Armistițiul de la Compiègne (1918)

Pentru alte sensuri, vedeți Armistițiul de la Compiègne.

Tratatul de armistițiu a avut loc la 11 noiembrie 1918 între Imperiul German și puterile Antantei și a pus capăt Primului Război Mondial pe Frontul de Vest.

Fotografie realizată la semnarea armistițiului, în fața vagonului de tren al mareșalului Foch, în pădurea Compiègne. Mareșalul este al doilea din dreapta
Wagon de l'Armistice

Tratatul a fost semnat într-un vagon de tren, în pădurea Compiègne (a intrat în vigoare la ora 11:00). Principalii semnatari au fost mareșalul Ferdinand Foch, comandantul forțelor Antantei, și Matthias Erzberger din partea Germaniei.

Semnatari

modificare

Antanta:

Imperiul German:

Ultimele victime

modificare

Numeroase unități de artilerie au continuat să tragă asupra țintelor germane pentru a evita tractarea înapoi a munițiilor rămase. Aliații, de asemenea, au vrut să se asigure că, în caz de repornire a luptelor, să fie în poziția cea mai favorabilă. În consecință, au fost 10,944 de victime, din care 2,738 de oameni au murit în ultima zi a războiului[1].

Un exemplu de determinare a Aliaților pentru menținerea presiunii până în ultimul minut, dar și de respectare strictă a termenilor armistițiului, a fost Bateria a 4-a de rază lungă cu tunurile de 14 inch a Marinei SUA, care a tras ultima salvă la 10:57 în zona Verdun-ului, traiectoria proiectilelor fiind calculată să ajungă în spatele liniei frontului german, chiar înaintea armistițiului programat[2].

Augustin Trébuchon a fost ultimul francez care a murit atunci, fiind împușcat în drumul său spre camarazi, încercând să le spună că supa este fierbinte și va fi servită după încetarea focului. A fost ucis la 10:45. Ultimul soldat din Marea Britanie care a murit, George Edwin Ellison, a fost ucis mai devreme în acea dimineață în jurul orei 09:30, în timp ce cerceta poziția trupelor germane la marginea Mons-ului (Belgia). Ultimul canadian ucis a fost George Lawrence Pret, fiind împușcat și ucis de un lunetist cu doar două minute înainte de armistițiu, la nord de Mons, la 10:58, fiind recunoscut ca unul dintre ultimii uciși, ulterior fiind ridicat un monument în memoria lui. Și, în sfârșit, americanul Henry Gunther este în general recunoscut ca fiind ultimul soldat ucis în acțiunile Primului Război Mondial, după ce a fost împușcat în timp ce-și reîncărca arma, cu doar 60 de secunde înaintea armistițiului, de către trupele germane uimite, care considerau că armistițiul deja intrase în vigoare[3][4]. Armistițiul de la Compiègne din data de 11 noiembrie 1918 marchează sfârșitul simbolic al Primului Război Mondial, soldat cu peste 20 de milioane de morți (atât civili, cât și militari), 20 de milioane de răniți și peste 10 milioane de persoane dispărute.

Referințe

modificare
  1. ^ Persico, Joseph E. (2005). 11th Month, 11th Day, 11th Hour (illustrated, reprint ed.). London: Random House. ISBN 978-0-09-944539-5. OCLC 224671506
  2. ^ Breck (1922), p. 14
  3. ^ „The last soldiers to die in World War I”. BBC News Magazine. . Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  4. ^ „Michael Palin: My guilt over my great-uncle who died in the First World War”. The Telegraph. . Arhivat din originalul de la . Accesat în . We unearthed many heart-breaking stories, such as that of Augustin Trébuchon, the last Frenchman to die in the War. He was shot just before 11 am on his way to tell his fellow soldiers that hot soup would be available after the ceasefire. The parents of the American Pte Henry Gunther had to live with news that their son had died just 60 seconds before it was all over. The last British soldier to die was Pte George Edwin Ellison.