A. H. Weiler
A. H. Weiler | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Imperiul Rus |
Decedat | (93 de ani) Astoria(d), Queens, New York, SUA |
Cetățenie | Statele Unite ale Americii |
Ocupație | jurnalist critic de film[*] |
Modifică date / text |
Abraham H. Weiler,[1] mai cunoscut ca A. H. Weiler și numit uneori Abe Weiler, (n. , Imperiul Rus – d. , Astoria(d), Queens, New York, SUA) a fost un jurnalist și critic de film american, care a colaborat o lungă perioadă cu cronici și recenzii la ziarul The New York Times.[2][3] A îndeplinit un timp funcția de președinte al New York Film Critics Association(d).[2][4]
Biografie
modificareWeiler s-a născut la 10 decembrie 1908 în Rusia, într-o familie evreiască care a emigrat la scurt timp în Statele Unite ale Americii și s-a stabilit la New York. A crescut în cartierul Lower East Side(d) din districtul Manhattan.[2] A vrut în tinerețe să devină medic,[2] dar s-a răzgândit când a aflat că, fiind evreu, ar putea avea probleme să fie admis la o facultate de medicină din Statele Unite ale Americii.[1] În ultimii ani ai vieții sale, a fost încântat atunci când un prieten de-al său, romancierul Richard Condon, a început să includă în mod regulat un personaj numit dr. Weiler în cărțile sale.[2]
A decis apoi să urmeze studii la City College din New York și a fost angajat în 1927 ca arhivar la ziarul The New York Times,[1] unde a început mai târziu o carieră de jurnalist în cadrul secției de cultură, lucrând pentru o perioadă sub supravegherea lui Joseph G. Herzberg, primul editor de știri culturale al ziarului.[2] A fost timp de peste 50 de ani critic de film al ziarului,[2] publicând cronici și recenzii pe care le-a semnat uneori cu inițialele „A.W.”.[5] A scris timp de mai mulți ani o rubrică duminicală despre filme și cineaști și a ocupat pentru o perioadă funcția de președinte al New York Film Critics Association(d) („Asociația Criticilor de Film din New York”).[2] S-a pensionat în anul 1979.[3]
A.H. Weiler a murit pe 22 ianuarie 2002, la vârsta de 93 de ani, în locuința sa din cartierul Astoria (districtul Queens) al New York-ului.[2]
Note
modificare- ^ a b c Arthur Gelb: City Room, Penguin, New York, 2004, p. 33.
- ^ a b c d e f g h i „A.H. Weiler, 93, Editor and critic”. The New York Times (în engleză). . Accesat în .
- ^ a b „Paid Notice: Deaths WEILER, ABE”. The New York Times (în engleză). . Accesat în .
- ^ Weiler, A.H. (). „Death Rides a Horse (1969) Screen: Double Vendetta”. The New York Times.
- ^ Frühauf, Tina; Hirsch, Lily (). Dislocated Memories: Jews, Music, and Postwar German Culture. Oxford University Press. p. 137. ISBN 9780199367498.