Bicycle Tree (din engleză Copacul cu bicicletă) este un arbore ocrotit, amplasat lângă satul Brig o' Turk⁠(d), regiunea împădurită Trossachs⁠(d), Scoția. Datând din secolul al XIX-lea, copacul a crescut lângă o fierărie și a învăluit, de-a lungul timpului, mai multe obiecte de metal. Dintre aceste obiecte, cel mai notabil este o bicicletă de la începutul secolului al XX-lea, de la care a și primit numele. Tulpina copacului mai conține, conform localnicilor, o ancoră și un lanț. „Bicycle Tree” a devenit o atracție turistică a zonei și a fost luată sub protecția statului de către Parcul Național Loch Lomond și Trossachs⁠(d) în martie 2016.

Vedere generală a copacului
Detaliu: ghidonul și furca bicicletei ieșind din tuplină

Descriere

modificare

Arborele este un specimen de paltin de munte (Acer pseudoplatanus). Este amplasat la aprox. 800 m de satul Brig o' Turk⁠(d) din Scoția,[1] în colțul de nord-vest al unui teren cunoscut sub denumirea „Dorothy's Field”, aflat la sud de drumul care duce la barajul din Glen Finglas⁠(d).[1] „Dorothy's Field” este un teritoriu nevalorificat, cu vegetație dispersată.[1]

Tulpina arborelui se bifurcă la distanța de aprox. 1 m de la nivelul solului.[1]

Se crede că arborele a răsărit spontan, între anii 1860-1900, lângă curtea unui fierar.[1][2] După decesul meșterului fierar în 1923, fierăria și-a încetat activitatea și terenul a fost abandonat, copacul fiind lăsat să crească în voie.[3] O mulțime de chițibușuri de metal, care se găseau în imediata apropiere a copacului sau chiar atârnând de crengile lui, au fost „înghițite” complet sau parțial sub scoarța paltinului.[3][4] Se crede că printre aceste lucruri au fost un căpăstru, o ancoră și un lanț.[2] Cel mai notabil obiect, însă, este o bicicletă stricată de la începutul secolului al XX-lea, ale cărei ghidon și furci pot fi observate ieșind din tulpină.[2][5]

Istoria arborelui este învăluită de legende: una din ele relatează că bicicleta a fost abandonată de un sătean recrutat în luptele Primului război mondial.[2] Se zice că săteanul a murit pe front sau că s-a întors după foarte mult timp, astfel încât bicicleta era deja absorbită de copac.[4]

Prin 2015, asupra stării de sănătate a arborelui au fost efectuate unele studii, care nu au descoperit careva efecte negative ale metalului asupra paltinului și au estimat că arborele va mai trăi încă 40-100 de ani.[1][3]

Evenimente recente

modificare

„Bicycle Tree” este o atracție turistică cel puțin din anii 1990 și este descris ca „una din cele mai mari curiozități ale arboriculturii scoțiene”.[1][3] Comisia de silvicultură a Regatului Unit (Forestry Commission⁠(d)), în cartea Heritage Trees of Scotland (2006), a inclus arborele în lista celor mai remarcanți 130 de arbori ai Scoției.[6] În 2007, Parcul Național Loch Lomond și Trossachs⁠(d) a propus luarea arborelui sub ocrotirea statului, dar propunerea a fost respinsă.[1] După 8 ani de campanie insistentă din partea unui autor din părțile locului, arborele a fost luat, totuși, sub protecție temporară în decembrie 2015; protecția permanentă a fost instaurată în martie 2016.[2][1] Fiind o atracție locală, copacul apare pe emblema școlii primare din sat, iar ziarul local este numit în cinstea acestuia.[1]

  1. ^ a b c d e f g h i j „Planning and Access Committee Meeting 21 March 2016” (PDF). Loch Lomand and the Trossachs National Park Authority. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ a b c d e 'Bicycle Tree' given protected status”. BBC News. . Accesat în . 
  3. ^ a b c d 'Metal-eating' Trossachs tree given protected status”. The Scotsman (în engleză). . Accesat în . 
  4. ^ a b „Top 10 ancient and heritage trees in Scotland”. Daily Record (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „The Bicycle Tree”. Wild About Scotland. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Free, Rosemary (). „Scotland's trees are not just striking colours”. The Scotsman. Accesat în . 

Vezi și

modificare