Castrare
Castrarea (latină castro, castratus, sau castrația, emasculația, evirația, scopirea, jugănirea[1]) este o acțiune de mutilare genitală care constă în acțiunea de extirpare a gonadelor. La masculi operația este denumită orhiectomie iar la femele ovarectomie. Poate fi de mai multe tipuri, după metoda utilizată:
- Castrare chirurgicală, prin ligatura vaselor ce irigă glandele genitale.
- Castrare radiologică, prin suprimarea funcțională a glandelor sexuale cu ajutorul razelor X.
- Castrare chimică, sau pe cale medicamentoasă, prin administrarea de compuși chimici sau de hormoni.
- Castrarea plantelor, prin înlăturarea staminelor, a inflorescenței masculine sau a indivizilor masculi.
Istoric
modificareÎn trecut, în unele țări orientale erau castrați sclavii, ca de exemplu eunucii care păzeau haremurile. În practica nefastă a genocidului, sterilizarea, sau castrarea, face parte din crimele impotriva umanității. În prezent castrarea la oameni este o intervenție nepermisă, dacă nu este motivată din punct de vedere medical. Chiar și castrarea animalelor este o acțiune controversată în unele țări din Europa Occidentală.
Castrarea punitivă, chirurgicală sau chimică, a fost impusă de tribunale unor condamnați pentru pedofilie și alte crime sexuale. Castrarea chimică este autorizată în Statele Unite, Canada, Germania, Danemarca, Belgia, Suedia, Norvegia, Polonia și alte state[2]. Alte state din U.E. preferă castrarea chirurgicală, Cehia a executat această pedeapsă, în ultimul deceniu, pe minimum 94 de condamnați.[3] Și Germania castrează chirurgical circa 5 persoane pe an [4]. Aceste castrări nu sunt obligatorii, ci doar pe bază de consimțământ[4].