Andrea Riccardi
Date personale
Născut (74 de ani)[4][5] Modificați la Wikidata
Roma, Italia[6] Modificați la Wikidata
Cetățenie Italia Modificați la Wikidata
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
teolog[*]
istoric
profesor universitar[*] Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiRoma Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba italiană[7] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversità degli Studi Roma Tre[*][[Università degli Studi Roma Tre (Italian university)|​]]  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea Sapienza din Roma  Modificați la Wikidata
Partid politicAlegerea Civică  Modificați la Wikidata
PremiiPremiul Carol cel Mare ()[1]
Comandor al Legiunii de Onoare[*]
Humanismus-Preis[*][[Humanismus-Preis (award)|​]] ()[2]
Premiul internațional al Cataloniei[*] ()[3]
Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[*]
Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] ()
Ordinul Național de Merit al Republicii Italiene
Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*]
ordre du Mono[*][[ordre du Mono |​]]
Barekamowt’yan šk’anšan[*][[Barekamowt’yan šk’anšan (Armenian decoration)|​]]
Ordinul Sfântului Serghei de Radonej[*]  Modificați la Wikidata
Prezență online

Andrea Riccardi (n. 16 ianuarie 1950, Roma) este un profesor de istorie contemporană la Universitatea din Roma, fondator al Comunității Sant'Egidio și laureat al Premiului Carol cel Mare. Între anii 2011-2013 a fost ministru fără portofoliu în cabinetul Mario Monti, responsabil cu cooperarea internațională.[8]

În 1982, după ce a fost luat ostatec în Războiul din Liban, a reușit să obțină pentru creștinii din Liban dreptul de întoarcere în țara lor. Andrea Riccardi a fost unul din cei patru mediatori la tratativele de pace din Mozambic, tratative care au început în iunie 1990 și s-au terminat cu semnarea acordului de pace din 4 octombrie 1992.[9][10][11][12]

Riccardi a fost de asemenea mediator în mai multe situații de criză din Balcani, mai ales în Kosovo. În februarie 2015 s-a întâlnit cu Angela Merkel în vederea unei eventuale medieri a crizei din Ucraina.[13]

Profesorul Riccardi este un promotor al dialogului și înțelegerii între culturi și religii.

În România modificare

În data de 24 mai 2011 a susținut o conferință în aula magna a Palatului Patriarhiei din București.[14]

Publicații (selecție) modificare

  • Mediterraneo. Cristianesimo e Islam tra coabitazione e conflitto, Guerini e Associati, 1997.
  • Dialoghi di fine millennio. Arrigo Levi, Andrea Riccardi, Eugenio Scalfari si confrontano con Carlo Maria Martini, Rizzoli, 1999.
  • Il secolo del martirio. I cristiani nel Novecento, Mondadori, 2000.
  • Pio XII e Alcide De Gasperi. Una storia segreta, Laterza, 2003.
  • Il «partito romano». Politica italiana, Chiesa cattolica e Curia romana da Pio XII a Paolo VI, Morcelliana, 2007.
  • L' inverno più lungo. 1943-44: Pio XII, gli ebrei e i nazisti a Roma, Laterza, 2008.
  • Giovanni Paolo II. La biografia, San Paolo, 2011.

Note modificare

  1. ^ Der Karlspreisträger 2009 Andrea Riccardi (în germană), accesat în  
  2. ^ https://www.domradio.de/themen/soziales/2016-03-31/santegidio-gruender-mit-humanismus-preis-geehrt, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ http://web.gencat.cat/ca/generalitat/premis/pic/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ BeWeB, accesat în  
  5. ^ Andrea Riccardi, Munzinger Personen, accesat în  
  6. ^ (PDF) http://www.aachen.de/de/stadt_buerger/pdfs_stadtbuerger/pdf_karlspreis/karlspreis_09/brochure_charlemagne_prize_09.pdf  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  7. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  8. ^ Manager, cooperanti e professori Ecco i ministri del governo Monti, La Repubblica, 16 noiembrie 2011.
  9. ^ General Peace Agreement for Mozambique (PDF; 691 kB), USIP Library, posted: 26 martie 2002
  10. ^ Cameron Hume. Ending Mozambiques war. The Role of Mediation and Good Offices. United States Institute of Peace Press, 1994. ISBN 1-878379-38-0
  11. ^ Manfred Brocker, Mathias Hildebrandt. Friedenstiftende Religionen? Religion und die Deeskalation politischer Konflikte VS Verlag, 2007. ISBN 3-531-15724-8
  12. ^ R. Scott Appleby. The Ambivalence of the Sacred. Rowman & Littlefield, 1999. ISBN 0-8476-8555-1
  13. ^ „Papa Francisc și Angela Merkel subliniază necesitatea găsirii unei soluții pașnice în Ucraina”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Să conviețuim într-o perioadă de criză[nefuncțională]