Angela Ciochină

cântăreață și compozitoare română
Angela Ciochină
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Urecheni, România Modificați la Wikidata
Decedată (60 de ani)[2] Modificați la Wikidata
București, România[3] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiciroză Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
OcupațieCântăreață, Compozitoare, Profesoară de canto
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea Națională de Muzică București[1]  Modificați la Wikidata
Instrument(e)Voce
Case de discuriElectrecord
Interpretare cuDaniel Iordăchioaie

Angela Ciochină (n. 17 aprilie 1955, comuna Urecheni, județul Neamț – d. 7 iulie 2015[4], București) a fost o solistă vocală, compozitoare și profesoară de canto.

Date biografice

modificare

Angela Ciochină a fost fată de preot și a absolvit conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (1974-78) fiind colegă de generație cu regretata Mihaela Runceanu. A studiat cu profesorii Petre Brâncuși (teoria muzicii), Victor Giuleanu (teorie și solfegii) și Carmen Petra-Basacopol. Imediat după terminarea facultății a fost angajată la Ansamblul „Doina” al Armatei. A întreprins turnee în țară cu Ansamblul artistic al UTC (1975-81) și cu Ansamblul „Doina” al Armatei (1978-81). De asemenea a concertat și în străinătate în țări precum Bulgaria, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Grecia și Turcia. A lansat câteva șlagăre de mare succes cum ar fi: „Ești numai tu” (repertoriu internațional), „Odată cu cîntecul" (George Grigoriu), „Am vrut” (Dan Stoian), „Salcâmul de pe strada mea” (Cornel Fugaru), „Un copil" (Jolt Kerestely), „Marea mea" (Horia Moculescu), „Salcia” (Muzica: Horia Moculescu. Piesa i-a fost încredințată Angelei după plecarea din țară a Mihaelei Mihai). Un mare succes al carierei sale a fost albumul „Drumuri paralele” (Electrecord, 1985) cu piese compuse de Victor Socaciu. S-a retras din muzică la sfârșitul anilor'80. Angela Ciochină a fost și o apreciată profesoară de canto. În 2007, după decesul tatălui ei, Angela Ciochină s-a reîntors în comuna natală Urecheni din județul Neamț. Ea suferea de ciroză hepatică[4] și a fost găsită moartă în locuința sa în dimineața zilei de marți 7 iulie 2015.

  • 1971 – Trofeul „Floarea de argint” și Premiul II la Festivalul interjudețean „Florile Ceahlăului” cu piesele „A doua tinerețe” (George Grigoriu) și „Uitarea” (Radu Șerban).
  • 1971 – Premiul II la Festivalul „Floarea de lotus” din Oradea.
  • 1973 – Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor la Festivalul „Vlăstarele cântului” din Iași.
  • 1975 – Trofeul Amara la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului „Tinereții de la Amara" din Ialomița.
  • 1976 – Festivalul național de muzică ușoară „Mamaia'76". Participă cu 4 piese la „Creație".
  • 1976 – Premiul I la „Festivalul artei studențești" din Galați.
  • 1977 – Trofeul „Steaua fără nume”.
  • 1984 – Participă la Festivalul de muzică ușoară „Mamaia'84" cu peisele „Un copil" (Jolt Kerestely/Ovidiu Dumitru) și „Câmp fără popas" (Angela Ciochină/Lucian Blaga).
  1. ^ Simona Iancu, Rămas bun, MuzicăUșoară.Webgarden.Ro[*], accesat în  
  2. ^ Angela Ciochină, Discogs, accesat în  
  3. ^ Angela Ciochină – interpreta cu un simț muzical deosebit și un auz perfect, Topromanesc.ro, , accesat în  
  4. ^ a b Libertatea.ro: Angela Ciochină a murit

Bibliografie

modificare
  • "Meridianele cântecului", Daniela Caraman-Fotea, Editura Muzicală, 1989, pag.82-83.
  • "Dicționar Rock, Pop, Folk", Daniela Caraman-Fotea și Cristian Nicolau, Editura Humanitas, 1999, pag.246.
  • "Viața și moartea Mihaelei Runceanu", Nicolae Peneș, București, Editura Divers Press, 1993, pag.27-30.

Legături externe

modificare