Catherine Sedley, Contesă de Dorchester
Catherine Sedley, Contesă de Dorchester, Contesă de Portmore (21 decembrie 1657 – 26 octombrie 1717), fiica lui Sir Charles Sedley,[1] a fost metresa regelui Iacob al II-lea al Angliei.[2] Catherine nu a fost remarcată pentru frumusețea, ci pentru istețimea, umorul și limba ascuțită.[3]
Biografie
modificareCatherine a fost singurul copil legitim al poetului Sir Charles Sedley. Mama ei a fost Lady Catherine Savage, fiica lui John Savage, al 2-lea Conte Rivers. La începutul adolescenței Catherinei, în timp ce tatăl ei chefuia în Anglia, mama ei a fost internată într-un spital psihiatric. Sir Charles a scos-o pe Catherine din casă și s-a recăsătorit cu Anne Ayscough, o femeie fără legături nobile.[4]
Metresă regală
modificareEa a lucrat pentru prințesa italiană Mary de Modena, care abia se căsătorise cu Iacob, Duce de York, moștenitorul tronului britanic. În cele din urmă acest lucru a dus la o relație cu Iacob..[1] Ea a fost uluită de alegerea lui Iacob. "Nu poate fi frumusețea mea pentru el trebuie să vadă că nu există," a remarcat neîncrezătoare. "Și nu poate fi spiritul meu, pentru că el nu are suficient să știe că eu am."[5] De fapt, Iacob a fost atras adeseori de femei considerate în general simple dacă nu urâte; fratele lui, Carol al II-lea, a glumit odată că duhovnicul lui trebuie că-i impune aceste metrese ca pe o penitență.
A fost numită contesă de Dorchester pe viață în 1686, situație care a stârnit multă indignare și a obligat-o pe Catherine să locuiască pentru o vreme în Irlanda. În 1696 ea s-a căsătorit cu Sir David Colyear, care a fost numit conte de Portmore în 1703. Cei doi soți au avut doi copii: David și Charles.
După Revoluția Glorioasă, când regina Maria a II-a a refuzat să o primească la Curte, Catherine s-a întrebat cum Maria, care a încălcat porunca tatălui ei, era privită mai bine decât ea, care a încălcat regula împotriva adulterului.
La curtea regelui George I, ea a întâlnit-o pe Louise de Kérouaille, Ducesă de Portsmouth și pe metresa regelui William al III-lea, Elizabeth Hamilton, Contesă de Orkney, și a exclamat: "Dumnezeule! Cine credea că noi cele trei târfe o să ne întâlnim aici."[6]
A murit la Bath la 26 octombrie 1717, la vârsta de 60 de ani, când rangul ei nobil s-a sfârșit.
Cu Iacob al II-lea, Lady Dorchester a avut o fiică, Lady Catherine Darnley (d. 1743), care s-a căsătorit cu James Annesley, al 3-lea conte de Anglesey, și după decesul acestuia, s-a căsătorit cu John Sheffield, primul Duce de Buckingham și Normanby. Prin Catherine Darnely ea este strămoașa baronilor Mulgrave și a surorilor Mitford. Prin fiul ei, Charles, Lord Portmore, ea este bunica lui Elizabeth Collier, soția lui Erasmus Darwin, doctor, om de știință, poet și bunicul lui Charles Darwin.
Note
modificare- ^ a b Prioleau, Betsy (2004).Seductress: Women Who Ravished the World and Their Lost Art of Love
- ^ „Catherine Sedley, Countess of Dorchester (1657-1717), Mistress of James II”. National Portrait Gallery.
- ^ Pearson, Karl (). The Life, Letters and Labours of Francis Galton. Cambridge University Press. p. 19. ISBN 978-1108072403.
- ^ Prioleau, Betsy (). Seductress: Women Who Ravished the World and Their Lost Art of Love. Catherine Sedley, 1657-1717: Penguin (Non-Classics). ISBN 0143034227.
- ^ Herman, Eleanor (). Sex with Kings: 500 Years of Adultery, Power, Rivalry, and Revenge. Enchanting Ugliness: William Morrow. p. 52. ISBN 0060585439.
- ^ The Edinburgh Magazine, vol 9 p. 447
Biografie
modificare- Holloway, Susan Scott (2010). The Countess and the King: A Novel of the Countess of Dorchester and King James II., ISBN 0-451231155.