Rață cârâitoare

(Redirecționat de la Anas querquedula)

Rața cârâitoare (Spatula querquedula) este o pasăre anzeriformă din familia anatidelor (Anatidae) răspândită în regiunile cu lacuri și iazuri ale Europei și Asiei occidentale.

Rață cârâitoare
Mascul
Stare de conservare

Risc scăzut (LC)  (IUCN 3.1)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Ordin: Anseriformes
Familie: Anatidae
Gen: Spatula
Specie: S. querquedula
Nume binomial
Spatula querquedula
Linnaeus, 1758
Sinonime
  • Anas querquedula Linnaeus, 1758
  • Anas circia Linnaeus, 1758

Caracteristici

modificare

Are o mărime de 34–41 cm (aproape cât porumbelul) și o greutate de 290-480 g, de culoare cenușie, cu capul cafeniu cu o dungă albă spre ceafă la masculi, cafeniu la femele; ciocul puțin lat, verzui-negricios la masculi, cenușiu-verzui la femele și picioarele brun-cenușii. Masculii sunt mai mari decât femelele. Se hrănește de obicei cu vegetale: semințe, grăunțe, cereale, ierburi etc.; destul de des și cu lipitori. Își face cuibul pe sol în ierburi, în apropierea apelor, în stufăriș; cuibul este o adâncitură cu ceva plante, puf și câteva pene. Ponta este depusă de la mijlocul lui aprilie până la începutul lui mai. Ouăle, în număr de 8-10, sunt de culoarea smântânii până la brun-ruginii. Incubația durează 21-23 de zile. Clocitul începe o dată cu depunerea ultimului ou, fiind asigurat de femele. Are loc o singură clocire pe an. Puii sunt nidifugi (acoperiți cu puf, imediat după ieșirea din ou) și sunt conduși de femele; pot zbura la 5-6 săptămâni. Puii sunt acoperiți cu un puf cafeniu închis, cu pată galben deschisă între aripi; cenușiu pe abdomen și au ciocul brun-cenușiu; tarsurile și picioarele gri-galbene.

În România este răspândită în toată țara; în timpul migrărilor se întâlnește până sus la munte, pe lacuri sau râuri și este prezentă în timpul cald, toamna migrează pentru iernare în Africa Centrală și sudul Asiei.

Legături externe

modificare
  •   Materiale media legate de Spatula querquedula la Wikimedia Commons
  •   Date legate de Anas querquedula la Wikispecies
  •   Garganey”. Encyclopædia Britannica. 11 (ed. 11). . 
  • BirdLife species factsheet for Spatula querquedula
  • RSPB Birds by Name: Garganey
  • Imagini, video și sunete despre Rață cârâitoare pe Internet Bird Collection
  • Ageing and sexing (PDF; 1.1 MB) by Gerd-Michael Heinze & Javier Blasco-Zumeta
  • Harta interactivă a răspândirii pentru Spatula querquedula pe IUCN Red List maps