Barredo
—  Cartier al orașului Porto  —
Imagine tipică de stradă în trepte din Barredo
Imagine tipică de stradă în trepte din Barredo
Barredo se află în Porto
Barredo
Barredo
Barredo (Porto)
Poziția geografică
Coordonate: 41°8′27.7″N 8°36′43.7″V ({{PAGENAME}}) / 41.141028°N 8.612139°V

Fus orarWET (UTC±0)
 - Ora de vară (DST)WEST (+1)
Cod poștal4050-092[1]
Prefix telefonic(351)22[2]

Prezență online

Barredo este un mic grup de străzi și alei în trepte care constituie un micro cartier situat în cartierul Ribeira[3] din centrul istoric al orașului Porto din Portugalia. Barredo, așezat pe o colină cu pante abrupte, este unul din cele mai vechi ansambluri locuite din oraș.[4]

Principala stradă care străbate zona este Rua Barredo.

După primele așezări situate pe poziția înaltă din jurul fortificațiilor Catedralei din Porto, orașul a început să se extindă înspre malul fluviului Douro, iar construcțiile au început să apară în zona Barredo, pe toată coama colinei care coboară spre fluviu.[4] Odată cu crearea, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a portului Leixões în Matosinhos, oameni din diverse părți ale orașului Porto, dar și din alte localități, în special din provincia nordică Minho, au început să se mute în Barredo pentru a lua parte la activitățile economice generate de port.[3] Nou-veniții erau în general oameni săraci, care trăiau în case înghesuite, separate de alei extrem de înguste, iar cartierul s-a degradat constant de-a lungul vremii.

În anii 1960, Facultatea de Arhitectură a Școlii Superioare de Arte Frumoase din Porto (ESBAP) a început să studieze problemele urbane și sociale din Barredo, precum și modalități de ameliorare și rezolvare a lor.[5] Un colectiv condus de arhitectul Fernando Távora a cercetat diferite soluții de regenerare urbană în zona Barredo și a publicat, în anul 1969, o lucrare intitulată „Estudo de Renovação Urbana do Barredo” (în română Studiu de înnoire urbană în Barredo), devenită o piatră de temelie în istoria arhitecturii din Porto și cea a regenerării urbane a centrului istoric.[6] Conform lui Távora, zona centrală urma să nu mai fie „un ghetou sau un munte de ruine, ci un centru viu și un frumos element de peisagistică urbană”.[6]

În 1974, după victoria Revoluției Garoafelor[7], autoritățile au considerat necesară realizarea unui amplu proiect de reabilitare a zonei Ribeira, incluzând Barredo. În iunie 1974, în urma unei vizite în Barredo și a discuțiilor cu locuitorii cartierului, Secretarul de Stat pentru Habitat și Urbanism, arhitectul Nuno Portas, i-a solicitat arhitectului Jorge Gigante să devină comisar guvernamental și să se ocupe de managementul regenerării urbane a zonei Ribeira.[8] Pe 28 septembrie 1974, prin ordin comun al miniștrilor Administrației Interne (MAI) și Echipării Sociale și Mediului (MESA), a fost creat Comisariatul pentru Renovarea Urbană a Zonei Ribeira/Barredo (în portugheză Comissariado para a Renovação Urbana da Área Ribeira/Barredo, prescurtat CRUARB). Condus inițial de arhitectul Gomes Fernandes[7], comisariatul a fost puternic influențat de ideile expuse în studiul lui Fernando Távora din 1969[6]. Printre primele măsuri, Gomes Fernandes a propus extinderea reabilitării la întreaga arie urbană ocupată de centrul istoric al orașului Porto[7].

Între 1976 și 1981, zeci de case au fost renovate în fiecare an în cartierele Ribeira și Barredo, iar în 1982 CRUARB a încheiat reabilitarea zonelor cu cele mai degradate grupuri de clădiri.[8] Pe 25 septembrie 1996, în urma masivelor lucrări de reabilitare și regenerare efectuate sub îndrumarea CRUARB, centrul istoric al orașului Porto (incluzând Barredo) a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.[8][9][10]

Locuri de interes

modificare

Printre obiectivele turistice notabile din Barredo se numără Arco das Verdades, vestigiu al unui străvechi apeduct construit în secolul al XVI-lea, Escadas do Barredo, alei înguste sub formă de trepte care coboară spre malul fluviului, și Ascensorul din Ribeira.[4]

Referințe

modificare
  1. ^ „Código Postal das Escadas Barredo”. codigo-postal.pt (în portugheză). Código Postal. Accesat în . 
  2. ^ „Lista de indicativos telefónicos de Portugal”. telemoveis.com (în portugheză). Telemoveis.com. . Accesat în . 
  3. ^ a b Branco, Rita (). „A história e a arquitetura do Barredo... para melhor entender a Ribeira”. oportoencanta.com (în portugheză). O Porto encanta. Accesat în . 
  4. ^ a b c „Porto's neighborhoods: Barredo”. atwilltours.com (în engleză). AtWill. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ Moniz, Gonçalo Canto; Correia, Luís Miguel; Gonçalves, Adelino (). „O estudo de renovação urbana do Barredo: a formação social do arquitecto para umterritório mais democrático” (PDF). Universitatea Coimbra (în portugheză). Ed. Universității Coimbra (nr.14). Accesat în . 
  6. ^ a b c „História da renovação do Barredo contada no estudo do Arq. Fernando Távora” (în portugheză). Porto. . Accesat în . 
  7. ^ a b c „O TRIPEIRO”. Arquitecturas de Reabilitação (în portugheză) (nr.12): pag. 3. Ianuarie/februarie 1995. Accesat în . 
  8. ^ a b c Vasconcelos Pinto, Liliana Patrícia; Campos dos Santos, Teresa. „Porto, Património Mundial – A Classificação e a Intervenção. Encontra-se o título „Porto, Património Mundial‟ em risco?” (PDF). ler.letras.up.pt (în portugheză). Facultatea de Litere a Universității Porto. pp. 224–226. Accesat în . 
  9. ^ „Centro Histórico do Porto, Ponte Luiz I e Mosteiro da Serra do Pilar”. monumentos.gov.pt (în portugheză). Sistemul de Informații pentru Patrimoniu Arhitectonic al Portugaliei (SIPA). Accesat în . 
  10. ^ „CENTRO HISTÓRICO DO PORTO PATRIMÓNIO MUNDIAL” (PDF). portovivosru.pt (în portugheză). Porto Vivo - Sociedade de Reabilitação Urbana. . Accesat în . 

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Barredo