Alina Șerban
Alina Șerban | |
Date personale | |
---|---|
Născută | (37 de ani) ![]() București, România ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | actriță dramaturgă scriitoare regizoare de film ![]() |
Limbi vorbite | limba română ![]() |
Activitate | |
Alma mater | Royal Academy of Dramatic Art[1] |
Prezență online | |
Modifică date / text ![]() |
Alina Șerban (n. , București, România) este o actriță, regizoare, scriitoare și activistă română de etnie romă.
Biografie
modificareAlina Șerban s-a născut în 1987 într-o familie de romi din București. Avea 8 ani când părinții ei și-au pierdut casa și au fost forțați să se mute la rudele tatălui ei. Câțiva ani mai târziu, mama ei a intrat în închisoare, iar Alina și-a petrecut adolescența într-un cămin de copii până a ajuns la facultate.
A absolvit UNATC, a fost bursieră la Tisch School of the Arts New York, a făcut un master la The Royal Academy of Dramatic Art și a fost studenta română a anului 2012 în Marea Britanie.[2]A scris două piese de teatru, care au avut un succes răsunător la Londra.[2] Una dintre cele două piese este Home, piesă care spune povestea diferiților imigranți care caută o viață mai bună în Marea Britanie. Cu această piesă a câștigat concursul „Stories of London” Rich Mix.[3]
Este prima artistă romă distinsă cu una dintre cele mai înalte onoruri oferite de statul român: Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria D - Arta spectacolului. Distincția i-a fost acordată de Președintele României pentru contribuția artistică importantă, la nivel național și internațional.[4]
Este inițiatoarea teatrului cu mesaj social rom în România și de peste 16 ani, folosește filmul și teatrul pentru a combate discriminarea și pentru a da voce poveștilor persoanelor marginalizate. Abordează subiecte legate de identitatea și istoria romilor, dintr-o perspectivă romă autentică. Prin munca sa, a creat spațiu pentru poveștile despre comunitatea romă mai întâi în teatrul independent, apoi în mainstream, atât prin teatru, cât și prin film.
În 2016 a publicat prima colecție de basme ale romilor din România.
A jucat în piese de teatru și în filme, a scris piesa de teatru „Declar pe propria răspundere” și „Marea Rușine”, o dramă care vorbește despre 500 de ani de sclavie a romilor în țările române.[5][6] În 2018 a pășit pentru prima dată pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes.[7]
Spectacolul ei, „Cel mai bun copil din lume”, este prima producție regizată de o artistă romă inclusă în repertoriul permanent al Teatrului Național București.[8] Realizat de Centrul de Creație și Cercetare „Ion Sava”, în cadrul programului 9G la TNB, spectacolul se joacă de aproape patru ani sold out. Iar în deplasare, spectacolul a fost jucat în Germania, New York, Jocurile Francofoniei din Congo, la Bineala de la Veneția.
În cinema, Alina Șerban joacă în filmul macedonean „Housekeeping for Beginners”, premiat la Festivalul de Film de la Veneția (2023) și propus de Macedonia de Nord la Oscar (2024)[9]. Filmul a fost distribuit în cinematografele din SUA și Australia, urmând să fie distribuit și în România.
Este de patru ori câștigătoare a premiului „Cea mai bună actriță” pentru rolul principal din producția germană „Gipsy Queen” și a fost desemnată „Cea mai bună actriță a Germaniei” din partea Uniunii Actorilor Germani, pentru aceeași peliculă, în anul 2020.[10]
Este de trei ori câștigătoare a premiului „Cea mai bună actriță” pentru rolul principal din producția româno-belgiană „Singură la nunta mea”, cu care a reprezentat România la Festivalul de Film de la Cannes in 2018.[11]
Ca regizoare și scenaristă, Alina Șerban a realizat scurtmetrajele „Bilet de iertare” și „Eu contez”, premiate atât la nivel național, cât și internațional.[12] „Bilet de iertare” este primul scurtmetraj despre sclavia romă, scris dintr-o perspectivă romă. În 2021, a câștigat Winner at Torino Short Film Market pentru scurtmetrajul „Eu contez”.
Din 2015, coordonează ateliere de dezvoltare și proiecte de teatru și film dedicate tinerilor din centre de plasament, realizând documentarele de scurtmetraj „Vanessa”, „Eu sunt Nicu”, „Lucrurile bune nu vin primele”, „La revedere, castelule!” seria „Fără frică” și „Momentul meu”. De trei ani, organizează Gala Tinerilor Instituționalizați „Eu contez”.[13]
A fost selectată ca unul dintre cele mai promițătoare talente care vor contribui la modelarea viitorului Europei, alături de alți 43 de lideri, în cadrul programului European Young Leaders.
Piesa ei de teatru „Marea Rușine" a fost selectată de prestigiosul concurs de traduceri EURODRAM, publicată în Franța de către Universitatea din Strasbourg, la editura Maison d'Europe et d'Orient.[14] Publicația va fi prezentă și la salonul de carte ICR Festival du Livre Paris - 2025.
În prezent, lucrează la filmul „Eu contez”, care va deveni primul lungmetraj al unei regizoare rome din România și unul dintre puținele lungmetraje din lume regizate de o femeie de etnie romă.
Filmografie
modificareAn | Titlu | Rol | Scenografie | Regie | Note |
---|---|---|---|---|---|
2008 | The Last Enemy / Ultimul inamic | Da | Nu | Nu | |
2015 | Killer Psychopaths | Da | Nu | Nu | |
2016 | Scris/Nescris | Da | Nu | Nu | |
2018 | Doing Money | Da | Nu | Nu | |
2019 | Gipsy Queen | Da | Nu | Nu | Cea mai bună actriță la festivalurile Tallin Black Nights, Turcia-Germania din Nurengerg, Premiul Uniunii actorilor din Germania, Premiul pentru Film Gunter Rohrbach[9] |
2019 | Seule à mon mariage / Singură la nunta mea | Da | Nu | Nu | |
2020 | Bilet de iertare | Da | Da | Da | scurtmetraj[15] |
2021 | Babardeală cu bucluc sau porno balamuc | Da | Nu | Nu | |
2021 | Eu contez | ||||
2023 | Housekeeping for Beginners |
Teatru
modificareAlina Șerban scrie și regizează spectacole de teatru din 2016. Din 2021 pune în scenă primul ei spectacol la Teatrului Național din București.
Recunoaștere
modificareInfluență
modificareÎn 2024, În cadrul proiectului Bare Rroma, Arina Costea și Mihai Leonard Moisa împreună cu ilustratoarea Amandine Bănescu au realizat o carte pentru copii inspirată din viața artistei intitulată Puțin curaj.[19]
Note
modificare- ^ MA Theatre Lab (în engleză)
- ^ a b Povestea tumultoasă a Alinei Șerban – Actrița romă care a ajuns pe marile scenei ale Londrei, 18 februarie 2015, Ana Maria Nițu, Evenimentul zilei, accesat la 24 iunie 2015
- ^ „Alina Șerban”. www.romarchive.eu. Accesat în .
- ^ Bian, Nicolae (). „Actrița și regizoarea Alina Șerban, decorată cu Ordinul Meritul Cultural / Este prima artistă romă care primește această distincție”. G4Media.ro. Accesat în .
- ^ „Alina Șerban”. www.romarchive.eu. Accesat în .
- ^ „Spectacolul "Declar pe propria răspundere", de Alina Şerban, apreciat de presa franceză”. Mediafax. . Accesat în .
- ^ Rosetti, Adina (). Nesupusele: 100 de femei pentru o 100 de ani de Românie Modernă. 1. Univers. p. 27.
- ^ „Alina Șerban, prima artistă romă decorată cu Ordinul „Meritul Cultural", în grad de CAVALER: M-am străduit să dau muncii mele tot ce aveam mai de preț Alina Șerban, prima artistă romă decorată cu Ordinul „Meritul Cultural", în grad de CAVALER: M-am străduit să dau muncii mele tot ce aveam mai de preț”. Gândul. . Accesat în .
- ^ a b Redactia (). „Alina Șerban de patru ori premiată cea mai bună actriță pentru „Gipsy Queen"”. Clujul Cultural. Accesat în .
- ^ a b „Decrete de decorare semnate de Președintele României, Klaus Iohannis”. Președinția României. . Accesat în .
- ^ „Lungmetrajul „Singură la nunta mea", prezentat joi în selecția programului ACID Cannes în prezența actriței Alina Șerban”. News.ro. . Accesat în .
- ^ Tănăsescu, Alexandra (). „Alina Șerban, prima femeie romă decorată de președintele României” (în engleză). Cultura la dubă. Accesat în .
- ^ „Alina Șerban, prima artistă romă decorată cu Ordinul „Meritul Cultural", în grad de CAVALER: M-am străduit să dau muncii mele tot ce aveam mai de preț Alina Șerban, prima artistă romă decorată cu Ordinul „Meritul Cultural", în grad de CAVALER: M-am străduit să dau muncii mele tot ce aveam mai de preț”. Gândul. . Accesat în .
- ^ Ștefani, Constantin; Grăjdeanu, Ioana Veronica; Șerban, Bogdan; Stănescu, Ana Maria Alexandra (), „Abordarea depresiei în practica medicului de familie”, Romanian Medical Journal, 66 (1), pp. 24–28, doi:10.37897/rmj.2019.1.5, ISSN 1220-5478, accesat în
- ^ „Aarc.ro - Totul despre Filmul Romanesc”. aarc.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Cel mai bun copil din lume – ARCUB”. Accesat în .
- ^ „Marea Rușine – un spectacol realizat de artista romă Alina Șerban – intră în repertoriul Teatrului EXCELSIOR – Radio România Cultural” (în engleză). Accesat în .
- ^ Costea, Arina; Moisa, Mihai Leonard (). Puțin curaj. Jekh cira tromaipen. București: Asociația Cu alte cuvinte. p. 31.
- ^ „Educație pentru diversitate” (în engleză). Cu Alte Cuvinte. Accesat în .
Legături externe
modificare- Alina Șerban la CineMagia
- Alina Șerban la Internet Movie Database
- Lecția universală a unei fete rome: "Doamne, te implor, fă-mă româncă!", 3 august 2011, Adevărul
- Povestea tumultoasă a Alinei Șerban - Actrița romă care a ajuns pe marile scenei ale Londrei - Starjunior[nefuncțională], 18 februarie 2015, Starjunior.ro
- „Sînt Alina Șerban, sînt de etnie romă și nu vreau să mă tratez“, Valentina Iancu, Observator cultural - numărul 575, mai 2011
- Alina Serban, o actrita care merita urmarita - Prin oras, 10 mai 2011, Rupert Wolfe Murray, Trad. Maria Farcas, HotNews.ro
- Alina Șerban, actriță româncă de etnie romă: „În Marea Britanie, m-au întrebat dacă sunt Esmeralda“, 9 ianuarie 2014, Iulia Marin, Adevărul
- Puțin curaj, carte ilustrată inspirată din viața Alinei Șerban, 2024, Arina Costea și Mihai Leonard , ilustrații Amandine Bănescu