Deschide meniul principal

Asociația de Standardizare din România

Asociația de Standardizare din România
TipAsociație non-guvernamentală
Fondată1927
ȚaraRomânia
SediuBucurești
Oameni cheieIuliana Chilea
IndustrieOrganism național de standardizare
Prezență online
http://www.asro.ro

Asociația de Standardizare din România (ASRO) este asociația împuternicită să gestioneze standardizarea în România A fost înființată în anul 1998, ca asociație nonprofit, prin preluarea patrimoniului Institutului Român de Standardizare și al Cen­trului Național de Formare și Mana­gement pentru Asigurarea Calității.

IstoricModificare

La data de 4 ianuarie 1927 s-a constituit Comitetul Electrotehnic Român sub conducerea Prof. Dragomir Hurmuzescu în anul 1927 și a profesorului Nicolae Vasilescu-Karpen în anul 1928, care au devenit și vicepreședinți ai CEI după ce în anul 1927 România a devenit cea de-a 26 țară care se alătura Comisiei Electrotehnice Internaționale (CEI). Atât documentele „Societății Politehnica” cât și ale Asociației Generale a Inginerilor din România – AGIR ne confirmă înființarea în anul 1928 a Comisiunii Normelor Industriei Române de la care ne-a rămas și proiectul primei metodologii de standardizare. Istoria standardizării consemnează mai multe reorganizări ale Comisiunii de Standardizare până în anul 1970, în care s-a constituit Institutul Român de Standardizare, care a funcționat până în anul 1998. Pe data de 2 octombrie 1998, la Cercul Militar Național a avut loc Adunarea Generală de constituire a Asociației de Standardizare din România (ASRO). Cu acest prilej dl. Steffen Skovmand, Prim Consilier la Delegația Comunității Europene în România, a felicitat România pentru eforturile depuse în vederea înființării noului organism de standardizare precizând că standardizarea constituie o latură a politicii europene, care contribuie la armonizarea legislației și la dezvoltarea economică, la libera circulație a produselor, serviciilor și persoanelor. Cu această ocazie a fost ales primul președinte al ASRO, prof. dr. ing. Nicolae Vasile.

Asociația de Standardizare din RomâniaModificare

Este o asociație, persoană juridică română de drept privat, de interes public, fără scop lucrativ, neguvernamentală și apolitică constituită ca organism național de standardizare în baza prevederilor OG 39/98, Legii 177/2005 și a Legii nr.355/2002, recunoscută ca organism național de standardizare prin HG 985/2004 și Legea nr. 163/2015 privind standardizarea națională.

■ ASRO este membru cu drepturi depline CEN - Comitetul European de Standardizare (01.01.2006) și membru cu drepturi depline CENELEC - Comitetul European pentru Standardizare în domeniul Electrotehnicii (01.02.2006)

■ ASRO este membru al ISO - Organizatia Internațională de Standardizare(1950) și CEI -Comisia Electrotehnica Internațională (1920)

■ ASRO este membru observator al ETSI - Institutul European de Standardizare în domeniul Telecomunicatiilor (2005)

ASRO a fost admis în organismele europene de standardizare în ianuarie 2006 la CEN și februarie 2006 la CENELEC, fiind prima structură din România care a fost admisă în structurile europene. Născută din necesitatea societății de a fi mai performantă în toate capitolele sale, standardizarea în diferite părți ale lumii, a avut o evoluție în funcție de cultură și obiceiurile țărilor respective. Este bine cunoscut faptul că activitatea de standardizare se bazează pe propriile principii care sunt transpuse prin metodologiile organismelor de standardizare. În evoluția sa, pe măsură ce scopurile standardizării s-au diversificat trecând de la caracterul preponderent tehnic spre zona liberei circulații a produselor care implică o mai mare atenție acordată problemelor protecției consumatorilor, prescripțiile de securitate a produselor ș.a.m.d., s-a simțit nevoia ca însăși activitatea internațională și în unele părți și cea regională, europeană, spre exemplu, să se reglementeze cu efecte directe asupra legislației naționale a țărilor care aderă la diferite tratate. Existența acordului TBT din anul 1994, al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) statutului de membru al UE al României, face ca în prezent legislația română în domeniul standardizării,să fie armonizată cu tratatele la care România este parte. De-a lungul timpului această legislație a standardizării a ținut pasul cu tratatele la care România aderase. După ce ONU constituise UNSCC (United Nations Standards Coordinating Committee) încă din 1944, România, în calitatea de membru ONU a solicitat calitatea de membru ISO în anul 1950, după ce și-a armonizat legislația în funcție de recomandările UNSCC. Sistemul economiei centralizate adoptat de România în anul 1948, și-a pus amprenta asupra legislației adoptate, standardizarea devenind un instrument de planificare a economiei în mâna guvernului, alături de întreaga infrastructură a calității. Modificările repetate ale cadrului legislativ în domeniu înainte de anul 1990, au căutat să facă din standardizare un instrument prin care să impună o anumită calitate controlată în întreprinderi, iar după 1990, prin modificarea cadrului legal de desfășurare a activității de standardizare și al întregii infrastructuri a calității s-a căutat să se încurajeze apariția pieței libere în România și racordarea ei la piața unică europeană, în conformitate cu acordurile de asociere la care România a devenit parte.

Istoricul cadrului legalModificare

• 30 iunie 2015 - Legea nr. 163/2015 privind standardizarea națională

• 9 iunie 2005 - Legea nr. 177/2005 pentru completarea art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare națională.

• 25 iunie 2004 - Hotărârea nr. 1016/2004, privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană.

• 25 iunie 2004 - Hotărârea nr. 985/2004 privind recunoașterea Asociației de Standardizare din România - ASRO ca Organism Național de Standardizare.

• 18 decembrie 2002 – Hotărârea nr. 1587/2002 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană.

• 6 iunie 2002 - Legea nr. 355/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare națională în România.

• 30 ianuarie 2000 - Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

• 30 ianuarie 1998 - Se înființează Asociația de Standardizare din România, prin ordonanța 39/1998 privind activitatea de standardizare din România.

• 14 martie 1996 - Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.

• 6 aprilie 1993 – Legea nr. 20/1993 pentru ratificarea Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993.

• 24 august 1992 - Hotărârea nr. 483/1992 privind funcționarea Institutului Român de Standardizare ca organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul standardizării.

• 21 august 1992 - Ordonanța nr. 19/1992 privind activitatea de standardizare din România, se stabilesc coordonatele activității în România.

• 21 august 1992 - Ordonanța nr. 18/1992 privind încetarea activității Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate, iar Institutul Roman de Standardizare devine organ de specialitate al administrației publice centrale .

• 14 octombrie 1991 - Hotărârea nr. 733/1991, privind aprobarea aderării Institutului Român de Standardizare la Comitetul European de Standardizare (C.E.N.) și Comitetul European de Standardizare Electrotehnică ( CENELEC).

• 01 februarie 1990 - Se organizează Comisia Națională pentru Standarde, Metrologie și Calitate ca urmare a încetării activității Comisiei Naționale pentru Standardeși Calitate, prin Decretul nr. 86/1990 având următoarea componentă: a) Institutul Român de Standardizare b) Institutul Național de Metrologie c) Oficiul de stat pentru calitate.

• 31 decembrie 1989 - Se înființează Comisia Națională pentru Standarde și Calitate, prin Decretul Consiliului Frontului Salvării Naționale nr. 27/1989, având următoarea componență: a) Institutul Român de Standardizare b) Institutul Național de Metrologie c) Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

• 13 decembrie 1984 - Legea nr. 20/1984 privind tipizarea si standardizarea produselor, construcțiilor și tehnologiilor, normarea tehnică a consumurilor materiale și energetice, ridicarea calității și nivelului tehnic al produselor.

• 17 iulie 1970 - Se înființează Institutul Roman de Standardizare, prin hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1055/1970, în subordinea Consiliului Național al Cercetării Științifice

• 30 decembrie 1960 - Prin Hotărârea nr.1899, privind acțiunea de stat pentru standardizare în Republica Populară Română sunt trasate direcții principale de coordonare, îndrumare și control ale Direcției Generale pentru Energie, Metrologie, Standarde și Invenții.

• 19 februarie 1957 - Se înființează Direcția Generală pentru Metrologie, Standarde și Invenții prin Decretul nr. 65/1957.

• 30 aprilie 1955- Se înființează Oficiul de Stat pentru Standarde și Invenții prin Decretul 120/1955.

• 19 noiembrie 1948 - Se înființează pe lângă Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române, Comisiunea de Standardizare, prin Decretul nr. 334/19 februarie 1948.

• 4 aprilie 1929 - Buletinul AGIR nr. 4 - Propuneri cu privire la Organizația și regulamentul Comisiunii normelor industriei românești.

• 6 februarie 1924 - Legea nr. 21/1924, pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații).

Vezi șiModificare

Legături externeModificare