Deschide meniul principal

Barbu Craiovescu II (n. către jumătatea secolului al XV-lea - d. 1521) a fost mare ban, călugărit sub numele de Pahomie. Este fiul lui Neagoe Strehăianul și probabil că poartă numele bunicului său Barbu, paharnic în timpul domniei lui Alexandru Aldea. Barbu Craiovescu a fost căsătorit cu Negoslava. Hrisovul din martie 1482 îl menționează ca fiind pe locul trei în sfatul țării. În timpul domniei lui Vlad Călugărul, Barbu reușește să preia dregătoria deținută de tatăl său, Neagoe Strehăianul, fiind prima oară în istoria acestei instituții când bănia devine ereditară. Printr-un document datat la 21 ianuarie 1500 este înființată o nouă dregătorie de către Radu cel Mare: marea bănie, primul mare ban din istoria Țării Româneștii fiind Barbu Craiovescu. Spre deosebire de bănie, care era o funcție mai mult administrativă, marea bănie cumula și funcții judecătorești și militare, marele ban devenind al doilea feudal al țării, după domn, iar în Oltenia era un adevărat stăpânitor cu puteri discreționare. În 1512 ajunge domnitor Neagoe Basarab. Ultimul document care-l menționează pe Barbu Craiovescu ca mare ban este datat la 10 ianuarie 1520. Potrivit unei legende, la 18 ani ar fi fost prins de otomani și condamnat la moarte. După ce ar fi scăpat, Barbu Craiovescu a poruncit mai târziu construirea Mănăstirii Bistrița oltenească.

BibliografieModificare

  • Ioan C. Filitti, Banatul Olteniei și Craioveștii, Scrisul Românesc, Craiova, 1932

Vezi șiModificare