Cașul ciocului
Cașul (sau umflătura marginală a ciocului) este o formațiune moale și cornoasă, viu colorată (adesea gălbuie sau albicioasă), la puii nidicoli din cuib al păsărilor adulte care își hrănesc puii, situată pe comisură ciocului (colțurile ciocului) și de-a lungul marginilor mandibulelor, care se pierde treptat pe măsură ce puiul crește. Cașul are un rol important în hrănirea puilor, ghidând vizual părinții spre gura lor.[1][2][3][4][5]
.JPG)
În engleză cașul ciocului este numit gape flange sau flange, în franceză bourrelet commissural, în germană Schnabelwulst, în rusă ротовые валики, клювные валики
Localizarea
modificareCașul se găsește în principal pe maxilarul inferior la ciocănitoare (Picidae), capîntorturi (Jynx) și, probabil, la păsările șoarece (Coliidae), iar la paseriforme (Passeriformes) și alte specii se află în jurul colțului gurii. La paseriforme cașul se extinde de la colțurile gurii (comisurile ciocului) pe ambele margini ale ciocului și se îngustează spre vârful lui.[4][5][6]
Culoarea și rolul
modificare
Cașul are de obicei o culoare vie albă sau galbenă; mucoasa gurii este adesea viu colorată în roșu, portocaliu sau galben. Unii pui din cuib, în special ai cintezelor estrildide (Estrildidae) și a unor cuci, au și un colorit pe cerul gurii sau pe limbă. Culorile din zona gurii sunt adesea vii și contrastante, făcând puii mai detectabili în cuibul întunecat și în împrejurimile lui și este o țintă în care părinții puiului plasează hrana. La puii crescuți în cuiburile din scorburi, culorile din jurul gurii sunt de regulă și mai intense, ajutând părinții să găsească gura puiului în semiîntuneric. Este posibil ca componenta ultravioletă a spectrului, care este vizibilă păsării, să sporească contrastul dintre gură și cașul ciocului când gura este mai roșie și aceasta face puiul mai vizibil.[4][5][7][8]
Inervația
modificareCașul este înzestrat cu terminații nervoase; dacă cașul este atins gura puiului poate să se deschidă ca o jucărie mecanică. Corpusculii senzoriali sunt rari sau absenți în cașul graurului (Sturnus vulgaris), un indiciu că cașul la acesta nu are simțul tactil,[4][5][9]
Note
modificare- ^ Ion I. Cătuneanu, Ioan Korodi Gál, Dan Munteanu, Sergiu Pașcovschi, Emil Vespremeanu. Fauna Republicii Socialiste România. Vol. XV : Aves (Păsări). Fascicula 1 : Gaviiformes, Podicipediformes, Procellariiformes, Pelecaniformes. București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1978.
- ^ Victor Ciochia. Dicționarul păsărilor (Dicționar de ornitologie). Editura Pelecanus, Brașov. 2002
- ^ Dimitrie Radu. Păsările din peisajele României. Ed. Sport-Turism, București, 1984
- ^ a b c d Irby J. Lovette & John W. Fitzpatrick. Handbook of Bird Biology (Cornell Lab of Ornithology). 3rd Edition. Wiley-Blackwell, 2016
- ^ a b c d Donald S. Farner, James R. King. Avian Biology. Volume II. Academic Press, New York and London. 1972
- ^ Clark Jr, G.A., 1969. Oral flanges of juvenile birds. The Wilson Bulletin, pp. 270-279.
- ^ Kilner, R. and Davies, N.B., 1998. Nestling mouth colour: ecological correlates of a begging signal. Animal Behaviour, 56(3), pp.705-712.
- ^ Hunt, S., Kilner, R.M., Langmore, N.E. and Bennett, A.T., 2003. Conspicuous, ultraviolet-rich mouth colours in begging chicks. Proceedings of the Royal Society of London. Series B: Biological Sciences, 270(suppl_1), pp. S25-S28.
- ^ Wackernagel, H., 1954. Der Schnabelwulst des Stars (Sturnus vulgaris L.). Rev. suisse Zool, 61, pp. 9-82.