Calypso (satelit)
| Calypso | |
 Imagie cu Calypso de la Cassini (13 februarie 2010) | |
| Descoperire | |
|---|---|
| Descoperit de |
|
| Dată descoperire | 13 martie 1980 |
| Denumiri | |
| Denumire MPC | Saturn XIV |
| Pronunție | /ka'lip.so/ |
Denumit după | Καλυψώ Kalypsō |
Nume alternative | Tethys C S/1980 S 25 |
| Atribute | Calypsoan /ka.lip.so'an/ |
| Caracteristicile orbitei | |
| 294619 km | |
| Excentricitate | 0.000 |
Perioadă orbitală | 1.887802 zi [1] |
| Înclinație | 1.56° (față de ecuatorul lui Saturn) |
| Sateliți | Saturn |
| Caracteristici fizice | |
| Dimensiuni | 30.2 × 23 × 14 km [2] |
Raza medie | 10.7±0.7 km [2] |
| sincronă | |
| zero | |
| Albedo | 1.34±0.10 (geometric) [3] |
Calypso este un satelit al lui Saturn. A fost descoperit în 1980, din observații la sol, de Dan Pascu, P. Kenneth Seidelmann, William A. Baum și Douglas G. Currie și a fost denumit provizoriu S/1980 S 25 (al 25-lea satelit al lui Saturn descoperit în 1980). [4] Mai multe alte apariții ale acestuia au fost înregistrate în următoarele luni: S/1980 S 29, S/1980 S 30, [5] S/1980 S 32, [6] și S/1981 S 2. [7] În 1983, a fost numit oficial după Calypso din mitologia greacă. Este denumit și Saturn XIV sau Tethys C.
Calypso este coorbital cu satelitul Tethys și se află în punctul lagrangian posterior al lui Tethys (L5), la 60 de grade în spatele lui Tethys. Această relație a fost identificată pentru prima dată de Seidelmann și colab. în 1981. [8] Satelitul Telesto se află în celălalt punct lagrangian (anterior) al Tethys, la 60 de grade în cealaltă direcție față de Tethys. Calypso și Telesto au fost numiți „troieni Tethys”, prin analogie cu asteroizii troieni și sunt jumătate din cei patru sateliți troieni cunoscuți în prezent.
La fel ca mulți alți sateliți mici ai lui Saturn și asteroizi mici, Calypso are o formă neregulată, are cratere mari suprapuse și pare să aibă, de asemenea, material de suprafață liber, capabil să netezească aspectul craterelor. Suprafața sa este una dintre cele mai reflectorizante (la lungimi de undă vizuale) din Sistemul Solar, cu un albedo geometric vizual de 1,34. [3] Acest albedo foarte mare este rezultatul sablării de la particulele din inelul E al lui Saturn, un inel slab compus din particule mici, de gheață, generate de gheizerele polare de sud ale lui Enceladus. [9]
Galerie
modificare
Vezi și
modificareReferințe
modificareNote
Citații
- ^ NASA Celestia Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ a b Thomas 2010.
- ^ a b Verbiscer French et al. 2007.
- ^ IAUC 3496.
- ^ IAUC 3549.
- ^ IAUC 3605.
- ^ IAUC 3593.
- ^ Seidelmann Harrington et al. 1981.
- ^ Mason 2010.
Surse
- Marsden, Brian G. (). „Satellites of Saturn” (discovery). IAU Circular. 3496. Accesat în .
- Marsden, Brian G. (). „Satellites of Saturn”. IAU Circular. 3549. Accesat în .
- Marsden, Brian G. (). „Satellites of Saturn”. IAU Circular. 3593. Accesat în .
- Marsden, Brian G. (). „Satellites of Saturn”. IAU Circular. 3605. Accesat în .
- Marsden, Brian G. (). „Satellites of Jupiter and Saturn”. IAU Circular. 3872. Arhivat din original la . Accesat în .
- Mason, Betsy (). „New Close-Ups of Saturn's Moons Mimas and Calypso”. wired.com. Condé Nast Digital. Accesat în .
- Seidelmann, P. K.; Harrington, R. S.; Pascu, D.; Baum, W. A.; Currie, D. G.; Westphal, J. A.; Danielson, G. E. (). „Saturn satellite observations and orbits from the 1980 ring plane crossing”. Icarus. 47 (2): 282. Bibcode:1981Icar...47..282S. doi:10.1016/0019-1035(81)90172-X.
- Thomas, P. C. (iulie 2010). „Sizes, shapes, and derived properties of the saturnian satellites after the Cassini nominal mission” (PDF). Icarus. 208 (1): 395–401. Bibcode:2010Icar..208..395T. doi:10.1016/j.icarus.2010.01.025. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- Verbiscer, A.; French, R.; Showalter, M.; Helfenstein, P. (). „Enceladus: Cosmic Graffiti Artist Caught in the Act”. Science. 315 (5813): 815. Bibcode:2007Sci...315..815V. doi:10.1126/science.1134681. PMID 17289992. Accesat în . (supporting online material, table S1)