Wikipedia

Carlo Scarpa

arhitect italian
Carlo Scarpa
Date personale
Născut[2][3][4][5][6] Modificați la Wikidata
Veneția, Italia Modificați la Wikidata
Decedat (72 de ani)[2][4][7][6][8] Modificați la Wikidata
Sendai, Japonia Modificați la Wikidata
Cauza decesuluimoarte accidentală[*]​ (falling from height[*][[falling from height (cause of death)|​]]) Modificați la Wikidata
CopiiTobia Scarpa[*]​[9] Modificați la Wikidata
Cetățenie Italia (–)
 Regatul Italiei (–)
 Italia[10] Modificați la Wikidata
Ocupațiearhitect
designer
profesor universitar[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba italiană[11][12][4] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materAccademia di belle arti di Venezia[*][[Accademia di belle arti di Venezia (public tertiary academy of art in Venice, Italy, founded in 1750)|​]]  Modificați la Wikidata
Premiimedaglia d'oro ai benemeriti della cultura e dell'arte[*][[medaglia d'oro ai benemeriti della cultura e dell'arte |​]]
honorary Royal Designer for Industry[*][[honorary Royal Designer for Industry |​]] ()[1]  Modificați la Wikidata
Profesor pentruUmberto Riva[*][[Umberto Riva (Italian architect and designer)|​]], Sergio Los[*][[Sergio Los (arhitect italian)|​]]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Carlo Alberto Scarpa (Veneția, 2 iunie 1906 – Sendai, 28 noiembrie 1978), desenator, arhitect și profesor universitar, fruntaș al arhitecturii moderne.

Biografia

modificare

Născut în Veneția, pe data de 1 iunie 1906, Carlo Scarpa își petrece copilăria în Vicenza, unde termină Institutul Tehnic, în anul 1919. Își continuă studiile la Academia de Arte din Veneția, devenind asistentul arhitectului venețian Vincenzo Rinaldo, iar apoi colaborator al artizanilor sticlei de Murano.

În 1926 după obținerea diplomei în desen arhitectonic, devine profesor al Universității IUAV, fondată în același an. Concomitent, lucrează pentru firma de sticlărie artistică „Cappellin”, din Murano. Din 1936 până în 1947 este consilier artistic la atelierul de sticlă de Murano al lui Paolo Venini. În această perioadă se interesează în deosebi de arta japoneză, de stilul caracteristic Secesiunii vieneze reprezentat de artiști precum Hoffmann, Loos și Wagner, mai apoi de arhitectura organică a canadianului Frank Lloyd Wright. A creat opere artistice din sticlă. Între 1972 și 1974 a fost directorul universității IUAV.

În anul 1936, obține prima sa intervenție artistică importantă, în cadrul Universității Ca' Foscari din Veneția, unde se va întoarce după douăzeci de ani, în 1956, pentru a-și modifica prima creație.

În 1948, cu ocazia unei expoziții retrospective dedicată artistului Paul Klee începe colaborarea cu Bienalele Venețiene care îl afirmă ca maestru al artei de a prezenta arta. Scarpa participă la numeroase expoziții naționale și internaționale la Londra, New York, Madrid și Paris.

În 1956, după obținerea Premiului Național Olivetti penrtru arhitectură, i se comisionează spațiul expozitiv Olivetti din Piața San Marco a orașului natal. În același an este acuzat de profesarea ilegitimă a meseriei de arhitect, iar succesivul proces reprezintă punctul culminant al controversei pe acest subiect. Acestor discuții li se pune sfârșit abea după moartea artistului, prin acordarea Diplomei Honris Causa pentru arhitectură. Carlo Scarpa s-a stins din viată în urma unui accident (împiedicându-se de o treaptă), în Sendai, în anul 1978.

Caracteristicile arhitectonice ale artei lui Carlo Scarpa

modificare

Arhitectura lui Carlo Scarpa se bazează pe trei teme fundamentale: atenta proiectare, plecată de la reflexii vizuale, așadar de la un desen pregătitor; amenajarea minuțioasă a spațiilor expozitive și profundul respect pentru arhitectura antică, evident în restaurarea clădirilor sau realizarea unor noi proiecte într-un context antic.

Desenele pregătitoare

modificare

În desenele sale pregătitoare, Scarpa își materializează ideile și profundele reflexii într-o serie de elemente presentate până în cele mai mici detalii, care dădeau dovadă de faptul că oprele sale nu trebuiau să fie doar frumoase, ci și, pe cât posibil, funcționale.

Muzeele

modificare

Scarpa amenajează spațiile expozitive plecând de la elementul pe care îl consideră cel mai important pentru a putea valoriza operele prezente în muzee: lumina. Lumina devine astfel elementul fundamental pentru a înțelege și a face înțelese aceste opere, încadrându-le într-un spațiu neutru, ideal pentru contemplare.

Restaurări

modificare

Carlo Scarpa avea o uimitoare capacitate de a înțelege contextul arhitectonic preexistent, iar acest punct de forța este dovedit de toate operele sale de restaurare, prin care a creat un dialog între arhitectura antică și cea modernă.


Opere

modificare

Printre operele de exceptională valoare artistică ale lui Scarpa se numără reședințe private, monumente, muzee, intervenții în cadrul multor clădiri publice și magazine, biserici și faimoase sculpturi.

Reședințe

modificare
  • Casa Balboni, Veneția, 1964-1974
  • Casa Bellotto
  • Casa Carlo Scarpa
  • Casa Curto
  • Casa și biroul Gallo
  • Casa si biroul Scatturin
  • Casa Giacomuzzi
  • Casa Golin
  • Casa Ottolenghi, Bardolino (Verona), 1974-1979
  • Casa Pelizzari
  • Casa Romanelli
  • Casa Simoncini
  • Casa Veritti, Udine, 1955-1961
  • Casa Zentner
  • Grădina casei Guarnieri
  • Vila Bortolotto
  • Vila Palazzetto

Monumente

modificare
  • Mormântul Brion[13], San Vito d'Altivole (Treviso), 1969-1978
  • Monumentul comemorativ al celei de-a doua aniversări a masacrului din Piața Lojei din Brescia, 1974-1976, 1977
  • Mormântul Capovilla, Veneția
  • Mormântul Galli Genova, proiectat între anii 1976 și 1978, realizat post mortem (1981)
  • Mormântul Rinaldo-Lazzari, Quero (BL), 1960
  • Mormântul Veritti, Udine
  • Mormântul Zilio, Udine, 1960

Muzee

modificare

Clădiri

modificare
 
Boiserie, Ca' Foscari 1956
  • Sala Manlio Capitolo
  • Banca Catolică a Veneției din Treviso
  • Banca Populară din Gemona del Friuli, Gemona (Udine), 1978 - 1984
  • Banca Populară din Verona, Verona, 1973-1982 completata post mortem
  • Bienala XXVI: intrarea, Veneția
  • Campingul Fusina, Fusina (Veneția), 1957-1959
  • Fundația Masieri, Veneția, 1968-1983
  • Fundația Querini Stampalia[14], Veneția, 1961-1963
  • Hotel Minerva, Florența, 1958-1961
  • Intrarea Facultății de Arhitectură IUAV - sediul Tolentini (al III-lea proiect), Veneția, 1966-1985
  • Palatul Chiaramonte Steri - Sediul rectoratului Universității din Palermo; 1973-1978
  • Sala consiliului, Parma, 1955-1956
  • Sediul La Nuova Italia Editrice
  • Universitatea Ca' Foscari, restaurarea și Sala Mario Baratto, Veneția, 1935-1937; 1955-1956
  • Universitatea Ca' Foscari, portalul sediului Facultății Umaniste și de Filozofie, Veneția, 1976-1978, realizat post mortem

Biserici

modificare
  • Biserica Nostra Signora del Cadore, Borca di Cadore (BL), 1956-1961
  • Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, Firentuola (FI), 1955-1966

Magazine

modificare
  • Caffè Lavena
  • Cantina Institutului Etnologic (Zona degustării) San Michele în Adige (TN), 1964 1966
  • Magazinul “A la piavola de franza” (îmbrăcăminte), Veneția
  • Magazinul Gavina, Bologna, 1961-1963
  • Magazinul Nobili, Guastalla (RE), 1977
  • Magazinul Olivetti, Veneția, 1957-1958
  • Magazinul Salviati, Veneția, 1958 - 1960


Sculpturi

modificare
  • Sculptura Asta, Monselice (Padova), 1968
  • Sculptura Crescita, Monselice (Padova), 1968
  • Sculptura Diedro- Lente Contafili, Monselice (Padova), 1968
  • Sculptura Erme, Monselice (Padova), 1968
  • Sculptura Meridiana, Monselice (Padova), 1968

Premii

modificare
  • Premiul Olivetti, 1956
  • Marele Premiu al Juriului Internațional la trienala din Milano, 1960
  • Premiul Național IN-ARCH pentru restaurarea și amenajarea Palatului Abatellis, Roma, 1962
  • Premiul Presidenza della Republica pentru arhitectură, 1967
  • Titlul de membru al Royal British Institute of Design, 1970
  • Titlul de membru al Academiei Olimpice din Vicenza, 1973
  • Titlul de membru al Fundației Pierre Chareau din Paris, 1975
  • Titlul de membru al Academiei Sfântului Luca din Roma, 1976

Note

modificare
  1. ^ https://www.thersa.org/about/royal-designers-for-industry/past-royal-designers-for-industry, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b Carlo Scarpa, European Theatre Architecture, accesat în  
  3. ^ Carlo Scarpa, Scarpa, Carlo[*][[Scarpa, Carlo (encyclopedia article)|​]] 
  4. ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în  
  5. ^ The Fine Art Archive, accesat în  
  6. ^ a b Carlo Scarpa, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  7. ^ Carlo Scarpa, Gran Enciclopèdia Catalana 
  8. ^ Carlo Scarpa, SNAC, accesat în  
  9. ^ Union List of Artist Names, , accesat în  
  10. ^ Museum of Modern Art online collection, accesat în  
  11. ^ CONOR.SI[*]​  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  12. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  13. ^ G. Pietropoli, E. Renai, C. Zanarotti, Carlo Scarpa. La tomba Brion, Cap. IV, p.10
  14. ^ Tiziana Bottecchia, "Finnegans12. percorsi culturali", p.17

Bibliografie

modificare
  • Peter Noever (a cura di): Carlo Scarpa — the other city: the working method of the architect with the tomb Brion in S. Vito d’Altivole as an example / Carlo Scarpa — die andere Stadt, catalogo esposizione MAK 1989/90, Ernst, Berlino 1989, ISBN 3-433-02300-X.
  • Orietta Lanzarini, Carlo Scarpa. L’architetto e le arti. Gli anni della Biennale di Venezia. 1948—1972, Venezia 2003.
  • Peter Noever (a cura di): Carlo Scarpa. Das Handwerk der Architektur / The Craft of Architecture, catalogo esposizione MAK 2003, Hatje Cantz, Ostfildern-Ruit, 2003.
  • Luca Marz, Carlo Scarpa. Il giardino delle Sculture, Padiglione Italia, Venezia (1952) in Costruire in laterizio, n. 118, luglio-agosto 2007.

Maria Antonietta Crippa, Scarpa, il pensiero, il disegno, i progetti, Milano, Jaca Book, 1984.

  • Francesco Dal Co e Giuseppe Mazzariol, Carlo Scarpa 1906-1978, Milano, Electa, 1984.
  • Francesco Dal Co e Prosdocimo Terrassan, Carlo Scarpa. La fondazione Querini Stampalia a Venezia, Electa, 2006.
  • Erilde Terenzoni, Carlo Scarpa. I disegni per la Tomba Brion, Inventario, 2006.
  • Mauro Pierconti, Carlo Scarpa e il Giappone, Electa, 2007.
  • Francesco Dal Co, Carlo Scarpa. Villa Ottolenghi, Milano, Electa, 2007. ISBN 978-88-370-4334-6
  • Sergio Los, Scarpa, Colonia, Taschen, 2009. ISBN 978-3-8365-0758-5
  • Francesca Mugnai, Edoardo Detti e Carlo Scarpa - Realismo e incanto, 1a ed., Reggio Emilia, Diabasis, novembre 2010, pp. 140. ISBN 978-88-8103-696-7
  • Franca Semi, A lezione con Carlo Scarpa, Venezia, Cicero editore, 2010. ISBN 978-88-89632-26-0
  • Guido Guidi, Carlo Scarpa's Tomba Brion, Hatje Cantz Verlag, 2011.ISBN 978-3-7757-2624-5
  • G. Pietropoli, E. Renai, C. Zanarotti, Carlo Scarpa. La tomba Brion, Editore Faenza Scientifics, 2008.
  • Tiziana Bottecchia, "Finnegans12. percorsi culturali", Revista 3/2008, Silea (TV), L'AMOUR FOU EDIZIONI, 2008.

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Carlo_Scarpa&oldid=15709664