ATR (canal de televiziune)

canal de televiziune
ATR
Lansat la  Modificați la Wikidata
Țară Ucraina
Prezență online
site web oficial
pagină Facebook
cont Twitter
canal YouTube
telegram channel

ATR (chirilice: АТР) este un canal de televiziune ucrainean al cărui public țintă îl reprezintă tătarii din Crimeea. A difuzat în Crimeea, Ucraina, de la 1 septembrie 2006 până la 1 aprilie 2015, când a fost nevoit să închidă în urma ocupației autorităților ruse după ce nu a reușit să obțină licența în conformitate cu legea rusă.[1][1][2][2] La mijlocul lunii iunie 2015, postul și-a reluat emisia în Ucraina și de atunci își are sediul situat la Kiev.[3] Atunci când se afla în Crimeea, majoritatea programelor difuzate de canal erau în limba rusă (60%), 35% în tătară crimeeană și 5% în limba ucraineană.[4] Canalul folosește Tamga pe post de stemă a canalului.

Canalul a început să difuzeze la 1 septembrie 2006.[2] Din 2012, acesta a fost disponibil și prin satelit. Fondatorul și proprietarul ATR este omul de afaceri Lenur Izmailov.[2]

ATR a relatat evenimentele care au condus la referendumul din Crimeea din 2014, și care au dus la anexarea Crimeei în martie 2014 de către Rusia dintr-o perspectivă pro-ucraineană.[1] După anexare, ATR a primit un avertisment oficial conform căruia ar desfășura „activități extremiste” și, deși a rămas destul de critic, a evitat termeni precum „anexare” și „ocupație”.[1]

În 2015 canalul și-a schimbat grila de programe; a redus timpul acordat emisiunilor politice și știrilor, axându-se în schimb pe programe culturale.[2]

La 26 ianuarie 2015, ofițerii de poliție ai OMON au blocat clădirea canalului și au efectuat căutări în cadrul unei anchete penale privind mitingurile pro-ucrainene care au avut loc cu un an înainte.[1][4]

După o întâlnire din 21 martie 2015 cu conducătorii canalului, făcând referire la anexarea din martie 2014 a Crimeei de către Rusia, șeful de stat al Republicii Crimeea, Serghei Aksionov, a declarat că ATR „dă speranțe pentru revenirea Crimeei la Ucraina - ceea ce e o prostie - și nu se va întâmpla niciodată.”[2][5]

Pe 18 martie 2015, canalul a declarat că, dacă nu va primi o licență de emisie de la autoritatea rusească de reglementare a telecomunicațiilor Roskomnadzor înainte de 1 aprilie 2015, va trebui să înceteze difuzarea.[1][2][4] Din octombrie 2015 a încercat să obțină această licență.[1] Nu a obținut o licență și, prin urmare, a fost închis la 1 aprilie 2015.[1] Șeful de stat al Republicii Crimeea, Serghei Aksionov a declarat, la 1 aprilie 2015, că „canalul creează tensiuni și un sentiment de insecuritate în rândul publicului, creând speranțe că Crimeea va reveni în Ucraina. I s-a explicat conducerii ATR că astfel de canale nu pot funcționa în republica noastră în această perioadă de semi-război”.[1] Amnesty International a declarat despre oprirea ATR că „Acest atac flagrant asupra libertății de exprimare, îmbrăcat ca o procedură administrativă, este o încercare brută de a înăbuși mass-media independentă, de a împiedica vocile disidenților și de a intimida comunitatea tătară din Crimeea”.[1] Aksionov a negat orice agendă politică din spatele refuzului unei licențe pentru ATR și a declarat că „fac greșeli în mod deliberat pentru a crea controverse în jurul canalului”.[1] Postul a mai încercat să obțină licența, însă nu a reușit și a fost forțat să se închidă la 1 aprilie 2015.[1]

La începutul lunii mai 2015 site-ul ATR și-a reluat activitățile.[6] La 18 iunie 2015, canalul și-a reluat difuzarea în Ucraina și de atunci se află la Kiev.[3]

Conform rapoartelor de știri, gazda ATR Arkadî Babcenco a fost împușcată și ucisă la Kiev la 29 mai 2018.[7][8][9] Cu toate acestea, a doua zi, el era în viață și a apărut la o conferință de presă a Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).[10] În conformitate cu SBU „uciderea” lui Babcenko a fost pusă în scenă pentru a expune agenții ruși.[10]

Referințe

modificare
  1. ^ a b c d e f g h i j k l Crimean Tatar media 'silenced by Russia', BBC News (1 April 2015)
  2. ^ a b c d e f g Crimean Tatar TV channel faces shutdown on April 1, Kyiv Post (31 martie 2015)
  3. ^ a b Persecuted Crimean Tatar TV channel reopens in Kyiv, Kyiv Post (18 June 2015)

    uc Crimean channel ATR resumes broadcasting in mainland Ukraine, Ukrayinska Pravda (4 June 2015)
  4. ^ a b c uc Tatar ATP channel cease broadcasting on 1 April, if he does not get registered as a media for Russian law., Gazeta.ua (18 martie 2015)
  5. ^ Crimea Deputies Back Acting Leader Sergei Aksyonov to Head Republic The Moscow Times
  6. ^ ATR world's only Crimean Tatar TV channel starts broadcasting on Internet, Interfax-Ukraine (7 May 2015)
  7. ^ Russian journalist and Kremlin critic Arkady Babchenko shot dead in Kiev, The Guardian (29 may 2018).
  8. ^ Russian journalist Arkady Babchenko shot dead in Kiev, BBC News (29 may 2018).
  9. ^ Russian journalist Arkady Babchenko is shot and killed in Kiev, Meduza (29 may 2018).
  10. ^ a b 'Murdered' Russia journalist is alive”. BBC News. . Accesat în . 

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare