Arizona (teritoriu SUA)
Teritoriul Arizona, conform originalului [The] Arizona Territory, a fost un teritoriu organizat al Statelor Unite ale Americii, care a existat între 1863 și 1912.
* Istoria statului Arizona |
---|
A fost urmat de entitatea administrativă de ordin întâi Statul Arizona (în original, The State of Arizona).
Istoric
modificareTimp de doi ani, 1861 - 1862, a existat un Teritoriu Arizona dependent de Statele Confederate ale Americii. Cele două teritorii, al Confederației, și mai apoi cel al Uniunii, s-au suprapus teritorial fără a fi însă identice. Oricum, ambele au jucat un rol important în campania vestică a Războiului civil american.
Teritoriul unional Arizona a fost admis ca cel de-al patruzeci și optulea stat al Statelor Unite ale Americii la 14 februarie 1912.
Legislatura Teritoriului Arizona
modificareLegislatura Teritoriului Arizona (în original, [The] Arizona Territorial Legislature), fusese corpul legislativ al Teritoriului Arizona, constând dintr-o legislatură bicamerală, ce avusese o cameră inferioară Camera Reprezentanților Legislaturii Teritoriului Arizona (în original, [The] House of Representatives, pe scurt Camera) și una superioară, Consiliul Legislaturii Teritoriului Arizona.
Creată inițial printr-un document numit Arizona Organic Act, componența inițială a legislaturii consta din nouă membri ai Consiliului și optsprezece ai Camerei. [1] Legislatura avea inițial doar o sesiune anuală, dar la intervenția Congresului Statelor Unite, Legislatura se va constitui bi-anual, începând cu 1869. [2] Din 1881, apartenență la Legislatură s-a schimbat, numărul membrilor Consiliului crescând la douăsprezece membri iar cel al membrilor Camerei la douăzeciși patru. [3]
În 1912, o dată cu obținerea statutului de stat al Statelor Unite ale Americii, Legislatura Teritoriului Arizona a fost înlocuită cu Legislatura Statului Arizona, care a funcționat și funcționează neîntrerupt până în prezent.
Vezi și
modificareReferințe
modificare- ^ Wagoner, Jay J. (). Arizona Territory 1863-1912: A Political history. Tucson: University of Arizona Press. p. 43. ISBN 0-8165-0176-9.
- ^ Wagoner, Jay J. (). Arizona Territory 1863-1912: A Political history. Tucson: University of Arizona Press. p. 73. ISBN 0-8165-0176-9.
- ^ Berman, David R. (). Arizona politics & government : the quest for autonomy, democracy, and development. Lincoln, Neb.: University of Nebraska Press. p. 27. ISBN 0-8032-1288-7.
Bibliografie
modificare- Sheridan, Thomas E. (1995). Arizona: A History. Tucson, AZ: The University of Arizona Press. ISBN 0-8165-1515-8
- Cheek, Lawrence W. (1995). Arizona. Oakland, CA: Compass American Guides. ISBN 1-878867-72-5
Vezi și
modificare- Arizona (dezambiguizare)
- Arizona
- Arizona (teritoriu SUA)
- Arizona (teritoriu SCA)
- Listă de comitate din statul Arizona, SUA
- Listă de comitate istorice din statul Arizona, SUA
- Guvernatorii Teritoriului Arizona
- Regiuni istorice ale Statelor Unite ale Americii