Centrala hidroelectrică Râul Alb

Hidrocentrala Râul Alb
Tipde stat
ȚaraRomânia
Produseelectricitate
Prezență online

Centrala Hidroelectrică (CHE) Râul Alb este o hidrocentrală din România, aflată în localitatea Feneș, comuna Armeniș, județul Caraș-Severin[1]. Este prima hidrocentrală complet automatizată din România, cu o putere de 40 MW, și a fost realizată în urma unei investiții de peste 18 milioane euro[1]. Hidrocentrala Râul Alb folosește volumul de apă acumulat în lacul Poiana Rusca și face parte din Amenajarea Hidroenergetică Bistra-Poiana Mărului-Ruieni-Poiana Rusca[2]. Proiectul a fost aprobat prima oară prin decretul nr. 294 din anul 1981[1]. Construcția propriu-zisă a centralei a început însă în anul 2005[1].

Hidrocentrala are două grupuri de câte 20MW[2]. După finalizarea unei noi aducțiuni secundare, într-un an hidrologic mediu, producția de energie va ajunge la 92,6 GWh/an[2]. În septembrie 2009, centrala producea în medie 71,4 Gwh/an[2]. Pentru proiectul acestei centrale a fost finalizat barajul Poiana Rusca, care are o înălțime de 75 metri. Este realizată într-un puț cu diametrul de circa 20 de metri, are o adâncime de 46 de metri și este echipată cu două hidroagregate[3]. Apa ajunge în centrală din lacul Poiana Ruscă printr-o galerie subterană de peste 4 kilometri, cu un diametru de 3 metri și printr-o conductă forțată lungă de circa 350 de metri, cu un diametru de 2,5 metri[3].

Vezi și

modificare
  1. ^ a b c d Investitie de 18 mil. euro in prima hidrocentrala automatizata, 23 septembrie 2009, wall-stret.ro, accesat la 10 februarie 2010
  2. ^ a b c d Centrala hidroelectrica Raul Alb, prima centrala hidroelectrica complet automatizata din Romania, 22 septembrie 2009, capitalul.ro, accesat la 10 februarie 2010
  3. ^ a b Hidroelectrica inaugurează astăzi centrala de la Râul Alb, prima complet automatizată din România Arhivat în , la Wayback Machine., 22 septembrie 2009, curierulnational.ro, accesat la 10 februarie 2010