Ananke (satelit)
| Ananke | |
 Ananke fotografiat de Observatorul Haute-Provence în august 1998 | |
| Descoperire [1] | |
|---|---|
| Descoperit de | Seth B. Nicholson |
| Loc descoperire | Observatorul Mont Wilson |
| Dată descoperire | 28 septembrie 1951 |
| Denumiri | |
| Denumire MPC | Jupiter XII |
| Pronunție | /a'nan.ke/ |
Denumit după | Ἀνάγκη Anagkē |
| Atribute | Anankean /a.nan'ke̯an/ |
| Caracteristicile orbitei [2] | |
| Epocă 17 decembrie 2020 JD 2459200.5 | |
| Arc de observare | 69.05 ani (24,338 zile) |
| 0.1406602 AU (21,042,470 km) | |
| Excentricitate | 0.1747248 |
Perioadă orbitală | –623.59 zile |
| 339.61045° | |
| 0° 34m 38.281s / zi | |
| Înclinație | 148.67482° (față de ecliptică) |
| 86.44368° | |
| 135.63033° | |
| Sateliți | Jupiter |
| Caracteristici fizice | |
Diametrul mediu | 29.1±0.6 km[3] |
| 8.31±0.15 ore[4] | |
| Albedo | 0.038±0.006[3] |
Magnitudinea aparentă | 18.9[5] |
Magnitudinea absolută (H) | 11.7[2] |
Ananke /a'nan.ke/ este un satelit neregulat retrograd al lui Jupiter . A fost descoperit de Seth Barnes Nicholson la Observatorul Mont Wilson în 1951 [1] și poartă numele mitologicei Ananke, personificarea necesității și mama Moiraelor (Soartele) cu Zeus . Forma adjectivală a numelui este anankean .
Ananke nu și-a primit numele actual [6] decât în 1975; [7] înainte de atunci, era pur și simplu cunoscut sub numele de Jupiter XII . A fost numit uneori „Adrastea” [8] între 1955 și 1975 ( Adrastea este acum numele unui alt satelit al lui Jupiter).
Ananke dă numele grupului Ananke, sateliți retrograzi neregulați care orbitează în jurul lui Jupiter între 19,3 și 22,7 Gm, la înclinații de aproximativ 150°.
Orbită
modificare
Ananke îl orbitează pe Jupiter pe o orbită retrogradă cu o excentricitate ridicată și înclinație mare. Cincisprezece sateliți neregulați care îl orbitează pe Jupiter au fost descoperiți începând cu anul 2000 urmând orbite similare. Elementele orbitale sunt din ianuarie 2000. [9] Ele se schimbă continuu din cauza perturbațiilor solare și planetare. Diagrama ilustrează orbita lui Ananke în relație cu alți sateliți neregulați retrograzi ai lui Jupiter. Excentricitatea orbitelor selectate este reprezentată de segmentele galbene (se extind de la pericentru la apocentru ). Cel mai îndepărtat satelit obișnuit Callisto este localizat pentru referință.
Având în vedere aceste elemente orbitale și caracteristicile fizice cunoscute până acum, Ananke este considerată a fi cea mai mare rămășiță [10] a unei spargeri originale care a format grupul Ananke . [11] [12]
Caracteristici fizice
modificare
În spectrul vizibil, Ananke pare neutru până la roșu deschis ( indici de culoare BV=0,90 VR=0,38). [12]
Spectrul infraroșu este similar cu asteroizii de tip P, dar cu o posibilă indicare a apei. [13]
Referințe
modificare- ^ a b Nicholson, S. B. (). „An unidentified object near Jupiter, probably a new satellite”. Publications of the Astronomical Society of the Pacific. 63 (375): 297–299. Bibcode:1951PASP...63..297N. doi:10.1086/126402.
- ^ a b „M.P.C. 127087” (PDF). Minor Planet Circular. Minor Planet Center. .
- ^ a b Grav, T.; Bauer, J. M.; Mainzer, A. K.; Masiero, J. R.; Nugent, C. R.; Cutri, R. M.; et al. (august 2015). „NEOWISE: Observations of the Irregular Satellites of Jupiter and Saturn”. The Astrophysical Journal. 809 (1): 9. arXiv:1505.07820
. Bibcode:2015ApJ...809....3G. doi:10.1088/0004-637X/809/1/3. 3.
- ^ Luu, Jane (septembrie 1991). „CCD photometry and spectroscopy of the outer Jovian satellites”. Astronomical Journal. 102: 1213–1225. Bibcode:1991AJ....102.1213L. doi:10.1086/115949. ISSN 0004-6256.
- ^ Sheppard, Scott. „Scott S. Sheppard - Jupiter Moons”. Department of Terrestrial Magnetism. Carnegie Institution for Science. Accesat în .
- ^ Nicholson, S.B. (aprilie 1939). „S. B. Nicholson declines to name the satellites of Jupiter he has discovered”. Publications of the Astronomical Society of the Pacific. 51 (300): 85–94. Bibcode:1939PASP...51...85N. doi:10.1086/125010.
- ^ Marsden, B. G. (). „Satellites of Jupiter”. IAU Circular. 2846.
- ^ Payne-Gaposchkin, Cecilia; Katherine Haramundanis (). Introduction to Astronomy. Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall. ISBN 0-13-478107-4.
- ^ Jacobson, R. A. (). „The Orbits of Outer Jovian Satellites” (PDF). Astronomical Journal. 120 (5): 2679–2686. Bibcode:2000AJ....120.2679J. doi:10.1086/316817.
- ^ Sheppard, S.S.; Jewitt, D.C. (). „An abundant population of small irregular satellites around Jupiter” (PDF). Nature. 423 (6937): 261–263. Bibcode:2003Natur.423..261S. doi:10.1038/nature01584. PMID 12748634. Arhivat din original (PDF) la .
- ^ Nesvorný, D.; Beaugé, C.; Dones, L. (). „Collisional Origin of Families of Irregular Satellites”. The Astronomical Journal. 127 (3): 1768–1783. Bibcode:2004AJ....127.1768N. doi:10.1086/382099.
- ^ a b Grav, Tommy; Holman, M. J.; Gladman, B. J.; Aksnes, K. (). „Photometric survey of the irregular satellites”. Icarus. 166 (1): 33–45. Bibcode:2003Icar..166...33G. doi:10.1016/j.icarus.2003.07.005.
- ^ Grav, Tommy; Holman, Matthew J. (). „Near-Infrared Photometry of the Irregular Satellites of Jupiter and Saturn”. The Astrophysical Journal. 605 (2): L141–L144. Bibcode:2004ApJ...605L.141G. doi:10.1086/420881.
Surse
- Ephemeris IAU-MPC NSES