Arta contemporană

arta prezentului timp începând cu arta pop și arta conceptuală
(Redirecționat de la Artei contemporane)

Arta contemporană (de la postmodernism până în prezent) este considerată succesoarea artei moderne (perioadă cuprinsă între impresionism și postmodernism). Delimitarea este mobilă și poate avea în vedere puncte de radicalizare a limbajului plastic; cubismul și ulterior arta abstractă răstoarnă modul în care fusese realizată și receptată opera.

Perioada este străbătută de un traseu sinuos al reprezentării 'fotografice', realiste și reprezentarea 'cerebrală', în care este redat mai mult sensul modelului sau sunt explorate fenomene care scapă simțurilor. Astfel, cubismul reclamă că un model are numeroase fațete (oamenii au două urechi, însă portretele realizate din profil 'mint' prezentând modelul doar cu o singură ureche) și prin urmare aceste fațete ar trebui recompuse pe suprafața picturii. Arta modernă va trece printr-o perioadă puternică de abstractizare în care formele și culorile devin actorii principali ai operei, lunecând către arta abstractă și ulterior către curentele conceptuale.

Arta contemporană reprezintă un amalgam de reacții și curente care inventează sau refolosesc moștenirea bogată a artei. Se pictează pop, impresionist, expresionist, se realizează lucrări de artă abstractă, performance sau orice alt tip întâlnit.


Evenimente majore internaționale

modificare

Muzee importante de artă contemporană

modificare