Casa arhitectului Gheorghe Cupcea

monument istoric și arhitectural de importanță națională din Republica Moldova
Casa arhitectului Gheorghe Cupcea
Poziționare
Coordonate47°01′12″N 28°49′19″E ({{PAGENAME}}) / 47.02011787°N 28.82187309°E
LocalitateChișinău
Municipiumunicipiul Chișinău
Țara Republica Moldova
AdresaAlexei Mateevici, 62

Casa arhitectului Gheorghe Cupcea este un monument de istorie și arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură (nr. 68) a municipiului Chișinău[1] și în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat (nr. 38).[2] Este amplasată în Centrul istoric, pe strada Alexei Mateevici, 62. A fost construită la începutul secolului al XX-lea, după proiectul proprietarului, arhitectul civil Gheorghe Cupcea, consilier titular.[3]

Descriere

modificare

Casa are un singur nivel. Fațada formează un unghi ascuțit cu strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, astfel, între clădire și stradă s-a format un scuar triunghiular.[3]

Planul casei este în formă de careu, formă la care s-a ajuns treptat, cu orientarea spre curtea interioară, aflată spre sud de clădire. Inițial avea patru odăi, grupate în aripa aliniată străzii, legate în anfiladă circulară. Bucătăria, spălătoria, baia erau inițial orientate spre curte. Fațada principală are o compoziție asimetrică, atât amplasării laterale a holului intrării, cât și formei poligonale a bovindoului salonului, în partea opusă. Compoziția este determinată de cinci axe, dintre care patru goluri de ferestre și unul de ușă, amplasat lateral spre dreapta. Holul comunică cu odăile și terasa formată în continuarea accesului. Paramentul este din zidărie aparentă, cu detalii eclectice. Intrarea are loc printr-un portic cu două coloane ale ordinului doric, care susțin un atic în trepte, forme arhitectonice folosite și la decorația plastică a bovindoului. Casa are un parapet din piatră, în componența căruia intră și aticul intrării. Curtea este împrejmuită cu un zid din piatră, cu poarta soluționată în același stil cu arhitectura casei.[3]

 
Placa comemorativă a Mariei Bieșu

În această casă a locuit primadona Maria Bieșu (1935-2012).[4] În 2017, la cinci ani de la decesul sopranei, pe fațada clădirii a fost inaugurată o placă comemorativă.[5]

  1. ^ „Lista monumentelor protejate de stat din municipiul Chișinău”. chisinau.md. Accesat în . 
  2. ^ Registrul Monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat Arhivat în , la Wayback Machine. (date.gov.md)
  3. ^ a b c „Alexei Mateevici, 62: Casa arhitectului Gh. Cupcea”. monument.sit.md. Accesat în . 
  4. ^ „Casa în care a locuit primadona Maria Bieșu (1935-2012). Mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici, nr. 62. Foto: IVX, 31 octombrie 2017”. Academia de Științe a Moldovei. Centrul de Cercetări Enciclopedice. Accesat în . 
  5. ^ „Placă comemorativă, inaugurată la Chișinău în numele celebrei soprane Maria Bieșu”. Realitatea. . Accesat în .