Bătălia de la Kentish Knock

Bătălia de la Kentish Knock
Parte din Primul Război Anglo-Olandez
Luptă între nave în timpul Primului Război Anglo-Neerlandez, 1652–1654 pictat de Abraham Willaerts, ar putea ilustra Bătălia de la Kentish Knock. Este o compoziție cu subiecte populare în pictura marină a vremii: în dreapta se află nava neerlandeză Brederode duelându-se cu nava engleză Resolution; în stânga apare enormul Sovereign
Informații generale
Perioadă 8 octombrie 1652 Loc Lângă bancul Kentish Knock, Anglia 51°30′N 1°12′E ({{PAGENAME}}) Rezultat Victorie engleză
Beligeranți
Republica celor Șapte Provincii Unite ale Țărilor de Jos	Comunitatea Angliei
Conducători
Witte de With	Robert Blake
Efective
62 nave de război	68 nave de război
Pierderi
2 nave	0 nave

Bătălia de la Kentish Knock (numită și Bătălia de la Zeeland Approaches sau în sursele neerlandeze Slag bij Hoofden și mai rar ca A doua Bătălie de la Downs) din 28 septembrie/8 octombrie 1652 a fost prima bătălie majoră din Primul Război Anglo-Olandez între principalele flote de război neerlandeză și engleză, lângă bancul Kentish Knock din Marea Nordului la 30 kilometri est de gura Tamisei. Bătălia nu a fost condiționată de existența unor convoaie de escortat. Divizată intern din motive politice, regionale și personale, flota neerlandeză a fost incapabilă să depună un efort determinat și a fost forțată să se retragă, pierzând două nave și multe victime. Cu toate acestea englezii au obținut doar o victorie la limită.

Context

Flota neerlandeză a văzut o schimbare de comandă chiar înainte de bătălie: locotenentul-amiral neerlandez Maarten Tromp a fost suspendat de către Statele Generale ale Țărilor de Jos după eșecul acestuia de a aduce la luptă flota engleză în Insulele Shetland în luna august, și a fost înlocuit la comanda supremă a flotei neerlandeze confederate de către vice-amiralul olandez Witte Corneliszoon de With de la Amiralitatea Maas-ei. Acest lucru a cauzat imediat o ruptură între provinciile Olanda și Zeelanda deoarece De With era dușmanul personal al comandantului flotei zeelandeze, vice-amiralul Johan Evertsen, care și el părăsise serviciul maritim în urma unui conflict cu Statele Generale. Tensiunile anterioare au fost moderate de faptul că atât Tromp cât și Evertsen erau Oraniști înflăcărați, dar De With era un suporter loial al regimului republican care domina politica neerlandeză după moartea stadhouderului Wilhelm al II-lea de Orania. Noul comandant șef neerlandez gândise cu luciditate că numai învingând flota engleză și silind-o să se retragă în porturi, ar fi asigurat drum liber convoaielor prin Canalul Mânecii. De With a primit acordul Statelor Generale pentru a urma o nouă strategie al cărei obiectiv principal era să distrugă flota inamică, spre deosebire de tactica lui Tromp de a proteja cât mai mult posibil navele comerciale.

Preludiul

După luni de promovare a unei politici navale mai agresive cu scopul de a distruge flota inamică decât să protejeze pasiv convoiaiele comerciale de atacurile englezilor, vice-amiralul Witte Corneliszoon de With a primit ocazia de a-și concentra forțele, de a se uni cu escadra comandorului Michiel de Ruyter, și de a obține controlul mărilor. La începutul lunii septembrie De With a ieșit în larg în fruntea unei flote de 44 de nave, cu ordinul de a găsi flota deja pe mare a lui De Ruyter și să ia comanda forței reunite. Cele două flote s-au întâlnit la Calais pe coasta Flandrei la 2 octombrie, unde De With a preluat comanda. Neavând experiența superiorității puterii de foc a englezilor, strategia lui De With era mai agresivă decât a lui Tromp, hotărând să atace adversarul în punctul său obișnuit de concentrare la Downs. El era pe mare pentru a da o bătălie, astfel că flota combinată a părăsit Calais și a traversat Canalul. De With trebuia să protejeze și rutele comerciale și a descoperit că 9 sau 10 nave de război și 5 nave incendiare, dintre cele aflate cu De Ruyter pe mare de 2 luni, erau în stare prea proastă pentru a servi în luptă și au fost trimise în port pentru reparații, rămânând cu 64 de nave (după alte surse: 62 de nave cu 1.900 de tunuri și 7.000 de oameni). De Ruyter a sugerat în aceste circumstanțe că ar fi mai bine pur și simplu să îi atragă pe englezi departe de flotele comerciale și să refuze să lupte cu adevărat, dar De With a insistat că trebuie dată o bătălie decisivă, susținând că Voi conduce cu pasiune flota spre inamic; diavolul poate să o aducă înapoi din nou. La scurt timp de la plecare, flota neerlandeză a întâmpinat furtuni care au durat mai multe zile. Părăsind la 5 octombrie ancorajul de la Schooneveld, flota lui De With a plecat să atace flota engleză ancorată la Downs, lângă Dover; dar aproape imediat flota neerlandeză a fost lovită de o furtună care a avariat multe nave. Mai târziu în aceiași zi flota neerlandeză s-a adăpostit sub North Foreland de o rafală dinspre sud-sud-vest, ancorând la aproximativ 3 mile marine în larg. În aceiași zi flota engleză se afla la Downs, la 13 mile marine spre sud.

În dimineața de 8 octombrie, când vremea se mai domolise și vântul s-a schimbat dinspre vest, neerlandezii se aflau în apropiere de Kentish Knock, la nord de ancorajul englez de la Downs. Avangarda flotei neerlandeze era comandată de comandorul Michiel de Ruyter, centrul de Witte de With și ariergarda de către Gideon de Wildt de la Amiralitatea din Amsterdam, care activa temporar ca contra-amiral. Flota neerlandeză fusese împrăștiată și avariată de un vânt puternic cu o seară înainte și dimineața se apropria în formație dispersată dinspre est. Vântul puternic a târât mai multe nave ancorate iar cinci dintre ele au fost aruncate în larg.

Englezii au reușit să adune o flotă mare la Downs. Escadra occidentală de pază (Western Guard), sub Blake și Penn, nu a fost în stare să îl oprească pe De Ruyter să urce spre est prin Canal, și fiind forțată să se îndrepte și ea spre est s-a unit cu forțele adunate deja la Downs. Blake deținea comanda flotei combinate, William Penn fiind vice-amiral și maiorul Nehemiah Bourne acționând ca contra-amiral. Flota engleză reunită conținea aproximativ 68 de nave de război, multe dintre ele mai mari decât echivalentele lor neerlandeze, ducând 2.400 de tunuri și 10.000 de oameni. Atât Blake cât și De With cunoșteau locația și puterea flotei inamice. Blake dorea și el lupta.

Desfășurarea bătăliei

La 8 octombrie englezii s-au îndreptat la nord de Downs, guvernând în spațiul dintre Kentish Knock și inamic, și la prânz au luat prin surprindere navele neerlandeze dispersate. Având avantajul brizei de sud-sud-vest, Blake intenționa să exploateze această oportunitate excelentă pentru a ataca direct pe neerlandezii dezordonați. Amiralul englez și-a mutat steagul înaintea luptei de pe mult prea marele Sovereign (100 tunuri) pe mai manevrabilul Resolution (88 tunuri).

Adunându-și în grabă forțele pe la orele 14:30-15:00, cu excepția a cinci nave care au derivat prea mult spre nord, De With a dorit apoi să își transfere steagul de pe mica sa navă Prinses Louise pe Brederode, fosta navă amiral a lui Tromp și cea mai puternică navă din flota neerlandeză. Totuși, spre înjosirea sa, echipajul lui Tromp a refuzat să îl primească la bord, adresându-se lui De With cu invectivul de brânză verde și chiar a amenințat că va trage o salvă asupra șalupei sale dacă își va mai flutura în aer hârtiile de împuternicire din partea Statelor-Generale: el avea o reputație foarte proastă printre marinarii de rând - într-adevăr, sute dintre ei dezertaseră deja de atunci de când s-a aflat că el va deveni comandantul suprem. Comandorul zeelandez Cornelis Evertsen cel Bătrân, fratele lui Johan Evertsen, a fost chemat să negocieze, dar fără nici un rezultat. Atunci când flota engleză se afla la o distanță de jumătate de milă, De With a fost nevoit să își ridice steagul pe mult mai marele vas al Companiei Neerlandeze a Indiilor de Est (în neerlandeză Verenigde Oostindische Compagnie, prescurtată VOC), Prins Willem, aflat în mijlocul flotei, de asemenea mult mai lent, pe care a descoperit că majoritatea ofițerilor erau beți și echipajul era alcătuit din oameni neinstruiți. De With a reușit să își aducă la un loc navele la sud-est de Kentish Knock având vântul dinspre vest.

Avantajul vântului deținut inițial de englezi a fost pierdut parțial atunci când Blake, care se găsea cu Resolution și doar alte trei nave din escadra sa, a fost nevoit să aștepte apropierea lui Penn și a lui Bourne cu escadrele lor, dar neerlandezii nu au putut să convoace un consiliu de război, ceea ce nu l-a oprit totuși pe De With să trimită o șalupă de-a lungul flotei pentru a da ordinele căpitanilor. Neerlandezii au format rapid cele trei escadre. Imediat ce navele lui Penn i s-au alăturat, Blake a condus avangarda spre neerlandezi, nemaiașteptându-l pe Bourne, acesta aflându-se la o leghe sau două în spate. Lupta a început efectiv pe la orele 16:00-17:00 atunci când Blake, venind în vânt spre nord, a angajat flota neerlandeză care urma o direcție sub vânt spre sud. Blake avea intenția de a sparge linia neerlandeză, dar la apropierea flotei engleze grosul navelor neerlandeze au cedat teren spre est. În același timp vântul a slăbit considerabil. Prin urmare ambele flote au trecut una pe lângă cealaltă în direcții opuse. Acest lucru era în marea defavoare a neerlandezilor; în mod normal fiind sub vânt ar fi trebuit ca tunurile lor să aibă o bătaie mai lungă, dar cu vântul atât de slab acest avantaj era absent în timp ce navele englezești erau mai mari și mai bine înarmate, provocând stricăciuni severe. Cu toate acestea dezastrul aproape că s-a abătut asupra englezilor când Penn și câteva dintre cele mai mari nave englezești au eșuat pe nisipurile de la Kentish Knock, lăsându-l pe Blake să înfrunte singur flota neerlandeză. Navele Sovereign și James, nava port drapel a lui Penn, au rămas prinse pe nisipul bancului Kentish Knock încă de la începutul atacului și au reușit să se elibereze doar după multe eforturi; Resolution, care deși a atins și ea nisipul nu a rămas blocată, și Dolphin, aventurându-se prea departe, au rămas izolate și încercuite dar au fost salvate de la anihilare de către alte nave englezești.

De With a așteptat până a luat contact cu primele nave ale lui Blake și a răspuns ordonând întregii flote să vireze de pe cursul de vest către cel de sud-est, să ocolească aripa dreaptă a englezilor și să atace ariergarda lui Bourne. Astfel că escadrele lui De With și De Wildt au virat pentru a îi angaja pe Blake și pe Penn, în timp ce De Ruyter a coborât asupra escadrie lui Bourne către sud. Această manevră l-ar fi izolat pe Bourne dacă nu ar fi coincis cu întoarcerea în vânt a navelor lui Penn spre sud în încercarea lor de a se elibera de pe nisipuri. Restul după-amiezii lupta s-a dat între escadrele lui De Ruyter și a lui Bourne. Navele izolate ale lui Bourne riscau să fie copleșite atunci când escadra lui De With a depășit navele lui Blake și se apropia de el, dar șansele s-au întors în favoarea englezilor când șalupele au remorcat de pe nisip navele James și Sovereign. Englezii afirmă că uriașul Sovereign a înfruntat singur 20 de nave inamice în același timp. Prin urmare flota neerlandeză a fost forțată să lupte cu forțele combinate ale lui Penn și Bourne și a suferit pierderi grave în timpul înfruntării datorită puterii de foc superioare ale englezilor. Nava Prins Willem a fost scoasă din acțiune după ce a fost dezarborată, ceea ce a însemnat că De With a fost îngreunat foarte mult în eforturile sale de a conduce flota. În pofida acestor lucruri, englezii au avut avantajul la începutul luptei, dezarborând două nave neerlandeze. Mai multe nave neerlandeze au evitat să intre în luptă datorită diferendelor politice din cadrul flotei, lăsând navele lui De With și De Ruyter să lupte singure fără sprijin și rămânând sub vânt. În plus De With s-a plâns că aceste nave de sub vânt au tras peste și prin nava sa amiral, care este în opinia mea o mare brutalitate și atrocitate.

Pe la orele 19:00 lupta a încetat datorită înserării, flotele abia terminând prima traversare reciprocă. În acest moment o navă neerlandeză, Maria cu 30 de tunuri, a fost capturată și va fi luată în serviciul englez unde a rămas în uz pe tot parcursul războiului. O a doua navă neerlandeză capturată, Gorcum, a fost considerată prea avariată pentru a fi folosită și a fost lăsată să se scufunde, dar neerlandezii au reocupat-o și au salvat-o. Nava neerlandeză Burgh van Alkmaar (sau Wapen van Alkmaar) a sărit în aer. Mai multe nave neerlandeze, al căror moral a fost zdruncinat de focul devastator al englezilor, și-au părăsit locurile în formație. Sursele neerlandeze vorbesc de pierderea a 600 de oameni. Nu se cunosc pierderile englezilor cu exactitate, dar se pare ca nu au fost prea mari, exemple fiind Resolution cu 23 de victime și James cu 8 oameni morți sau răniți.

În dimineața devreme a doua zi după bătălie De With a ținut un consiliu de război în care i-a numit pe toți căpitanii din Zeeland lași și a amenințat că în Olanda a rămas destul lemn pentru a ridica spânzurători pentru toți. Chiar în aceiași dimineață aproximativ 10 nave neerlandeze, majoritatea comandate de căpitani din Zeeland care se opuneau dominației Olandei și îl urau pe De With, au dezangajat lupta și s-au îndreptat pur și simplu spre porturile lor. Situația a devenit fără speranță pentru neerlandezi care mai rămăseseră doar cu 49 de nave (De Ruyter notează ca au început lupta cu 57 de nave, 1 navă s-a alăturat în timpul luptei iar a doua zi mai aveau cu ei doar 49, celelalte 9 nave dispărute incluzându-le pe cele pierdute și pe altele care s-au retras și s-au îndreptat spre casă) în timp ce englezii au primit întăriri în timpul nopții și flota lor crescuse la 84 de nave. De With a încercat să îi convingă pe comandanții săi să reia lupta mai târziu în aceiași zi. De Ruyter și Cornelis Evertsen, doi dintre comandanții săi de escadre, s-au pronunțat împotriva unei astfel de mișcări. Totuși De With încă mai dorea să dea o ultimă luptă.

La ordinele sale flota neerlandeză, acum poziționată la sud-est de forța engleză, s-a îndreptat în continuare spre sud în speranța de a obține avantajul vântului. Dar acest lucru a eșuat: mai întâi câteva nave care aveau probleme să urce în vânt au deviat prea mult spre vest și au fost avariate serios de către canonada ariergardei englezilor; în plus, la scurt timp după ce flota neerlandeză a ajuns în poziția dorită s-a dovedit că totul a fost în zadar căci vântul și-a schimbat direcția spre nord-est, dându-le englezilor din nou avantajul. Michiel de Ruyter și Cornelis Evertsen au reușit în această situație să îl convingă pe De With să accepte inevitabilul și acesta a fost nevoit să ordone retragerea acuzându-i pe vice-amiralii și căpitanii săi de lașitate. La sfârșitul după-amiezii flota neerlandeză s-a retras către est urmărită de Blake; după cum De With descria furios: ca o turmă de oi fugind de lupi. Ajutați de un vânt dinspre vest, De With și De Ruyter cu vreo 12 nave au acoperit cu succes retragea și neerlandezii nu au mai pierdut nici o altă navă.

Flota engleză s-a oprit din urmărire atunci când a ajuns la bancurile flamande; De With a decis să repare rapid flota la Wielingen pentru a ieși din nou în larg și pentru a încerca din nou să învingă flota inamică. Acest ordin a fost primit cu mare reticență de către ceilalți ofițeri amirali. De Ruyter a constatat plin de tact Acest curaj este periculos. Înțelegând că era singurul de această opinie, De With a acceptat în cele din urmă ca flota să se retragă la Hellevoetsluis, unde a ajuns la 12 octombrie.

Urmările

Neerlandezii au recunoscut după această înfrângere că aveau nevoie de nave mai mari pentru a-i putea înfrunta pe englezi, și au demarat un program major de construcții navale care nu s-a materializat cu adevărat decât înainte de Al Doilea Război Anglo-Neerlandez. Potrivit lui De With, acest lucru a fost principala cauză a eșecului neerlandez, pe lângă unui număr insuficient de nave incendiare; el a scos în evidență că majoritatea fregatelor ușoare englezești aveau o putere de foc peste cea a unei nave neerlandeze de război medie. Cu toate acestea, în opinia publică exista doar un singur vinovat pentru înfrângere: însuși De With. Iată cum descria situația un pamflet politic la o săptămână după bătălie:

Din această tulburare și refuzul de a lupta se poate vedea și s-a observat ce diferență o face numirea unui șef al flotei care să fie judicios, politicos și popular - sau dacă este impus oamenilor un șef care este neiubit, disprețuit de marinari și le este dezgustător. Știm cu toții că vice-amiralul De With este un soldat excelent și un marinar îndrăzneț, care nu se teme de nici un pericol, nici chiar de moartea însăși. De asemenea comandorul De Ruyter este un erou îndrăzneț și neînfricat, care nu ar ezita să se lupte cu cei mai răi dintre dușmani, netemându-se de nici un pericol. Fără a aduce atingere la toate acestea, știm de asemenea că amiralul Tromp are toate aceste calități; și în afară de aceste virtuți mai puțin întâlnite: de a fi extraordinar de atent, cu frică de Dumnezeu și un om virtuos care nu își cheamă oamenii câini, draci sau pui de draci; ci li se adresează cu copii, prieteni, tovarăși și alte cuvinte similare duioase și pline de iubire. Astfel că el este atât de îndrăgit de cei care deservesc sub el încât, după cum se spune, s-ar arunca în foc pentru el și și-ar risca viața, cu adevărat, nu ar ezita să se lupte cu diavolul. Dacă un astfel de șef iubit și respectat este îndepărtat din flotă și înlocuit de cei pe care oamenii nu îi plac, acum se arată ce nenorocire și dezastru acest lucru aduce cu el.

În aceiași seară a zilei de 12 octombrie când Statele-Generale au aflat despre înfrângere, ele le-au și trimis scrisori lui Tromp și lui Johan Evertsen cerându-le să se întoarcă.

Victoria lor de la Kentish Knock a dat englezilor controlul asupra Canalului Mânecii, dar ei și-au risipit rapid avantajul. Crezând că războiul naval a fost câștigat, Consiliul de Stat a îndepărtat bateriile de tunuri ce protejau Downs și a fragmentat flota. O parte de 20 de nave a fost trimisă în strâmtoarea Sund pentru a încerca să spargă blocada neerlandeză a Mării Baltice, în timp ce alte escadre au fost trimise pe coasta de nord-est, la Plymouth și în Marea Mediterană. Două luni mai târziu neerlandezii au ieșit din nou în larg, de această dată sub comanda lui Maarten Tromp, și au recâștigat controlul asupra Canalului în Bătălia de la Dungeness din 10 decembrie 1652. De With a suferit o cădere nervoasă și nu va fi înlocuit oficial la comanda supremă decât în mai 1653. Cu toate că englezii au trimis întăriri în Marea Mediterană, flota lor a fost distrusă în Bătălia de la Livorno.

Flota engleză

Din cele 68 nave de război prezente, se cunosc numele a doar 46 dintre ele (navele nu sunt in linia de bătaie, echipajele sunt cotele oficiale valide la acea vreme)

Flota engleză (Robert Blake)
Rang	Navă	Tunuri	Echipaj	Căpitan
1	Resolution	88	550	Generalul-pe-mare Robert Blake (1599-1657)
2	James	66	360	Vice-amiralul William Penn (1621-1670)
2	Andrew	56	350	Contra-amiralul Nehemiah Bourne (1611-1691)
1	Sovereign	100	600	Nicholas Reed
2	Triumph	62	350	Benjamin Blake
2	Vanguard	56	350	William Haddock
2	Speaker	54	300	John Coppin
3	Lion	50	220	Charles Saltonsall
3	Garland	44	200	Robert Batten
3	Convertine	44	200
4	Ruby	42	180	Anthony Houlding
4	Foresight	42	180	Samuel Howett
4	Diamond	42	180	Roger Martin
4	Advice	42	180	George Deakins
4	President	40	170	William Graves
4	Pelican	40	170	Joseph Jordan
4	Nonsuch	40	170	John Mildmay
4	Assistance	40	170	Joseph Bourne
4	Portsmouth	38	170	William Brandley
4	Dragon	36	160	John Stokes
4	Assurance	36	150	Robert Saunders
4	Hound	36	150	John Golding
4	Guinea	30	140	Edmund Curtis
4	Convert	32	140	Richard Johnson
4	London	40	160	John Stevens (navă comercială armată)
4	Richard & Martha	40	160	Eustace Smith (navă comercială armată)
4	Anthony Bonaventure	36	150	Walter Hoxon (navă comercială armată)
4	Lisbon Merchant	34	150	Simon Bailey (navă comercială armată)
4	Hercules	34	150	Zachariah Browne (navă comercială armată)
4	Culpepper	30	110	(navă comercială armată)
5	Sampson	26	100	Edmund Button
5	Advantage	26	100	William Beck
5	Falmouth	26	100	John Jeffreys
5	Mary flyboat	24	80	William Younger
5	Nightingale	22	80	John Humpreys
5	Warrick	22	80	William Godfrey
5	Little President	22	80	Thomas Sparling
5	Pearl	22	80	James Cadman
5	Cignet	22	80	Philip Holland
5	Prudent Mary	26	90	Benjamin Salmon
5	Cullen	26	90	Thomas Gilbert (navă comercială armată)
5	Exchange	26	90	Henry Tiddiman (navă comercială armată)
5	Martha	25	90	Stephen Jay (navă comercială armată)
5	Golden Dove	24	80	Henry Toope (navă comercială armată)
5	Acorn	22	60	(navă comercială armată)
6	Paradox	12	60
6	Gift	16	40	(pincă comercială armată)
	Renown	10	30	Nathaniel Mead (navă incendiară)

Flota neerlandeză

62 nave de război cu 1.900 tunuri și 7.000 oameni , 11 nave incendiare, 2 galiote, 2 nave de război s-au alăturat a doua zi la 9 octombrie, alte 2 nave la 10 octombrie (navele nu sunt în linia de bătaie)

Flota neerlandeză (Witte de With)
Amiralitate	Navă	Tunuri	Echipaj	Căpitan
VOC-Middelburg	Prins Willem	56	283	Vice-amiralul Witte Corneliszoon de With (1599-1658) căpitan Jacob Gaeuw (comandă centrul)
VOC-Middelburg	Henriette Louise	48	228	Comandorul Michiel Adriaenzsoon de Ruyter (1607-1676) căpitan Pieter Marcussen (comandă avangarda)
Amsterdam	Vrede	42	134	Comandorul Gideon de Wildt (1624-1665) (comandă ariergarda)
Rotterdam	Prinses Louise	36	150	Jan Evertszoon de Liefde (nava amiral a lui De With înainte și după bătălie)
Rotterdam	Brederode	54	193	Abel Roelants (Vader Abel) stuurman Egbert Kortenaer
Rotterdam	Gorcum	30	123	Jan Jacobszoon van Nes de Oude Boer Jaep – capturată și abandonată, recaturată apoi
Rotterdam -dir	Prins te Paard	34	130	Corstiaen Corstiaensz de Munnick
Rotterdam -dir	Hollandia	26	105	Ruth Jacobsz Buijs
Rotterdam-dir	Sint Pieter	28	119	locotenent Jan Janszoon van der Valck
Amsterdam	Campen	40	120	Joris van der Zaan
Amsterdam	Groningen	40	130	Abraham van der Hulst
Amsterdam	Overijssel	26	100	Jan van Campen
Amsterdam	Leiden	30	92	Cornelis Hoola
Amsterdam	Zutphen	26	91	Ewout Jeroensz
Amsterdam	Hollandsche Tuin	24	70	Hillebrant Jeroensz
Amsterdam	Gouden Leeuw	24	59	Gilles Thijssen Campen
Amsterdam	Achilles	28	102	Dirck Scheij
Amsterdam	Star	28	100	Jacob Pauwelszoon Cort
Amsterdam	Hollandia	32	107	Albert de Graeff
Amsterdam	Zeelandia	34	105	locotenent-comandant Nicolaes Marrevelt
Amsterdam	Graaf Willem	38	125	comandor Jan Gideonszoon Verburch (1600-1671)
Amsterdam	Gelderland	28	100	Cornelis van Velsen
Amsterdam	Drie Coningen	36	113	Lucas Albertszoon
Amsterdam	Aertsengel Michiel	38	111	Emmanuel Zalingen
Amsterdam	Amsterdam	30	100	Sijmon van der Aeck
Amsterdam	Engel Gabriel	36	130	Isaak Sweers
Amsterdam	Gouda	28	86	Jan Egbertszoon Ooms
Amsterdam	Maria	30	100	Claes Sael – capturată
Amsterdam-dir	Faem	28	96	Jacob Corneliszoon Swart
Amsterdam-dir	Witte Lam	30	80	Cornelis van Houten
Amsterdam-dir	Arke Troijane	28	88	Abraham Hendrickszoon van Campen
Amsterdam-dir	Sint Francisco	28	91	Stoffel Juriaenszoon
VOC-Amsterdam	Vrede	40	192	Pieter Salomonszoon
VOC-Amsterdam	Vogelstruis	40	180	Douwe Auckes
Zeeland	Zeeuwsche Leeuw	28	110	Comandorul Cornelis Evertsen cel Bătrân (1610-1666)
Zeeland	Westcappelle	28	109	Adriaen van Trappen Banckert
Zeeland	Amsterdam	32	108	Adriaen Nicolaeszoon Kempen
Zeeland	Hollandia	38	138	Philip Joosten
Zeeland	Sandenburgh	24	90	Pieter Gorcum
Zeeland	Zeeridder	28	118	Gilles Janssen
Zeeland	Liefde	30	110	Frans Crijnszoon Mangelaer
Zeeland	Faem	30	110	Cornelis Loncke
Zeeland	Sint Jan	26	100	Laurens Pensier
Zeeland	Ter Goes	26	109	Cornelis Kuijper
Vlissingen-dir	Dubbele Arent	28	111	Aldert Janszoon
Vlissingen-dir	Haes	26	120	Bastiaen Centsen
Vlissingen-dir	Haes in ‘t Velt	30	108	Leendert de Haen
Middelburg-dir	Leeuwinne	30	100	Johannes van Regermorter
Middelburg-dir	Gouden Leeuw	30	110	Jacob Adriaenssen Penssen
Noorderkwartier	Prins Maurits	28	86	Cornelis Pieterszoon Taenman
Noorderkwartier	Wapen van Monnikendam	24	74	Arent Dirckszoon
Noorderkwartier	Wapen van Alkmaar	30	98	Gerrit Nobel – sare în aer
Noorderkwartier	Wapen van Enkhuizen	30	93	Gerrit Femsen
Noorderkwartier	Kasteel van Medemblik	26	100	Gabriel Antheunissen
Noorderkwartier	Scheltje	24	70	Teunis Vechterszoon
Noorderkwartier	Stad van Medemblik	26	100	Pieter Schellinger
Friesland	Omlandia	30	80	Belevelt
Friesland	Frisia	29	108	Schelte Wiglema
Friesland	Groninger Nicolaes	28	77	Laurens Hermanszoon Degelencamp
Friesland	Breda	28	103	Adriaen Bruijnsvelt
Friesland	Westergo	28	98	locotenentul Tijmen Claeszoon
Friesland	Hector van Troijen	24	70	Reinier Sekema
Amsterdam	Vergule Buys	?	16	Ary Corneliszoon (navă incendiară)
Amsterdam	Graef Sonderlandt	?	18	Hendrick Janszoon (navă incendiară)
Amsterdam	Amsterdam	?	14	Dirck Dirckszoon (navă incendiară)
Amsterdam	Hoop	?	15	Cornelis Schoonevelt (navă incendiară)
Amsterdam	Sint Michiel	?	15	Jan Jacobszoon de Vos (navă incendiară)
Zeeland	Eenhoorn	?	?	Laurens Josiaszoon (navă incendiară)
Noorderkwartier	Star	?	?	Jacob Janszoon (navă incendiară)
Friesland	Vale Haan	?	?	Pieter Marcuszoon (navă incendiară)
	Gekroonde Liefde	?	?	Jacob Hermanszoon Visscher (navă incendiară)
	Hoop	?	?	Thomas Janszoon van Dyk (navă incendiară)
	Oranjeboom	?	?	Leendert Arentszoon de Jager (navă incendiară)
Zeeland	?	?	?	Sijmon Laurenszoon (galiotă)
Zeeland	?	?	?	Pieter Arenszoon (galiotă)
Nave sosite la 9 octombrie alături de flotă în rada de la Bruges
Amsterdam-dir	Nassouw van den Burgh	34	130	Lambert Pieterszoon
Amsterdam-dir	Nieuw Gideon	34	115	Hector Bardesius
Nave sosite la 10 octombrie
Amsterdam-dir	Sint Maria	31	102	Sipke Fockes
Medemblik-dir	Sint Jeronimus	28	90	Jan Pieterszoon Eenarm

Bibliografie

• The Naval Review Vol.XVI No.4, The Development of Tactics, Admiral Sir Reginald Custance, 1928
• Războiul naval de-a lungul veacurilor, Vol.II Epoca navelor cu vele și a artileriei cu ghiulele, Partea I (până în anul 1713), Nicolae Koslinski, Editura ARA - București, 1996
• General-at-Sea: Robert Blake and the Seventeenth-Century Revolution in Naval Warfare, Michael Baumber, 1989, London: John Murray Ltd
• The royal navy, a history from the earliest times to present, William Laird Clowes, 1897
• Plant, David (19 aprilie 2013), The First Anglo-Dutch War, military overview, BCW Project