Al doilea conciliu de la Niceea
Al doilea conciliu de la Niceea (astăzi İznik, în Turcia) a fost cel de-al VII-lea conciliu (sinod) ecumenic și a avut loc în anul 787. Acest conciliu fost convocat de împărăteasa Irina Ateniana, care a acționat ca regentă în numele fiului ei Constantin al VI-lea, pe atunci minor. Conciliul a fost inițiat de patriarhul Pavel al IV-lea al Constantinopolului și de succesorul lui, patriarhul Tarasie, având ca scop corectarea ereziei iconoclaștilor, printre care se numărau și împărații Leon al III-lea și Constantin al V-lea.
Erezia iconoclaștilor, combătută de cei 263 de episcopi adunați la acest sinod, a fost că Isus Cristos nu poate fi reprezentat în icoane, concepție care se baza pe faptul că se nega natura umană a Fiului reprezentat în icoane. În locul ei a fost adoptată doctrina prin care se acceptă cultul imaginilor sacre și a relicvelor.[1]
În urma acceptării cultului icoanelor s-au formulat patru anateme împotriva celor care nu recunosc că Isus Cristos poate fi reprezentat în umanitatea lui, nu acceptă reprezentarea în artă a scenelor evanghelice, nu salută astfel de reprezentări prin ridicarea în picioare și resping orice tradiție scrisă sau nescrisă a bisericii.
Tot la acest sinod s-a dezbătut și problema intervenției sfinților.
Sinodul a formulat și 22 de canoane (necesitatea cunoașterii în profunzime a psaltirii de către episcopi, obligativitatea ca fiecare biserică să posede moaște ale sfinților, necesitatea de a se îndepărta cărțile în care se critică cultul icoanelor, obligativitatea ca fiecare biserică să aibă un administrator, interzicerea purtării podoabelor de către preoți, reafirmarea unor canoane mai vechi, etc.).
Acest conciliu a condamnat Conciliul de la Constantinopol din 785 drept sinod de proști și de nebuni.[2]
Note
modificare- ^ CATHOLIC ENCYCLOPEDIA: Iconoclasm
- ^ Phillip Schaff, History of the Christian Church, ii.346, cf. https://web.archive.org/web/20061118083741/http://firstnewtestament.netfirms.com/5th_century.htm
Legături externe
modificare- Despre Sinodul VII Ecumenic la enciclopedia OrthodoxWiki
- Iconoclasmul. Sinodul VII ecumenic de la Niceea din 787, 6 iulie 2012, CrestinOrtodox.ro
- Sfinții Părinți de la Sinodul VII Ecumenic Arhivat în , la Wayback Machine., 15 octombrie 2011, Alexandru Briciu, Ziarul Lumina
- Ajunul Duminicii Ortodoxiei[nefuncțională], 20 februarie 2010, Alexandru Briciu, Ziarul Lumina