Aristide Briand

Aristide Briand
Date personale
Nume la naștere	Aristide Pierre Henri Briand
Născut	28 martie 1862 Nantes, Franța
Decedat	7 martie 1932 (69 de ani) Paris, Franța
Înmormântat	cimetière de Cocherel[*][[cimetière de Cocherel (cemetery located in Eure, in France)|​]]
Cetățenie	Franța
Ocupație	politician om de stat jurnalist diplomat scriitor avocat
Locul desfășurării activității	Paris
Limbi vorbite	limba franceză
Președinte al Consiliului de Miniștri
În funcție 29 iulie 1929 – 2 noiembrie 1929
Precedat de	Raymond Poincaré
Succedat de	André Tardieu[*]​
În funcție 28 noiembrie 1925 – 17 iulie 1926
Precedat de	Paul Painlevé[*]​
Succedat de	Édouard Herriot[*][[Édouard Herriot (French Radical politician (1872–1957))|​]]
În funcție 16 ianuarie 1921 – 12 ianuarie 1922
Precedat de	Georges Leygues[*]​
Succedat de	Raymond Poincaré
În funcție 29 octombrie 1915 – 17 martie 1917
Precedat de	René Viviani[*]​
Succedat de	Alexandre Ribot[*]​
În funcție 21 ianuarie 1913 – 18 martie 1913
Precedat de	Raymond Poincaré
Succedat de	Louis Barthou
În funcție 24 iulie 1909 – 27 februarie 1911
Precedat de	Georges Clemenceau
Succedat de	Ernest Monis[*]​
Deputat al Franței
În funcție 1924 – 1932
Premii	Premiul Nobel pentru Pace (1926) Crucea Libertății[*]​ Ordinul celor Trei Stele[*]​
Partid politic	PS  Parti républicain-socialiste[*][[Parti républicain-socialiste (political party in France)|​]]

Aristide Briand (n. 28 martie 1862 – d. 7 martie 1932) a fost un politician și om de stat francez, care a ocupat în mai multe rânduri funcția de prim ministru al Franței. În 1926 a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Medalia Premiului Nobel

Tinerețea și începuturile carierei politice

Aristide Briand s-a născut la Nantes într-o familie burgheză înstărită. A studiat dreptul și, la scurtă vreme după obținerea licenței, a intrat în politică, alăturându-se celor mai avansate mișcări ale vremii, scriind articole pentru ziarul anarhist Le Peuple și conducând o perioadă ziarul Lanterne . De aici a trecut la ziarul Petite République, pe care l-a părăsit pentru a fonda, alături de Jean Jaurès, ziarul L'Humanité.

Activismul politic

În tot acest timp, Briand a fost unul dintre cei mai impotanți activiști ai mișcării pentru înființarea sindicatelor și, la congresul celor ce muncesc din Nates (1894), el a asigurat adoptarea ideilor sindicaliste împotriva celor ale aderenților lui Jules Guesde. Din acel moment, Briand a devenit unul dintre liderii Partidului Socialist Francez. În 1902, după mai multe încercări eșuate, a fost ales deputat. El s-a declarat cu toată puterea de partea unității de acțiune a stângii politice în ceea ce a devenit cunoscut ca Blocul, pentru a contracara acțiunile deputaților reacționari de dreapta. Încă de la începutul carierei sale politice în Camera deputaților, Briand a fost preocupat de problema separării statului de biserică. A fost numit raportor al comisiei pentru pregătirea legii pentru separarea statutului față de biserică, iar raportul său l-a propulsat în fruntea scenei politice ca pe un viitor lider. El a reușit să-și promoveze legea cu unele mici modificări, reușind să nu piardă sprijinul niciunui partid dispus la început să-l sprijine.

El a fost principalul autor al legii separării dintre stat și religie, dar s-a preocupat și de aplicarea ei, în special ținând seama că ministrul însărcinat cu punerea în practică a legii, Maurice Rouvier, a permis abuzuri în timpul preluării inventarului proprietăților bisericii. Ca urmare, Briand a acceptat portofoliul învățământului public și cultelor în guvernul Sarrien (1906). Deși ministeriatul său s-a dovedit a fi un succes, datorită faptului că a acceptat să fie ministru într-un guvern burghez, Briand a fost exclus din Partidul Socialist Unit (martie 1906). În conflictul său cu Jaurès, Briand era susținătorul ideii cooperării cu radicalii în problemele reformelor, nu a păstrării unei rezerve pline de precauție față de ideile lor.

Prim-ministru al Franței

Briand i-a succedat lui Clemenceau ca prim-ministru în 1909 – 1911 și în 1913. În octombrie 1915, după o serie de înfrângeri ale francezilor pe frontul de vest al primului război mondial, Briand a devenit din nou prim-ministru și pentru prima oară a deținut și portofoliul externelor, înlocuindu-i pe René Viviani și pe Théophile Delcassé. Guvernarea sa nu a fost una plină de succese, Briand demisionând în martie 1917 în urma disensiunilor cu privire la Ofensiva Nivelle, fiind succedat de Alexandre Ribot.

Briand a revenit la putere în 1921, dar eforturile pentru a ajunge la o înțelegere cu privire la reparațiile datorate de Germania au eșuat datorită intransigenței crescânde a celor din urmă, fiind succedat de Raymond Poincaré. În momentele care au precedat declanșarea Crizei Ruhrului, atitudinea mai conciliantă al lui Briand a cauzat, printre altele, revenirea sa la Quai d'Orsay în 1925, rămânând în funcție până la moarte. Briand a negociat așa-numita Înțelegere Briand-Ceretti cu Vaticanul, care a oferit guvernului francez un anumit rol în numirea episcopilor catolici.

Aristide Briand a primit în 1926 Premiul Nobel pentru Pace, împreună cu Gustav Stresemann din Germania, pentru Tratatele de la Locarno. (Austen Chamberlain din Regatul Unit câștigase Premiul Nobel pentru pace cu un an mai devreme pentru aceleași Tratate de la Locarno). Propunerea lui Briand și a lui Frank B. Kellogg (1927) pentru semnarea unui pact universal de scoatere în afara legii a războiului a dus anul următor la semnarea Pactului de la Paris, cunoscut și ca Pactul Kellogg-Briand.

Bibliografie

• Acest articol conține text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicație aparținând domeniului public.

Legături externe

• en Biografie

Predecesor: Jean-Baptiste Bienvenu-Martin	Ministru al învățământului pubic și al artelor frumoase (1906–1908)	Succesor: Gaston Doumergue
	Ministru al cultelor (1906–1911)	Succesor: Ernest Monis
Predecesor: Edmond Guyot-Dessaigne	Ministrul justiției 1908–1909	Succesor: Louis Barthou
Predecesor: Georges Clemenceau	Prim ministru al Franței 1909–1911	Succesor: Ernest Monis
	Ministrul afacerilor interne 1909–1911
Predecesor: Jean Brun	Ministru de război (interimar) 1911	Succesor: Maurice Berteaux
Predecesor: Jean Cruppi	Ministrul justiției 1912–1913	Succesor: Louis Barthou
Predecesor: Raymond Poincaré	Prim ministru al Franței 1913	Succesor: Louis Barthou
Predecesor: Théodore Steeg	Ministrul afacerilor interne 1913	Succesor: Louis Lucien Klotz
Predecesor: Jean-Baptiste Bienvenu-Martin	Ministrul justiției 1914–1915	Succesor: René Viviani
Predecesor: René Viviani	Prim ministru al Franței 1915–1917	Succesor: Alexandre Ribot
	Ministru al afacerilor externe 1915–1917
Predecesor: Georges Leygues	Prim ministru al Franței 1921–1922	Succesor: Raymond Poincaré
	Ministru al afacerilor externe 1921–1922
Predecesor: Édouard Herriot	Ministru al afacerilor externe 1925–1926	Succesor: Édouard Herriot
Predecesor: Paul Painlevé	Prim ministru al Franței 1925–1926
Predecesor: Édouard Herriot	Ministru al afacerilor externe 1926–1932	Succesor: Pierre Laval
Predecesor: Raymond Poincaré	Prim ministru al Franței 1929	Succesor: André Tardieu