Ausra Fridrikas

handbalistă austriacă
Aušra Fridrikas
Informații generale
Nume complet Aušrelė „Aušra” Fridrikas (Zhiukienė)
Data nașterii (57 de ani)
Locul nașterii Varėna, RSS Lituaniană, URSS
Înălțime 1,77 m
Greutate 72 kg
Poreclă Ausra
Post Inter stânga, coordonator
Informații despre echipă
Echipa actuală Retrasă din activitate
Cluburi de seniori*
Ani Club
1988-1992 Lituania Egle Vilnius
1992-1993 Spania Mar Valencia
1993-2000 Austria Hypo Niederösterreich
2000-2002 Norvegia Bækkelagets SK
2002-2005 Danemarca Slagelse DT
2005-2006 Austria ZV Handball
2006-2007 Austria Hypo Niederösterreich
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Uniunea Sovietică 165
Lituania Lituania 86
Austria Austria 133
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern
Ausra Fridrikas
Medalii
Handbal feminin
Competitor pentru Uniunea Sovietică Uniunea Sovietică
Campionatul Mondial
Aur Coreea de Sud 1990 Echipă
Competitor pentru Austria Austria
Campionatul Mondial
Bronz Danemarca/Norvegia 1999 Echipă
Campionatul European
Bronz Danemarca 1996 Echipă

Aušra Miklušytė-Fridrikas (n. 30 aprilie 1967, în Varėna, RSS Lituaniană) este o fostă handbalistă austriacă și campioană mondială în 1990. A jucat mai întâi pentru Uniunea Sovietică (165 de selecții), mai târziu pentru Lituania (86 de selecții) și ulterior pentru Austria (133 de selecții). Fridrikas a fost votată cea mai bună jucătoare de handbal din lume în anul 1999[1] de către Federația Internațională de Handbal. Ea a fost desemnată cea mai valoroasă jucătoare la Campionatul Mondial din 1999, desfășurat în Danemarca și Norvegia, unde a participat cu naționala Austriei, cu care a câștigat medalia de bronz.

Biografie

modificare

Aušra Fridrikas s-a născut în Varėna, pe atunci RSS Lituaniană, Uniunea Sovietică, actualmente Republica Lituania. Prima echipă majoră la care a evoluat a fost Egle Vilnius, cu care Fridrikas a câștigat Cupa EHF în 1988.

La Hypo Niederösterreich

modificare

După un scurt stagiu la Mar Valencia, în Spania, Fridrikas se transferă la campioana Austriei Hypo Niederösterreich, pentru care va juca din 1993 și până în 2000. Cu Hypo, Fridrikas a câștigat Campionatul și Cupa Austriei, Cupa Cupelor EHF în 1993 și Liga Campionilor EHF în 1994, 1995, 1998 și 2000.

La Slagelse Dream Team

modificare

Între 2000-2002, Aušra Fridrikas s-a transferat în Norvegia, la Bækkelagets SK, iar în 2002 a semnat un contract cu Slagelse Dream Team, antrenată de Anja Andersen. Cu echipa daneză, Fridrikas a câștigat Cupa Danemarcei și Cupa EHF în 2003, Campionatul Danemarcei în 2005 și Liga Campionilor EHF în 2004 și 2005, alături de coechipiere faimoase precum Carmen Amariei, Camilla Andersen, Cecilie Leganger, Bojana Popović, Maja Savić, Stéphanie Cano sau Emilia Tureï. La Slagelse, între 2002 și 2005, Austra Fridrikas a înscris 360 de goluri în sezonul regulat. Ea a purtat tricoul cu numărul 11, care acum este protejat, astfel încât nicio jucătoare a clubului să nu mai poată purta vreodată acest număr.[2]

Din nou în Austria

modificare

În 2005, Fridrikas s-a reîntors în Austria, unde a jucat în sezonul 2005/2006 pentru ZV Handball McDonald's Wiener Neustadt. În sezonul următor s-a întors la Hypo Niederösterreich, clubul cu care a avut cele mai mari succese din carieră. Cu Hypo, ea a mai câștigat încă o dată Campionatul și Cupa Austriei.

Aušra Fridrikas s-a retras din activitate în 2007.[3]

Cariera de antrenor

modificare

În octombrie 2011, Aušra Fridrikas a preluat naționala feminină a Austriei în calitate de antrenor principal.[3]

Viața personală

modificare

Aušra Fridrikas este căsătorită cu fostul fotbalist lituanian Robertas Fridrikas, împreună cu care are un fiu.[4]

Palmares

modificare
Echipa națională
Club
  • Liga Campionilor:
    •   Câștigătoare: 1994, 1995, 1998, 2000, 2004, 2005
  • Cupa Cupelor EHF:
    •   Câștigătoare: 1993
  • Cupa EHF:
    •   Câștigătoare: 1988, 2003
  • Campionatul Austriei:
    • Câștigătoare: 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2007
  • Cupa Austriei:
    •   Câștigătoare: 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2007
  • Campionatul Danemarcei:
    • Câștigătoare: 2005
  • Cupa Danemarcei:
    •   Câștigătoare: 2003
  • Campionatul Norvegiei:
    • Câștigătoare: 2001

Distincții

modificare
  • Cel mai bun inter stânga al Campionatului European din 1998
  • Cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial din 1999
  • Cel mai bun inter stânga al Campionatului Mondial din 1999
  • Cea mai bună handbalistă a anului-IHF, în 1999
  • Cea mai bună marcatoare a Campionatului Mondial din 2001 (87 de goluri)

Referințe

modificare
  1. ^ „Previous Awards / All the previous World Handball Players”. Federația Internațională de Handbal (în engleză). Accesat în . 
  2. ^ Line Daugaard (). „Nyheder 14. - 16. maj 2005”. europamester.dk (în daneză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ a b „Fridrikas übernimmt Mädchen-Nationalteam”. Handball Austria (în germană). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „Frauen-EM in Dänemark als "Heimspiel" für Fridrikas”. ÖHB (în germană). . Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare


Premii
Predecesor:
  Trine Haltvik
Cel mai bun jucător al anului-IHF – Feminin
1999
Succesor:
  Bojana Radulović
Predecesor:
-
Golgheter al Ligii Campionilor EHF Feminin (21)
1999---
Succesor:
  Heidi Holme Astrup
Predecesor:
  Natalia Morskova
Golgheter al Ligii Campionilor EHF Feminin (11)
1997-98
Succesor:
-
Predecesor:
  Iris Morhammer
Golgheter al Ligii Campionilor EHF Feminin (15)
1995-96
Succesor:
  Natalia Morskova