Alin Lițu
Alin Lițu | |||
---|---|---|---|
Informații generale | |||
Nume complet | Alin Constantin Lițu | ||
Data nașterii | (38 de ani) | ||
Locul nașterii | Craiova, România | ||
Înălțime | 1,87 m | ||
Greutate | 82 kg | ||
Post | Atacant | ||
Cluburi de seniori* | |||
Ani | Club | Ap | (G) |
2004-2013 | Steaua București | 12 | (0) |
2004-2008 | Steaua II | 6 | (0) |
2006-2007 | → Jiul Petroșani | 10 | (0) |
2007-2008 | → Gloria Buzău | 37 | (4) |
2008-2009 | → ASIL Lysi | 0 | (0) |
2010-2012 | → Gaz Metan | 33 | (7) |
2014 | Universitatea Craiova | ||
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern la data de 8 septembrie 2012 | |||
Modifică date / text |
Alin Lițu (n. 22 octombrie 1986, Craiova, România) este un fotbalist român retras din activiate. A evoluat ca atacant pentru formația Gaz Metan Mediaș cu care a semnat în ianuarie 2010 un contract pentru două sezoane și jumătate.
Cariera
modificareAlin Lițu, un produs al clubului Steaua, a debutat la echipa mare la finalul sezonului 2004-2005, într-o partidă disputată de Steaua la data de 8 mai 2005 împotriva celor de la Oțelul Galați. Steaua a pierdut meciul cu scorul de 0-1, însă Lițu a fost desemnat cel mai bun stelist de pe teren de fani. La finalul sezonului, după ce a bifat 5 partide, Lițu și-a adăugat la palmares primul titlu de campion al României. În următorul sezon, tânărul atacant nu a mai reușit să joace pentru prima echipă, evoluând mai mult în Divizia C, la Steaua II București. Pe 29 martie 2006 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă din partea președintelui României de atunci, Traian Băsescu, pentru că a făcut parte din lotul echipei FC Steaua București care obținuse până la acea dată calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006.[1] În sezonul 2006-2007, Lițu a fost împrumutat la Jiul Petroșani, pentru a întări formația care, până la urmă, avea să retrogradeze la finele sezonului.
În sezonul 2007-2008 Lițu a ajuns, împreună cu alți steliști, printre care Eric Bicfalvi sau Alexandru Tudose, la formația Gloria Buzău, nou-promovată în Liga I. A marcat primul său gol pentru Gloria într-o înfrângere severă a formației sale, scor 1-4, în partida cu FC Vaslui. În etapa a 25-a, Lițu a marcat un gol extrem de important pentru Gloria în partida cu Rapid București, gol care i-a adus formației sale trei puncte vitale în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
În turul ediției de campionat 2008-2009 a fost din nou împrumutat la Buzău, iar apoi, în ianuarie 2009, a fost păstrat în lotul Stelei pentru retur, împreună cu Eric Bicfalvi și Alexandru Tudose. A bifat o nouă partidă pentru Steaua după mai bine de trei ani în prima etapă a returului, împotriva formației FC Vaslui (1-1).
Palmares
modificare- Steaua București
- Campion al României (o dată) : 2004-2005
Note
modificare- ^ „DECRET privind conferirea Medaliei Meritul Sportiv” (PDF). Monitorul Oficial al României Partea I Nr. 283/29.III.2006.
Legături externe
modificare- Alin Lițu la romaniansoccer.ro