzătoare și acceptată a învățării deschise, de obicei accentul este pus pe „nevoile celui care învață așa cum sunt percepute de acesta”.[7] Studiile de caz[7][8] descriu învățarea deschisă drept o inovație atât în cadrul disciplinelor academice, profesiilor, sectoarelor sociale și granițelor naționale, cât și în afaceri și industrie, instituții de învățământ superior, inițiative de colaborare între instituții și școlarizare pentru tinerii care învață.
Începutul
modificareÎnvățarea deschisă ca metodă de predare(d) se bazează printre altele pe munca lui Célestin Freinet în Franța și a Mariei Montessori în Italia. Învățarea deschisă ar trebui să permită elevilor o învățare automotivată, independentă și ghidată de interese. Un exemplu proeminent este abordarea prin experiența lingvistică a predării alfabetizării inițiale.[9] Lucrări mai recente despre învățarea deschisă au fost realizate de către pedagogii germani Hans Brügelmann (1975; 1999), Falko Peschel (2002), Jörg Ramseger (1977) și Wulf Wallrabenstein (1991). Abordarea ar trebui să facă față până la trei provocări:[10]
- diferențele mari privind experiența, interesul și competența între copiii de aceeași vârstă;
- natura constructivistă a învățării care necesită rezolvarea activă a problemelor de către elev însuși;
- cerința legală a participării elevilor la deciziile prevăzute de Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului din 1989.
Altă utilizare a termenului
modificareTermenul „învățare deschisă” se referă și la distribuirea deschisă și gratuită a materialelor educaționale.[11]
Note
modificare- ^ en D'Antoni, Susan (). „Open Educational Resources: reviewing initiatives and issues”. Open Learning. 24 (1 (Special Issue)): 3–10. doi:10.1080/02680510802625443. hdl:20.500.12749/2990
.
- ^ en Mason, Robin (februarie 1991). „Conference Report. Open learning in the 1990s, 12-14 September 1990, University of Lancaster, UK”. Open Learning. 6 (1): 49–50. doi:10.1080/0268051910060109.
- ^ en Bowen, Peter (). „Open learning formats in high performance training”. Open Learning. 2 (2): 29–31. doi:10.1080/0268051870020206.
- ^ en Wilson, Valerie; Ursula Schlapp; Julia Davidson (). „Prescription for learning? Meeting the development needs of the pharmacy profession”. International Journal of Lifelong Education. 22 (4): 380–95. doi:10.1080/02601370304833.
- ^ en Chang, Bo (). „Culture as a tool: facilitating knowledge construction in the context of a learning community”. International Journal of Lifelong Education. 29 (6): 705–22. doi:10.1080/02601370.2010.523947.
- ^ en Ehlers, Ulf-Daniel (). Open Learning Cultures: A Guide to Quality, Evaluation, and Assessment for Future Learning. Heidelberg: Springer Verlag. pp. vii–viii, 43. doi:10.1007/978-3-642-38174-4. ISBN 978-3-642-38173-7.
- ^ a b en Coffey, John (). „Guest Editorial: The Opening Learning Movement”. Innovations in Education & Training International. 25 (3): 195–96. doi:10.1080/1355800880250301.
- ^ en Dodds, Tony (). „Creating open and lifelong learning institutions in higher education: a Namibian case-study”. International Journal of Lifelong Education. 20 (6): 502–10. doi:10.1080/02601370110088472.
- ^ en Brügelmann, H./ Brinkmann, E. (2011): Combining openness and structure in the initial literacy curriculum. A language experience approach for beginning teachers
- ^ de Brügelmann, H./ Brinkmann, E.(2008): Öffnung des Anfangsunterrichts. Theoretische Prinzipien, unterrichtspraktische Ideen und empirische Befunde. Arbeitsgruppe Primarstufe/ Universität: Siegen (2nd ed.. 2009), cap. 1
- ^ en „Get it out in the open”. .
Lectură suplimentară
modificare- en Brügelmann, H. (1975): Open curricula—A paradox? In: Cambridge Journal of Education, Vol. 1, No. 5, Lent Term 1975, 12-20.
- en Brügelmann, H. (1999): From invention to convention. Children's different routes to literacy. How to teach reading and writing by construction vs. instruction. In: Nunes, T. (ed.) (1999): Learning to read: An integrated view from research and practice. Kluwer: Dordrecht et al., pp. 315–342.
- en Giaconia, R.M./ Hedges, L.V. (1982): Identifying features of effective open education. In: Review of Educational Research, Vol. 52, 579-602.
- en Kent, Jeff (1987): Principles of Open Learning, Witan Books, ISBN: 0-9508981-1-2.
- de Peschel, F. (2002a+b): Offener Unterricht – Idee – Realität - Perspektive und ein praxiserprobtes Konzept zur Diskussion. Teil I: Allgemeindidaktische Überlegungen. Teil II: Fachdidaktische Überlegungen. Schneider Verlag Hohengehren: Baltmannsweiler.
- de Peschel, F. (2003): Offener Unterricht - Idee, Realität, Perspektive und ein praxiserprobtes Konzept in der Evaluation. Dissertation. FB 2 der Universität: Siegen/ Schneider Hohengehren: Baltmannsweiler.
- de Ramseger, J. (1977): Offener Unterricht in der Erprobung. Erfahrungen mit einem didaktischen Modell. Juventa: München (3rd ed. 1992).
- en Rothenberg, J. (1989): The open classroom reconsidered. In: The Elementary School Journal, Vol. 90, No. 1, 69-86.
- en Silberman, C.E. (Ed.) (1973): The open classroom Reader. Vintage Books: New York.
- de Wallrabenstein, W. (1991): Offene Schule – offener Unterricht. Ratgeber für Eltern und Lehrer. Rororo-Sachbuch 8752: Reinbek.