Adalberon de Laon
Adalberon (sau Ascelin) (n. ? - d. 19 iulie 1030/1031) a fost cleric și poet francez, devenit episcop de Laon din 977.
Viață
modificareAdalberon era fiu al lui Reginar de Bastogne și nepot al episcopului Adalberon de Reims.
El a studiat la Reims și s-a aflat în capitlul catedralei din Metz.[1]
Cronicarul Richerus de Reims amintește de o acuzație din 977 la adresa sa, lansată de ducele Carol de Lotharingia, fratele regelui Lothar al Franței, episcopul fiind acuzat de adulter cu regina Ema de Italia, soția lui Lothar.[2] Fiul Emei, Ludovic al V-lea al Franței l-a îndepărtat din Laon în 981.[3]
Atunci când Laon a fost capturat de către Carol de Lotharingia în 988, Adalberon a fost pus în închisoare, de unde însă a evadat și a căutat protecție pe lângă Hugo Capet, devenit între timp rege al Franței. Câștigând încrederea lui Carol și a arhiepiscopului Arnulf de Reims, el a fost restaurat la conducerea episcopatului său; însă în 991, el a predat Laon, odată cu Carol și cu Arnulf, în mâinile lui Hugo Capet.[4]
Ulterior, el a luat parte activă doar în chestiunile ecleziastice.
Opere
modificareAdalberon a scris un poem satiric sub forma unui dialog, dedicat lui Robert al II-lea al Franței, în care se poziționează împotriva reformei episcopale și monastice din vremea sa. El își demonstrează antipatia față de Odilo, abate de Cluny, și a susținătorilor acestuia, ca și obiecțiile sale față de accederea persoanelor de joasă condiție la funcții episcopale.
Se pare că Adalberon a devenit celebru în istoria Franței datorită unui poem în care face trimitere la cele trei ordine din societate: oratores, bellatores și laboratores: clerul, nobilimea și cavalerii, și lucrătorii, cei din urmă susținându-i pe ceilalți, iar cu toții susținând edificiul umanității. Ideea va fi încorporată în cele trei stări ale Vechiului Regim din Franța.
Surse primare
modificare- Carozzi, Claude (ed. și trad.), Adalberon de Laon. Poème au roi Robert, Paris, 1979.
- Migne, J.P. (ed.), Patrologia Latina, vol. 141, Paris, 1844. Transcription available from Documenta Catholica Omnia
- Valois, H. (ed.), Carmen panegyricum in laudem Berengarii, Paris, 1663.
Surse secundare
modificare- Acest articol conține text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicație aparținând domeniului public.
- Histoire de la France (ed. George Duby), Larousse, 1988, vol I, p. 301;
- Franco Gardini, în The Medieval World (ed. Jacques le Goff), 1987.
Note
modificare- ^ Heinrich Fichtenau, Patrick J. Geary, Living in the Tenth Century: Mentalities and Social Orders, 1991, p. 187.
- ^ Jason Glenn, Politics and History in the Tenth Century: The Work and World of Richer of Reims, 2004, p. 147.
- ^ Catholic Encyclopedia: Soissons
- ^ Patrick J. Geary, Phantoms of Remembrance: Memory and Oblivion at the End of the First Millennium, 1994, p. 151.