Capo dei capi
Capo dei capi (pronunție în italiană: /ˈkaːpo dei ˈkaːpi/ ; „șeful șefilor”) sau capo di tutti i capi (pronunție în italiană: /ˈkaːpo di ˈtutti i ˈkaːpi/ ; „șef al tuturor șefilor”) sau Nașul (italiană Padrino) sunt termeni utilizați cu precădere de mass-media, de public și de instituțiile care aplică legea pentru a denota un șef în mafia americană și siciliană a cărui influență este extrem de puternică în întreaga organizație. Termenul a fost introdus publicului american de către Comisia Kefauver(d) în 1950.[1]
Mafia americană
modificare
Titlul a fost aplicat de membrii mafiei lui Giuseppe Morello(d) în jurul anului 1900 conform lui Nick Gentile(d).[2] Șefii Joe Masseria (1928-1931) și Salvatore Maranzano (1931) au folosit titlul în încercarea de a controla toate familiile și activitățile acestora. Când Maranzano a câștigat războiul Castellammarese, acesta s-a declarat șef al tuturor șefilor, a înființat organizația Cinci Familii și a ordonat fiecărei familii să-i plătească tribut. Acest fapt a provocat o reacții negative care a condus la eliminarea acestuia în septembrie 1931 la ordinele lui Lucky Luciano.[3] Deși puțini s-ar fi împotrivit deciziei lui Luciano dacă s-ar fi declarat capo di tutti i capi, acesta a abolit titlul, considerând că funcția a creat probleme în rândul familiilor și ar deveni imediat țintă dacă și-ar asuma această poziție.[4] În schimb, Luciano a înființat Comisia cu scopul de a conduce mafia și a-și păstra controlul asupra tuturor familiilor, prevenind în același timp alte războaie între găști(d); șefii au aprobat ideea înființării unei Comisiei.[5] Acesta este formată dintr-un „consiliu de administrație” care supraveghează toate activitățile mafiei din Statele Unite și mediază conflictele dintre familii.[5][6]
Comisia a fost formată din șefii celor cinci familii din New York, familia Buffalo și Chicago Outfit.[7] De atunci, deși titlul de capo dei capi a fost acordat de mass-media celui mai puternic dintre șefi, mafia nu a recunoscut niciodată poziția în sine. Liderii familiei Genovese Lucky Luciano (1931–1946), Frank Costello (1946–1957) și Vito Genovese (1957–1959) au primit acest titlu.
Odată cu apariția lui Carlo Gambino, familia Gambino a devenit cea mai puternică dintre familii și acestuia i s-a acordat titlul din 1962 până în 1976. Același titlu l-au primit și succesorii săi Paul Castellano (1976-1985) și John Gotti (1985-1992).[8] Odată cu decăderea lui Gotti, șeful genovez Vincent Gigante a deținut titlul din 1992-1997.[9] De atunci, popularitatea termenului a scăzut puternic. Șeful familiei Bonanno, Joseph Massino, a fost recunoscut de patru dintre cele cinci familii ca președinte al Comisiei din 2000 până în 2004;[10] în acest timp el a fost singurul șef cu drepturi depline din New York care nu era închis.
Note
modificare- ^ De Stefano, An Offer We Can't Refuse, p. 41
- ^ Critchley, The Origin of Organized Crime in America: The New York City Mafia, 1891-1931, p.46
- ^ "Lucky Luciano: Criminal Mastermind". Time. December 7, 1998.
- ^ David Wallace (). Capital of the World: A Portrait of New York City in the Roaring Twenties. ISBN 9780762768196.
- ^ a b Capeci, Jerry. The complete idiot's guide to the Mafia "The Mafia's Commission" (pp. 31–46)
- ^ „The Commission's Origins”. The New York Times. . Accesat în .
- ^ Critchley, The Origin of Organized Crime in America: The New York City Mafia, 1891-1931, p. 232
- ^ Raab, Five Families, p. 201.
- ^ Raab, Selwyn (). „With Gotti Away, the Genoveses Succeed the Leaderless Gambinos”. The New York Times. Accesat în .
- ^ Corliss, Richard & Crittle, Simon (March 29, 2004). "The Last Don". Time. Retrieved June 21, 2008.