Albalact
Albalact a fost o companie românească înființată în 1971 sub denumirea de Întreprinderea de Industrializare a Laptelui Alba. Compania a fost privatizată în anul 1999 prin licitație publică deschisă devenind privată apoi 100%[1]. Principalii acționari ai Albalact sunt Petru Ciurtin, cu 31,7% din capital, Raul Ciurtin, cu 16,21%, și fondul de investiții RC2 Limited, care deține 24,98% din acțiuni[2].
În anul 2012, compania Albalact se afla între primii cinci jucători de pe piața națională a lactatelor.[3]
În ianuarie 2016 pachetul majoritar de acțiuni al Albalact a fost cumpărat de Lactalis devenind parte a acestei corporații.
Albalact produce peste 60 de sortimente de lactate, sub mărcile Fulga, Zuzu, Albalact, Poiana Florilor și Frupt.[4].
În octombrie 2008, compania era al patrulea jucător de pe piața lactatelor din România[4], având o cotă de 19% din piața de lactate proaspete[5]. Tot în 2008, compania a cumpărat circa 77% din acțiunile Rarăul Câmpulung Moldovenesc, intrând astfel pe segmentul brânzeturilor[4].
Albalact a relocat în toamna anului 2008 întreaga producție de lactate în noua fabrică de la Oiejdea, care a presupus o investiție de peste 17 milioane de euro[2].
În 2011, pe locul fostei fabrici Albalact a fost ridicat un magazin Dedeman.[6]
Număr de angajați:
Cifra de afaceri:
- 2013: 100 milioane euro [9]
- 2012: 343.844.878 lei [9]
- 2010: 61 milioane euro[8]
- 2008: 51,7 milioane euro[10]
- 2007: 42,3 milioane euro[11]
- 2006: 29 milioane euro[12]
- 2005: 16,8 milioane euro[12]
Profit net:
Note
modificare- ^ a b „Istoric Albalact”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Albalact: Avans de 33% la afaceri si de 2,5 ori la profit[nefuncțională], accesat la 23 aprilie 2009
- ^ Sentință: Contract de asociere pentru cumpărarea Albalact, valabil după 13 ani, 8 aprilie 2012, Dorin Țimonea, Adevărul, accesat la 9 aprilie 2012
- ^ a b c Albalact cumpara Raraul si intra pe branzeturi[nefuncțională], accesat la 29 martie 2009
- ^ Ciurtin, Albalact: Nu stiu cat mai pot producatorii sa reduca preturile, criza i-a prins pe picior gresit[nefuncțională], accesat la 14 aprilie 2009
- ^ Pavăl a dublat rețeaua Dedeman în 30 de luni și se îndreaptă spre vânzări de 400 mil. euro, 1 iulie 2011, Cristi Moga, Ziarul financiar, accesat la 24 iulie 2014
- ^ Albalact răscumpără acțiuni pe piața de capital în valoare de 3 milioane de lei, 6 februarie 2014, Dorin Timonea, Adevărul, accesat la 29 aprilie 2014
- ^ a b Cele mai mari 10 afaceri de familie -> 7. Albalact, 22 Nov 2011, Alina Stan, wall-stret.ro, accesat la 24 noiembrie 2011
- ^ a b Afaceri de aproape 100 de milioane euro pentru Albalact, al treilea producător de pe piața lactatelor din România, 28 aprilie 2014, Dorin Timonea, Adevărul, accesat la 29 aprilie 2014
- ^ Lactalis și Müller Dairy concurează pentru preluarea Albalact Arhivat în , la Wayback Machine., 4 ianuarie 2010, standard.ro, accesat la 5 ianuarie 2010
- ^ a b c Albalact, profit mai mic la afaceri in crestere[nefuncțională], accesat la 28 martie 2009
- ^ a b c d Comunicat Albalact - rezultate 2006[nefuncțională]
Legături externe
modificare- www.albalact.ro - Site web oficial