Autooscilație

Autooscilația reprezintă oscilația unui sistem fizic, generată de acțiunea unei forțe exterioare neperiodice. Exemple:

• vibrațiile unei corzi de vioară;
• vibrațiile aerului într-un instrument de suflat;
• oscilațiile pendulului unui orologiu.

Studiul autooscilațiilor are aplicații nu numai în fizică, ci și în tehnică, biologie, economie. Primii care s-au ocupat de acest concept au fost: Robert Willis, George Biddell Airy și John William Strutt Rayleigh și aceasta în secolul al XIX-lea. Dar termenul a fost introdus mai târziu de către Aleksandr Andronov, care s-a ocupat de stabilitatea structurală a sistemelor dinamice. Alte lucrări și cercetări au fost efectuate ulterior de: André Blondel, Balthasar van der Pol și Philippe Le Corbeiller