Deschide meniul principal
Bătălia de la Elixheim
Parte a Războiului Succesiunii Spaniole

Informații generale
Perioadă 18 iulie 1705
Loc Elixheim, Brabant, Belgia actuală
50°47′03″N 5°00′35″E
Rezultat Victoria Marii Alianțe
Beligeranți
Anglia Regatul Angliei
Statenvlag.svg Provinciile Unite
Banner of the Holy Roman Emperor (after 1400).svg Austria
Royal Standard of the King of France.svg Regatul Franței
Conducători
Anglia Ducele de Marlborough
Statenvlag.svgHendrik van Nassau-Ouwerkerk
Royal Standard of the King of France.svg Ducele de Villeroi
Efective
14000 (inițial) 3000 - 15000
Pierderi
5 - 20 3000

Bătălia de la Elixheim cunoscută și cu numele de ruperea liniilor în Brabant a fost o bătălie a Războiului Succesiunii Spaniole. Ducele de Marlborough străpunge cu succes liniile franceze din Brabant, un set de sisteme de apărare în formă de arc ce se întindeau pe o arie de aproximativ 115 kilometri, de la Anvers la Namur[1]. Cu toate că s-a aflat în imposibilitatea de a duce o bătălie decisivă, distrugerea acestor linii s-a dovedit crucială pentru aliați în Bătălia de la Ramillies care a avut loc un an mai târziu.

PreludiulModificare

De la începutul campaniei militare, Marlborough a încercat să invadeze Franța prin valea râului Mosela. Acest avans a fost oprit de o penurie de produse alimentare în rândurile armatei anglo-olandeze, precum și de o excelentă poziție defensivă a armatei franceze în fața Sierck-les-Bain. Astfel Marlborough și armata sa au fost rechemați de către guvernatorul Provinciilor Unite atunci când mareșalul Villeroi a atacat și a cucerit cetatea Huy, și prin urmare amenința în mod direct orașul Liège. După ce s-a grăbit să se întoarcă în Țările de Jos l-a forțat pe Villeroi să se retragă în spatele liniilor sale de apărare, a recucerit Huy, după care a planificat să străpungă liniile franceze pentru a-l provoca pe Villeroi să lupte.[2]

Descoperirea liniilor francezeModificare

În seara zilei de 17 iulie 1705 Marlborough a trimis trupele olandeze sub comanda mareșalului Ouwerkerk spre sud, în direcția orașului Namur, atrăgându-l pe mareșalul Villeroi cu cei 40000 de soldați ai săi. În timpul nopții Marlborough a profitat pentru a se îndrepta spre nord doar cu trupele engleze și scoțiene. A sosit în micul sat Elixheim la ora 4 dimineața și a traversat liniile inamice prin trei puncte: Orsmael, Wangé și Elixheim, luându-i prin surprindere pe francezi și fără să întâmpine aproape nici o rezistență[3]. Cavaleria aliată a format apoi o linie între liniile de Brabant pe care tocmai le trecuseră și Tienen. Francezii au reacționat destul de lent; generalul d'Alegre nu fusese prompt informat de trecerea aliaților. A doua zi de dimineață în timp ce oamenii lui Ouwerkerk se întorceau spre nord pentru a se reuni cu Marlborough, un detașament francez a atacat mica armată a aliaților stabilită la vestul liniilor. După o scurtă dar intensă luptă de cavalerie în care Marlborough a fost implicat personal, francezii au fost respinși, iar Villeroi a fost nevoit să se retragă cu armata sa spre vest, în spatele râului Dyle[4].

ConsecințeModificare

Fiind pus în imposibilitatea de a-i urmării pe francezi - oamenii săi fiind epuizați după marșul din timpul nopții și lupta intensă la care participaseră - Marlborough spera totuși că-l va obliga din nou pe Villeroi să lupte[5]. Cu toate acestea în luna care a urmat nu a văzut decât manevre sterile la vestul liniilor unde se desfășurase bătălia. Într-un efort final, la începutul lunii august, folosind care pentru a transporta proviziile și pentru a crește mobilitatea și a reduce dependența față de liniile sale de comunicare și aprovizionare, Marlborough a reușit într-un final să întâlnească armata lui Villeroi lângă satul Waterloo, în Belgia, dar bătălia nu a avut loc din cauza veto-ului impus de către deputații Provinciilor Unite, în mod particular de generalul Slangenburg.[6] Marlborough a fost nevoit să se mulțumească cu capturarea cetății Zoutleeuw și cu demontarea liniilor Brabantului dintre acest oraș și Meuse[7]

NoteModificare

  1. ^ Chandler, p. 158
  2. ^ Falkner, p. 89
  3. ^ Chandler, p. 159
  4. ^ Falkner, p. 84-86
  5. ^ Falkner, p. 92
  6. ^ Chandler, p. 162
  7. ^ Falkner, p. 90

BibliografieModificare

Legături externeModificare