Deschide meniul principal

Credința Bahá'í

(Redirecționat de la Bahá'í)
Simbolul Bahá'í cu nouă raze, porți, laturi... Arhitectura templelor bahaiste include această cifră a Unității.

Credința Bahá'í sau religia bahaistă este o religie monoteistă întemeiată de Mírzá Husayn-'Alí Núrí poreclit Bahá'u'lláh (în limba arabă „Slava Domnului”) în secolul al XIX-lea în Persia. Numărul bahaiștilor în lume este de aproximativ 6 milioane, fiind răspândiți în peste 200 de țări. În multe din orașele mari ale lumii se află așezăminte, uneori și chiar temple bahaiste. În București există o casă bahaistă în zona pieței Romane.

Conform învățăturilor bahaiste, evenimentele religioase din istorie sunt văzute ca un formând un proces educațional evolutiv pentru omenire, prin intermediul mesagerilor lui Dumnezeu (marii profeți) socotiți ca „Manifestări ale lui Dumnezeu”, printre ei numărându-se Moise, Buddha, Isus Christos, Mahomed... Bahá'u'lláh este văzut ca cel mai recent, dar nu ultimul dintre aceștia. El s-a prezentat ca fiind Mesia-al Mahdi, așteptatul Salvator al lumii și Învățătorul prevestit în Creștinism, Islamism, Hinduism, Budism, și în alte religii, cu misiunea de a stabili o bază fermă pentru unitatea religiilor din întreaga lume pentru a inaugura o eră de pace și dreptate, care inevitabil va veni conform credinței Bahá'í.

„Bahaist” poate fi folosit ca substantiv, sau ca adjectiv când ne referim la credința Baha’i, dar termenul preferat de adepții lui Baha’u’llah este „credința Bahá'í”. Cuvântul provine de la "Bahá’" (بهاء) din limba arabă, care înseamnă “glorie” sau “slavă”.

Religia bahaistă a avut și mai are credincioși numeroși în aristocrație și printre persoanele înstărite sau influente ; printre ele s-a aflat și regina Maria a României care a ținut un cenaclu bahaist în castelul din Balcic.

Orașul Haifa (Israel, țară unde se află mausoleul lui Bahá'u'lláh) a devenit centrul mondial al bahaismului și reședința parcului cu același nume. Decizia ca sediul mondial al bahaismului să fie Haifa, a fost luată ca urmare a faptului că nici o altă țară din acea zonă geografică nu a oferit o libertate mai mare de desfășurare a activității religioase a acestei credințe, țările musulmane socotindu-i pe bahaiști drept apostați și persecutându-i ca atare. Drept urmare, un bahaist, fără a se deda prozelitismului activ (care este proscris), poate, prin exemplul său și prin discuții, să atragă spre credința Bahá'í orice credincios, cu excepția evreilor.

CredințeModificare

Religia bahaistă are trei principii de bază: nu există decât un singur Dumnezeu, iar religiile și omenirea sunt menite, conform planului Domnului, să-și desăvârșească unitatea. Convingerile și practicile bahaiste își au originea în aceste principii, dar luate separat acestea sunt o variantă simplificată a „Învățăturilor Baha’i”. Cu excepția instanțelor supreme, rezervate bărbaților, egalitatea între femei și bărbați este totală în religia bahaistă, care admite (dar nu încurajează) divorțul.

Scrierile bahaiste descriu un singur, etern Dumnezeu, creatorul tuturor lucrurilor, al creaturilor și al forțelor din univers. Existența unui Dumnezeu este considerată a fi eternă, fără început și fără sfârșit și acesta este descris ca fiind de nepătruns, inaccesibil, veșnic, atotștiutor, omniprezent și atotputernic, și mai ales ca unicul izvor al Revelațiilor tuturor religiilor anterioare, ceiace are drept consecință că un credincios poate fi simultan bahaist și creștin, musulman, budist sau de alte religii. Deși inaccesibil direct, Dumnezeu este văzut ca fiind conștiința omului, cu o voință și cu un scop.

„Învățăturile Baha’i” cuprind patru nivele de interpretare, datoria credinciosului fiind să ajungă la cel mai ridicat pentru a le depăși pe toate: literal (simplificativ, practic), analogic sau metaforic (emoțional, comparativ), simbolic (filozofic, intelectual, rațional) și spiritual (divin). Ele afirmă că Dumnezeu este prea măreț pentru a putea fi pe deplin înțeles de oameni sau pentru a arăta o imagine clară și completă. În religia bahaistă sunt folosite mai multe titluri pentru a-l descrie pe Dumnezeu („cel Atotputernic, cel Atotiubitor, cel Mărinimos, cel Milostiv, cel Generos, cel Atotglorios” etc.) și este pus un accent substanțial pe monoteism și pe interpretarea unor doctrine, cum ar fi Sfânta Treime, într-un mod simbolic mai degrabă decât într-un sens literal. Numai prin depășirea celor patru nivele de interpretare poate fi Dumnezeu, nu iubit și ascultat, nu înțeles sau descris, ci „primit în sine prin abandonarea de sine”. Conform „învățăturilor Baha’i”, Dumnezeu își exprimă voința în multe moduri, prin intermediul „mesagerilor divini” care i s-au abandonat și care sunt numiți și „manifestările lui Dumnezeu” sau câteodată „educatorii divini”. Exprimând voința lui Dumnezeu, aceste „manifestări” sunt văzute ca punând treptat bazele religiei în lume.

SurseModificare