Armașul era în Evul Mediu românesc numele unei dregătorii. Apare în documente din timpul lui Ștefan cel Mare (1489) și al lui Vlad Țepeș (în jurul anului 1460); armașul avea sarcina pazei temnițelor, a îndeplinirii pedepselor decise de domn și de Sfat, inclusiv execuțiile și munca silnică în mine.[1] În virtutea poziției sale, călăii din închisori erau subordonați poziției de armaș.

Numele de armaș este derivat din cuvântul românesc pentru armă și primul său sens a fost de „om înarmat”. Denumirea este de origine slavă, ca multe alte funcții din țările române, precum vornic, stolnic, clucer, postelnic și altele. În secolele XVI - XVII, armașul mai este numit și cu numele de origine slavă orâjnic.[2]

De asemenea, din sec. XVI, armașii îi sileau pe locuitori la plata dărilor, utilizând la nevoie forța și bătaia.[3]

De-a lungul timpului, rolul a suferit modificări și armașul a devenit și comandantul corpului de artilerie. El era responsabil de tunarii, pușcașii și purtătorii de torțe. Armașul veghea de asemenea tunurile, obuzele și praful de pușcă.[2] În Țara Românească, armașul a devenit responsabil și pentru țiganii țării care lucrau în minele de aur (aurari).[2]

Deși armașul cel mare a slujit în Divanul țării, el nu a fost membru al Sfatului mai mic și de taină al domnitorului. [4] Armașul cel mare avea subordonați armași de ranguri inferioare - de al doilea și al treilea și circa 60 de armășei, în statut de junior.[5] Armășei au fost uneori numiți și soldații dintr-o unitate de artilerie sub comanda lui.[6] Armașul a fost, de asemenea, responsabil pentru organizarea muzicii de curte, inclusiv a orchestrei ienicerilor.[5]

  1. ^ Stoicescu, Nicolae (), Dicționar al Marilor Dregători din Țara Românească și Moldova în sec. XIV-XVII, București: Editura enciclopedică română, p. 8 
  2. ^ a b c Mihai Țipău (). Domnii fanarioți în Țările Române - mică enciclopedie. Omonia. p. 197. 
  3. ^ Nicolae Stoicescu, „Birul” (I), Dicționar istoric, în Magazin Istoric, anul VI, nr. 6 (63), iunie 1972, pp. 92-93
  4. ^ Nicolae Stoicescu - Sfatul domnesc și marii dregători din Țara Românească și Moldova 1968, p. 63
  5. ^ a b cf. Dimitrie Cantemir
  6. ^ Lazăr Șăineanu Diccionar universal al limbii române , ediția a 6-a, 1929

Lectură suplimentară

modificare
  • Mihai Țipău, Domnii fanarioți în Țările Române - mică enciclopedie Omonia, București 2008

Legături externe

modificare

Dimitrie Cantemir Descriptio Moldaviae - cap.VI - Despre boierie moldovinești și starîle lor

Nicolae Stoicescu - Sfatul domnesc și marii dregători din Țara Românească și Moldova 1968, sec. XIV- XVII Editura Academiei RS România, București