Deschide meniul principal

Arbanasi (în dialectul arbanasi, Arbëneshë)[1] este o comunitate de origine albaneză din regiunea Zadar din Croația, care în mod tradițional vorbesc dialectul arbanasi⁠(d) al albanezei gheg.[2] Numele lor înseamnă albanezi în croată și este și toponimia primei așezări de arbanasi în regiune, astăzi o suburbie a orașului Zadar.[3] În literatura albaneză, ei sunt numiți și „albanezii din Zadar” (Arbëreshët e Zarës).

RăspândireModificare

Astăzi, comunitatea este răspândită în toată Croația. Primele lor așezări au fost Arbanasi din Zadar și unele sate din jurul Zadarului, anume Zemunik, Dračevac, Crno, Ploča etc.[3] Fostul sat își trage numele de la fondatorii săi albanezi. Se știe că arbanasi s-au stabilit în zonă în cursul a două perioade diferite de migrație; prima în 1655 și a doua în 1726-33. Acești coloniști s-au declarat membri ai clanului Kastrioti⁠(d), unul dintre numeroasele clanuri cunoscute a fi existat în nordul Albaniei.[3]

IstoriaModificare

Arbanasi (Арбанаси) este un vechi etnonim pe care slavii de sud îl foloseau pentru albanezi, încă din Evul Mediu.[4][5][6][7] Originea arbanasilor croați este în regiunea Krajina, Muntenegru⁠(d) (în albaneză Krajë) din satele Briska (Brisk), Šestan (Shestan), Livari (Ljare), și Podi (Pod) aflate astăzi în sudul Muntenegrului. Toți locuitorii satului Pod au migrat în 1726, lăsând satul complet abandonat. Ruinele caselor vechi se mai găsesc în zonă și astăzi. [8] Ei proveneau din hinterland, fapt demonstrat de numele de pești care provin din croată.[3] Această populație a migrat în Croația de azi în două perioade diferite,[3] prima în 1655 la Pula, Istria[9][necesită sursă mai bună] și apoi în 1726–27 și 1733, în zona Zadar, cu susținerea și organizarea arhiepiscopului de Zara Vicko Zmajević⁠(d) și a Republicii Venețiene care dorea să repopuleze zona rurală din jurul Zadarului.[8]

A doua migrație la Zadar a fost în 1733, și în documentul din 11 martie 1735 sunt listate 28 de familii și unii membri: Nicolo Andre, Crasto Covac, Marco Giocca, Giocca Gionon, Giocca Giuchin, Stjepo Gjuri, Stiepo Luco, Prento Kneunichi, Lecca Marco, Prento Marcov, Paolo Marussich, Mar Mazia, Marco Nicadobrez, Pema Nichin, Nicolo Pantov, Marco Pertu, Frane Popovich, Paolo Prendi, Nicola Rose, Rado Ruco, Gen Sperc, Prento Stani, Vuco Tamartinovich, Vuksa Tancovich, Pietro Tioba, Andrea Toma, Capitano Nicolo Vlagdan i Jovan Vucin. Ei purtau nume de familie cum ar fi Duka (Duca), Prema (dispărut), Mazija (Mazia), Cotić (ramură dispărută a familiei Mazija), Marušić, Ratković, Krstić, Stipčević, Mužanović (inițial numiți Kovač), Maršan, Vladović (Vlagdan), Ugrin, Luco, Relja (ramură a familiei Vladović), Nikpalj, Musap (ramură a familiei Duka), Morović (din Petani), Prenđa (Prendi), Gjergja (Đerda), Tokša, Tamartinović, precum și trei familii muntenegrene: Zanković, Popović și Škopelja.[10] Alte nume de familie sunt Dešpalj, Kalmeta, Karuc (Karuz), Kotlar, Jelenković, Jović, Perović, Vukić și Ćurković.[11]

În același timp, familiile vorbitoare de dialect čakavian⁠(d) din Kukljica, Ugljan⁠(d), și zona Zadar, s-au stabilit printre arbanasi, între care se numărau familiile: Bajlo, Dadić, Tomas, Ćućula, Matešić, Matijaš, Bulić, Banić, Smolčić, Grdović, Zubčić, Ljubičić, Labus, care în cele din urmă s-au integrat în comunitățile de arbanasi, într-atât încât au ajuns să fie considerați ei înșiși arbanasi.[10][11]

Biserica lor, Sfânta Maria din Loreto, a fost construită în 1734, și sfințită în 1737.[11]

Toate aceste grupuri au fost integrate în sfera socială și economică a Dalmației venețiene⁠(d), dar ele și-au păstrat limba, obiceiurile și cântecele. Mai întâi, comunitatea albaneză a lucrat la asanarea mlaștinilor din preajma așezării lor, care era inițial o insulă, astăzi legată de continent, și apoi au primit în arendă terenuri pentru cultivare. Guvernul venețian s-a ocupat de construcția multor case și, la început, chiar de hrănirea locuitorilor.[12][13][14]

Din 1901, arbanasi au și o școală albaneză și în 1910 James Vuçani a promovat și organizat Asociația Italo-Albaneză.[12][13][14] După al Doilea Război Mondial, mulți arbanasi din satul Borgo Erizzo⁠(d) au emigrat în Italia, după anezarea iugoslavă a Zadarului.[14] Astăzi, în Croația trăiesc circa 4000 de arbanasi.[9]

NoteModificare

  1. ^ 1984 Martin Camaj, Leonard Vulpe "albanez Gramatica: Cu Exerciții, Chrestomathy și Glosare", pagina xi
  2. ^ Victor A. Friedman (). One Grammar, Three Lexicons: Ideological Overtones and Underpinnings in the Balkan Sprachbund (PDF). University of Chicago. Arhivat din original în . 
  3. ^ a b c d e Mijo Čurković (). Povijest Arbanasa kod Zadra. E. Vitaliani. 
  4. ^ Lloshi 1999, p. 277. Albanezii de astăzi își spun shqiptarë, țării lor Shqipëri, și limbii lor shqipe. Acești termeni au intrat în uz spre sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Străinii le spun albanesi (italienii), Albaner (germanii), Albanians (englezii), Alvanos (grecii), și arbanasi (vechii sârbi), țării Albania, Albanien, Alvania, sau Albanija, limbii albanese, albanisch, Albanian, Alvaniki, și Arbanashki. Toate aceste cuvinte provin de la denumirea Albanoi a unui trib ilir și de la cea a centrului lor, Albanopolis, consemnate de astronomul Ptolemeu din Alexandria în secolul al II-lea e.n. Alban ar putea fi un plural de la alb- arb-, denumire pentru locuitorii de la câmpie (ÇABEJ 1976). Numele a depășit limitele tribului ilir în Albania centrală, și s-a generalizat pentru toți albanezii. Ei s-au numit pe ei înșiși arbënesh, arbëresh, pe țara lor Arbëni, Arbëri, și limba arbëneshe, arbëreshe. În limbile străine s-au păstrat denumirile medievale, dar în albaneză ele au fost înlocuite cu shqiptarë, Shqipëri și shqipe.
  5. ^ Kamusella 2009, p. 241. Înainte de apariția etnonimului modern shqiptarë pe la jumătatea secolului al XVI-lea (consemnat pentru prima oară în 1555 de catolicul Gheg, Gjon Buzuku), albanezii nordici (Gheg) se numeau Arbën, și cei sudici (Tosk) Arbër. De aici, etnonimul Arbëreshë al italo-albanezilor actuali (circa 100.000) din sudul Italiei și Sicilia, ai căror strămoși au emigrat, din cauza războaielor otomane, în secolul al XIV-lea. Aceste etnonime au influențat probabil termenul grec bizantin Arvanites pentru albanezi, care a derivat în bulgară și sârbă (Arbanasi), turcă otomană (Arnaut), română (arbănaș și arnăut), și aromână (arbineș).
  6. ^ Demiraj 2010, pp. 534. Denumirea etnică shqiptar a fost mereu discutată împreună cu complexul etnic: (tosk) arbëresh, arbëror, arbër — (gheg) arbënesh, arbënu(e)r, arbën; i.e. [arbën/r(—)]. p.536. Între popoarele învecinate și în alte părți, numele albanezilor se bazează pe radicalul arb/alb, cf. grecescul ’Αλβανός, ’Αρβανός „albanez”, ‘Αρβανίτης „Arbëresh din Grecia”, sârbescul Albanac, Arbanas, bulg., mac. албанец, arom. arbinés (Papahagi 1963 135), turcescul arnaut, ital. albanese, germanul Albaner etc. Baza stă în uzul arbëreshilor din Italia și Grecia; cf. arvanit, mai rar arbëror folosit de arbëreshii din Grecia
  7. ^ Barančić 2008, p. 551. „Možemo reći da svi na neki način pripadamo nekoj vrsti etničke kategorije, a često i više nego jednoj. Kao primjer navodim slučaj zadarskih Arbanasa. Da bismo shvatili Arbanase i problem njihova etnojezičnog (etničkog i jezičnog) identiteta, potrebno je ići u povijest njihova doseljenja koje seže u početak 18. st., tj. točnije: razdoblje od prve seobe 1726., razdoblje druge seobe od 1733., pa sve do 1754. godine koja se smatra završnom godinom njihova doseljenja. Svi su se doselili iz tri sela s područja Skadarskog jezera - Briske, Šestana i Livara. Bježeći od Turaka, kuge i ostalih nevolja, generalni providur Nicola Erizzo II dozvolio im je da se nasele u područje današnjih Arbanasa i Zemunika. Jedan dio stanovništva u Zemuniku se asimilirao s ondašnjim stanovništvom zaboravivši svoj jezik. To su npr. današnji Prenđe, Šestani, Ćurkovići, Paleke itd. Drugi dio stanovništva je nastojao zadržati svoj etnički i jezični identitet tijekom ovih 280 godina. Dana 10. svibnja 2006. godine obilježena je 280. obljetnica njihova dolaska u predgrađe grada Zadra. Nije bilo lako, osobito u samom početku, jer nisu imali svoju crkvu, škole itd., pa je jedini način održavanja njihova identiteta i jezika bio usmenim putem. - Putem spune că toate aparțin cumva unui fel de categorie etnică, și adesea mai multora. De exemplu, cazul arbanasilor din Zadar. Pentru a înțelege problema albanezilor și a identității lor etnolingvistice, este nevoie să privim la istoria imigrației lor până la începutul secolului al XVIII-lea, mai exact: perioada dintre prima migrație din 1726, cu a doua migrație din 1733, și până în 1754, considerat a fi ultimul an al imigrației lor. Ei toți s-au mutat din trei sate din zona Lacului Scutari - Briska, Šestan și Livara. Fugind de otomani, de ciumă și de alte necazuri, Nicola Erizzo al II-lea le-a permis să se așeze în zona unde astăzi sunt Arbanasa și Zemunik. O parte a populației din Zemunik a fost asimilată de cea locală, uitându-și limba. Ei sunt, de exemplu, Prenda, Šestani, Ćurkovići, Paleke etc. de astăzi. A doua parte a populației a încercat să-și păstreze identitatea etnică și lingvistică de-a lungul acestor 280 de ani. La 10 mai 2006 ei au comemorat aniversarea a 280 de ani de la sosirea lor în suburbiile Zadarului. Nu le-a fost ușor, mai ales la început, deoarece nu aveau biserică, școală etc., și singurul mod de a-și păstra limba și identitatea a fost cel oral.”
  8. ^ a b Barančić 2008.
  9. ^ a b Elsie, Robert (). Historical dictionary of Albania. Scarecrow Press. p. 147. ISBN 978-0-8108-4872-6. Accesat în . 
  10. ^ a b Lorger, Srećko (). „Bajli - čakavski Arbanasi” (în croată). Mozaik; Slobodna Dalmacija. 
  11. ^ a b c Stagličić, Ivan; Barančić, Maximilijana (). „Arbanasi su se prvo doselili u Zemunik” (în croată). Donat; Zadarski list. 
  12. ^ a b Erber, Tullio (). The Albanian colony of Arbanas village near Zadar, the history. G. Flori. 
  13. ^ a b Tagliavini, Carlo (). Albanians of Dalmatia, contributions to knowledge of the dialect of Arbanasi, near Zadar. Florence: Olschki. 
  14. ^ a b c Marussi, Beppo; Stazzi, Valentina; Ptolemy, Rita (). Arbanas of Zara of that time. The calamo.