Argument cosmologic

Argumentul cosmologic încearcă să găsească o ultimă justificare universului, să îi fundamenteze cumva prezența și manifestarea. La baza acțiunii justificante de existență a realității stă conceptul de cauză, de sursă creativă a ceva.

Conceptul de cauză are o vechime de milenii și se bazează pe observația umană asupra realității și modificărilor pe care le suferă. Analiza stărilor ambientului și a efectelor acțiunilor umane asupra acestuia a dus la constatarea că orice se întâmplă în natură se poate motiva cumva.

Observația sistematică a realității a sugerat o legătură sistematică între ceea ce se percepe la un moment dat și percepția ulterioară. Generalizând conceptual observațiile între acțiunile și consecințele cotidiene, omul trecutului a tras concluzia că din orice modalitate interactivă apar forme, calități sau situații noi.

Cercetarea schimbării și consecințelor în natură sau chiar în societate a dus la convingerea generalizată că orice obiect, calitate sau eveniment bine diferențiat modal provine din alt obiect sau eveniment anterior, care la rândul lui are și el ca origine alt obiect ori eveniment.

Numele generic a acelui ceva din a cărui prezență și manifestare decurge ceva diferit, a fost numit 'cauză', iar această generalizare a dependenței momentane între ce a fost și ce este, sau între ce este și ce va fi, a avut un rol extrem de important în gândirea și practica umană.

Odată separat criteriul cauzal și transformat în principiu cauzal universal, omul a înțeles că orice stare naturală sau personală are o cauză, iar pentru a înțelege și controla o situație trebuie identificată și înțeleasă cauza care a generat-o.

Consecința acțiunii oricărei cauze a fost numită generic 'efect', iar cuplul 'cauză efect', a devenit mecanismul de explicare a orice există.

Corelarea sistematică cauză-efect a devenit un instrument de cercetare și cunoaștere permanentă a cărui valoare este enormă.

Prin cuplul creativ 'cauză-efect' omul timpurilor trecute a început să își pună întrebări asupra provenienței celor pe care le observă în jurul său, sau să își analizeze cauzal acțiunile.

Cum fiecare efect cerea o cauză, iar cauza tratată ca efect, cerea și ea o altă cauză, pentru a motiva consecințele oricărei stări observate, raționamentele investigante și corelante cauză-efect, au gândit posibilitatea unui șir infinit de cauze și efecte naturale, fapt care punea în încurcătură mintea umană și o împiedică să explice complet și corect, proveniența și însușirile celui mai mărunt obiect sau proces natural.

Pentru a ieși din această regresie la infinit a justificării unei existențe prin alta și tot astfel, gânditorii trecutului au presupus existența unei cauze prime, a unui agent creativ de eveniment care nu provine din altul anterior.

Filozoful grec Platon a sugerat existența unui demiurg, a unui creator al universului, care le face pe toate conform unei concepții a perfecțiunii, necesității și binelui absolut.

Aristotel alt mare metafizician grec, a introdus ideea de 'cauza prima', sau 'motor creativ universal', cel care le face-mișcă pe toate fără a fi el însuși în mișcare -devenire, prin altă cauză.

Justificarea existenței realității printr-o unică cauză primă, creatoare a toate, necauzată ea însăși de altă cauză pentru a exista și a se manifesta, este numită 'argument cosmologic', asta însemnând argumentul apariției și devenirii omului și cosmosului.

În timpurile moderne omul a inventat teorii științifice mai elaborate și coerente cauzal pentru a explica proveniența și evoluția universului.