Alain de Benoist

jurnalist francez
Alain de Benoist
Date personale
Nume la naștereAlain Marie de Benoist Modificați la Wikidata
Născut (80 de ani)[8][9][10][11] Modificați la Wikidata
Saint-Symphorien⁠(d), Centre-Val de Loire, Franța Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța Modificați la Wikidata
ReligieNeopăgânism Modificați la Wikidata
Ocupațiefilozof
scriitor
eseist
activist politic[*]
teoretician politic[*]
jurnalist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[12][13][14] Modificați la Wikidata
PseudonimFabrice Laroche[1], Martial Laurent[2], Cédric de Gentissard[2], Tanguy Gallien[2], Frédéric Laurent[2], Robert de Herte[2], David Barney[2], Pierre Dolabella[2], Maxime Meyer[2], Jean-Pierre Dujardin[2], Frédéric Toulouze[2], Jean-Louis Cartry[2], Pierre Jacob[2], Julien Valserre[2], Pierre Carlet[2], Jean-Pierre Hébert[3], Maiastra[4][5], Gilles Foumier[6], Mortimer Davidson, Fabrice Valclérieux, Éric Saint-Léger, Éric Lecendreux, Éric Dumesnil, Walter Aubrig[7], Bastien O'Danieli[7]  Modificați la Wikidata
Partid politicMouvement nationaliste du progrès[*][[Mouvement nationaliste du progrès |​]]  Modificați la Wikidata
StudiiFacultatea de Drept din Paris
Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne (filozofie, sociologie și istorie)
lycée Montaigne[*][[lycée Montaigne (secondary school in Paris, France)|​]]
Lycée Louis-le-Grand
Mișcare/curent literardegrowth[*][[degrowth (economic thinking questioning the benefits and sustainability of economic growth)|​]], Nouvelle Droite, naționalism etnic  Modificați la Wikidata
Opere semnificativeVu de droite[*][[Vu de droite |​]]  Modificați la Wikidata
Note
Premiiprix de l'essai[*][[prix de l'essai |​]]  Modificați la Wikidata
Prezență online

Alain de Benoist (n. , Saint-Symphorien⁠(d), Centre-Val de Loire, Franța) eseist și filozof francez. Este considerat drept fondatorul ideologii Noii Drepte europene, totodată conducător al think-tankului Grupul de cercetare și de studiu al civilizației europene (GRECE).

Fiind apropiat la început mișcărilor franco-algeriene la începutul scrierilor sale din 1970, ulterior a trecut la atacuri asupra globalizării, imigrației în masă și a liberalismului, ca fiind în cele din urmă fatale pentru existența Europei prin diviziunea și defectele sale.

Benoist se opune liberalismului de tip american, considerat de el ca fiind impus după cel de-al doilea război mondial, cât și așa numita idee de „melting pot”.[15]

El se opune lui Jean-Marie Le Pen, chiar dăcă mulți oameni influențați de Benoist îl suportă.[16] Se opune de asemenea, imigrației arabilor în Franța.[17] Favorizează etnopluralismul, în care, organic, culturile și națiunile trebuie să se dezvolte independent.[18]

Benoist este, de asemenea, un susținător al ideii federalismului integral, în care statul națiunii este depășit, dând drumul identităților regionale și celui continental comun simultan.[19]

Benoist se consideră atât la stânga cât și de dreapta politică,[20] deși critică democrația liberală modernă.[21]

Thomas Sheehan argumentează că Benoist a dezvoltat o nouă formulare a fascismului (adică Benoist e fascist).[22]

Benoist se opune creștinismului ca fiind intolerant, teocratic și pornit pe persecuții.[23]

Lucrări

modificare

Benoist a publicat numeroase lucrări în domeniul arheologiei, tradițiilor populare, istoriei religiilor. A publicat peste 50 de cărți și peste 3 mii de articole, care au fost traduse în aproape 20 de limbi. El a primit o educație juridică, filosofică și teologică.[24]

  1. ^ , p. 91 http://www.theses.fr/2016PA080034/document  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m n http://www.theses.fr/2016PA080034/document  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ , p. 162 http://www.theses.fr/2016PA080034/document  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ Le Club de l'horloge (1974-2002), p. 268 
  5. ^ https://www.lemonde.fr/archives/article/1979/06/23/un-cheval-de-troie_2776338_1819218.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  6. ^ http://www.phdn.org/negation/taguieff-heritage-nazi-1981.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  7. ^ a b https://cpp.numerev.com/articles/revue-38/1643-manipulation-mediatique-et-obsession-identitaire-chez-alain-de-benoist#_ftn6  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  8. ^ Alain de Benoist, SNAC, accesat în  
  9. ^ Alain de Benoist, Babelio 
  10. ^ Who's Who in France 
  11. ^ Alain de Benoist, Munzinger Personen, accesat în  
  12. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  13. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  14. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  15. ^ „European Son : An Interview with Alain de Benoist” (PDF). toqonline.com. Accesat în . 
  16. ^ Sharon Waxman, ″Europe's Left And Right Are Too Divided To Even Talk About It″ Arhivat în , la Wayback Machine., Chicago Tribune, 13 December 1993. Retrieved 21 June 2017.
  17. ^ Under cover story The Guardian (London) 14 august 1987.
  18. ^ ″Making hate safe again in Europe: right cultural revolutionaries″, The Nation, 19 September 1994.
  19. ^ „Alain de Benoist Answers Tamir Bar-On” (PDF). Files.alaindebenoist.com. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  20. ^ „THE EUROPEAN NEW RIGHT FORTY YEARS LATER: TOMISLAV SUNIC'S Against Democracy and Equality” (PDF). Files.alaindebenoist.com. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  21. ^ Benoist, Alain de (). „Democracy Revisited: The Ancients and the Moderns” (PDF). The Occidental Quarterly. 3 (2): 47–58. 
  22. ^ Sheehan, Thomas (). „Myth and Violence: The Fascism of Julius Evola and Alain de Benoist”. Social Research. 48 (1): 45–73. Pages 66–67: To summarize: De Benoist's fascism is at odds with Evola's metaphysics but agrees with his social and political philosophy.... [F]or de Benoist, the organic State is an ideal that men can set for themselves and perhaps, with force, establish. 
  23. ^ Intolerance, American-Style;Given This Country's History of Religious Animosities, Thomas Fleming Writes Pittsburgh Post-Gazette (Pennsylvania) 21 December 1997
  24. ^ ru В. Д. Серебряков. Ален де Бенуа[nefuncțională]

Bibliografie

modificare

Lectură suplimentară

modificare
  • en Jonathan Marcus, The National Front and French Politics, New York: New York University Press, 1995, pp. 22–4, 151.

Legături externe

modificare