Ștefan Brâncoveanu
| Ștefan Brâncoveanu | |
 Ștefan Brâncoveanu. Medalion extras din Del Chiaro.[1] | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1685  |
| Decedat | (29 de ani) |
| Cauza decesului | decapitare |
| Părinți | Constantin Brâncoveanu Marica Brâncoveanu |
Modifică date / text  | |
Ștefan Brâncoveanu (n. 1685 – d. 15/26 august 1714, Constantinopol) a fost al doilea fiu al boierului Constantin Brâncoveanu, cu soția sa Marica.
Biografie
modificareS-a născut pe vremea când tatăl lui nu ajunsese încă domn al Țării Românești.
Ștefan s-a căsătorit la 27 februarie 1709 cu Bălașa, fiica boierului moldovean Ilie Cantacuzino, mariajul făcând parte din politica matrimonială a lui Constantin Brâncoveanu.[2][3] Căsnicia nu a ținut mult timp, întrucât Bălașa a murit la 22 noiembrie 1712, lăsând în grija soțului o fiică, botezată Maria.[2]
La fel ca și în cazul fratelui său mai mare, istoria consemnează puține informații despre el. Împreună cu Constantin II, Ștefan a pus la 9 iunie 1699 (pe stil vechi) piatra de temelie a bisericii mari a Mânăstirii Brâncoveni, clădită în memoria bunicii lor dinspre tată.[4][5]
Ștefan Brâncoveanu a fost singurul dintre fiii domnului care și-a însoțit tatăl în periplul din 1703 la Adrianopole. Astfel a participat la audiențele acordate de marele vizir și sultan, fiind îmbrăcat în semn de onoare cu haine scumpe.[6]
Un alt fapt redat de surse este că împreună cu fratele mai mare (și cu un alai de boieri) a ieșit la 24 aprilie 1704 în întâmpinarea lordului Paget, sol englez care vizita Bucureștii.[7]
A fost ridicat de turci în aprilie 1714 și dus împreună cu întreaga familie la Constantinopol, după mazilirea tatălui său.[8] Conform mărturiei secretarului personal al domnului, Anton-Maria Del Chiaro, Ștefan a voit să fugă în Transilvania și de acolo pe la Viena până în Italia, însă a fost convins de Brâncoveanu să abandoneze încercarea, întrucât turcii vor fi dat ordine la graniță să nu fie lăsat nimeni să treacă fără pașaport.[9] A fost închis la Edikule, în Istanbul, Ștefan fiind la fel ca și frații săi torturat în fața părinților.[10] În cele din urmă, pe 15 august 1714 a fost decapitat (la fel ca și cei trei frați, boierul Ianache Văcărescu și domnul mazilit) în fața sultanului Ahmed al III-lea, trupurile fiindu-le aruncate în mare.
La 20 iunie 1992 a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, fiind venerat alături de frații și tatăl său sub numele de „Sfinții Mucenici Brâncoveni”.[11] Este reprezentat în pictura votivă a Mânăstirii Hurezi.[12]
Note
modificare- ^ Iorga 1930, p. 134.
- ^ a b Chiriță 1932, p. 305.
- ^ Berindei 1989, p. 276.
- ^ Chiriță 1932, p. 303.
- ^ Greceanu, Radu logofătul (), Istoria Domniei lui Constantin Basarab Brîncoveanu Voievod (1688-1714), Studiu introductiv și ediție critică întocmite de Aurora Ilieș, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. 128
- ^ Greceanu 1970.
- ^ Chiriță 1932, p. 304.
- ^ Giurescu 1946, p. 178.
- ^ Del Chiaro Fiorentino 2005, p. 124.
- ^ Xenopol 1932, p. 70.
- ^ Liliana Teică (), „Constantin Brâncoveanu, ultimul domn ortodox al Țării Românești”, www.tvr.ro, arhivat din original la , accesat în
- ^ Iorga 1930, p. 133.
Bibliografie
modificare
- Berindei, Dan (), „Urmașii lui Constantin Brâncoveanu și locul lor în societatea românească. Genealogie și istorie”, În Cernovodeanu, Paul și Constantiniu, Florin, Constantin Brâncoveanu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, pp. 275–285
- Chiriță, Ilie (), „Urmașii lui Brâncoveanu-Vodă”, Arhivele Olteniei, (anul XI) (nr. 63-64): pp. 303–318[nefuncțională]
- Del Chiaro Fiorentino, Anton-Maria (), Revoluțiile Valahiei, Traducere din anul 1929 de S. Cris-Cristian, Iași: Editura Tehnopress
- Giurescu, Constantin C. (), Istoria Românilor. Volumul III, Partea întâi. Dela moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul Epocei fanariote (1601-1821), Ediția a doua, revăzută și adăogită, București: Fundația Regală pentru Literatură și Artă
- Greceanu, Radu logofătul (), Istoria Domniei lui Constantin Basarab Brîncoveanu Voievod (1688-1714), Studiu introductiv și ediție critică întocmite de Aurora Ilieș, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România
- Iorga, N. (), Domnii Români, După portrete și fresce contemporane adunate și publicate de președintele comisiunii N. Iorga, Sibiiu: Editura și Tiparul Krafft & Drotleff S.A. pentru Arte Grafice, pp. XII–XIII și 130–139
- Xenopol, A. D. (), Istoria românilor din Dacia Traiană, Volumul VIII: Domnia lui C. Brancovanu (1689-1714), Ediția a III-a, revăzută de autor, îngrijită și ținută la curent de I. Vlădescu, București: Editura «Cartea Românească», pp. 7–76