Acrostih
Acrostihul (din greacă ἀϰρόστιχον [akrostichon] < akros – extrem, dinafară, stichos – vers) este o formă de poezie în care literele inițiale ale versurilor alcătuiesc un cuvânt sau o propoziție.[1]
Este o formă de poezie cu cod cu „destinație ascunsă, mascată“, ale cărei versuri au „în cap“ (dar și pe altă coloană, pentru posesorii de „cheie“) literele dintr-un nume de persoană („adorată“ / „ironizată“) scris (citit) „pe verticală“ („de sus în jos, ca la japonezi“), ori dintr-o propoziție-replică, sau dintr-o lozincă.[2]
Etimologie
modificareCuvântul românesc a fost importat din limba franceză, cuvântul francez acrostiche venind la rândul său din limba greacă, unde akrostihis se compune din akros - „extremitate“, și stihos, „vers“.
Utilizări
modificareSpecia este cultivată încă din antichitatea greco-romană; «în literatura română, acrostihurile lui Conachi, intitulate Nume, ne fac cunoscute mai multe inspiratoare» [3]; cu țintă satirică / ironică, aflăm acrostihul folosit în celebrul poem-păcăleală, La noi e putred mărul..., trimis de B. P. Hasdeu revistei Convorbiri literare, sub pseudonimul transparent P. A. Calescu, pe care redacția l-a publicat, neobservând că prin lectura verticală a primelor litere se echivala locul infamat cu numele revistei:[3]
- La noi „e putred mărul”, a zis de mult poetul,
- A zis cu desperare și a murit nebun,
- Căci îl zdrobi durerea cînd s-a convins cu-ncetul
- Oftând după scăpare că nu mai este bun.
- Nici sâmburele însuși, speranța viitoare,
- Vestala timoroasă ascunsă de priviri!
- O, da! un vierme sarbăd, cu otrăvită boare,
- Rozând fără-ncetare nu lasă nicăiri
- Bucată nemânjită, și în zadar să creează
- Iluzia din urmă ar vrea că tot mai poți
- Redobândi scânteia din dispăruta rază!
- I-am cântărit, piticii! i-am măsurat pe toți!
- Lucesc prin neștiință, prin penile străine,
- Insecte cu o umbră mai mare decât ei;
- Te-nceală-n perspectivă, dar când te uiți mai bine
- E trist și-ți vine milă de falnicii pigmei!
- Rivali cu cine știe ce geniuri sublime,
- Aruncă vorbe-n aer ce curg ca un șiroi,
- Repetă, dar de unde, din ei nu spune nime...
- E putred, putred mărul din sâmbure la noi!
În legătură cu aceasta, în cartea sa „Amintiri din Junimea”, Iacob Negruzzi relatează următoarele:
- Într-o zi a sosit la redacțiunea Convorbirilor literare o poesie anonimă intitulată La noi e putred mărul, cu o scrisoare foarte măgulitoare pentru Societatea Junimea. Poesia a displăcut celor mai mulți membri, dar Pogor s-a entuziasmat așa, încât, amețind de cap pe directorul Convorbirilor, acesta a avut slăbiciunea să nu se împotrivească la publicarea ei. Abia se tipărise versurile primite și iată se lățește vestea că toată poesia este o tragere pe sfoară a lui Hasdeu: era un acrostih care închipuia cuvintele: Convorbiri literare. Din nenorocire versul care începea cu litera V fiind modificat în Junimea, așa că la publicare începea cu litera F, acrostihul publicat se cetea: Conforbiri literare. Junimea făcându-se cam de râs cu treaba aceasta, o frică grozavă de acrostihuri a cuprins pe toți membrii ei. De atunci orice poesie vine prin poștă se examinează mai întâi dacă nu este un acrostih.
Nume, de Costache Conachi
Mă duc, stăpână, de-acum și nu știu de-oi mai veni.
Ah, ascultă, să-ți grăiesc, până n-apuc a muri
Răbdare îți zic să faci și răbdând să nu urăști,
Inima care ți-am dat numai tu s-o stăpânești.
Ori în ce stare voi fi, să știu că m-or îngropa
Amanet cu viața mea numai la dragostea ta.
Rob desăvârșit al tău fiind dat prin giurământ,
A mă preface nu-i chip până ce-oi intra-n pământ.
Tot dintr-un acrostih se trag și denumirile notelor muzicale folosite în prezent. Este vorba de Solmisation-ul lui Guido d'Arezzo (995-1050, Italia) care a preluat acrostihul unui vechi cântec religios latin consacrat lui Ioan Botezătorul cu titlul Sancte Iohannes:
- Utqueant laxis
- Resonare fibris
- Mira gestorum
- Famuli quorum
- Solve polputi
- Labii reatum
- Sancte Iohannes
rezultând denumirile notelor muzicale (ut, re, mi, fa, sol, la și si).
Deoarece ut era greu de pronunțat, în secolul al XVII-lea a fost înlocuit cu do (de Giovanni Doni care a folosit primele două litere ale numelui său), formă în care gama este cunoscută în continuare.[4]
Textul ebraic al Vechiului Testament conține acrostihuri, îndeosebi în Cartea Psalmilor (Psalmii IX-X, XXV, XXXIV, XXXVII, CXLV, CXI, CXIX CXII).
Dosoftei Barilă, cunoscut sub numele de Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, a scris Acrostihul sibilin.
Textele imnelor acatist, compuse în limba greacă, sunt dispuse în acrostihuri. Un astfel de imn este Acatistul Buneivestiri al cărui text a fost compus de imnograful bizantin Roman Melodul.
Note
modificare- ^ Academia Română. Institutul” Iorgu -Iordan-Al Rosetti” (). Dicționarul limbii române. Editura Academiei române. p. Tom I , p.24.
- ^ „Acrostih - o poezie "cu cod"”. www.qdidactic.com. Accesat în .
- ^ a b Dicționar de termeni literari, 1976, p. 12
- ^ Appunti e Curiosità su Arezzo
Bibliografie
modificare- Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Editura Aethicus, 2003.
- M. Anghelescu, M. Apolzan, N. Balotă, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Gh. Ceaușescu, M. Duță, R. Hîncu, A. Mitescu, G. Muntean, M. Novicov, Dinu Pillat, Al. Săndulescu, Roxana Sorescu, Marian Vasile, Ileana Verzea, Mihai Vornicu, Dicționar de termeni literari (coordonator: Al. Săndulescu), București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976.
Vezi și
modificareLegături externe
modificare- La început era acrostihul Arhivat în , la Wayback Machine., 9 februarie 2010, Pr. Drd. Toader Ilie, Ziarul Lumina
- Psalmul acrostih arată calea spre fericire
- Povestea unui acrostih: "Ceaușesc – o lae"