Charles du Fresne, sieur du Cange

(Redirecționat de la Charles du Cange)
Charles du Fresne, sieur du Cange
Date personale
Nume la naștereCharles du Fresne Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Amiens, Franța Modificați la Wikidata
Decedat (77 de ani)[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
Ocupațielexicograf
grammarian[*][[grammarian (student or scholar of grammar)|​]]
istoric
avocat
scriitor
filolog[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba latină[5]
limba franceză[6] Modificați la Wikidata

Charles du Fresne, sieur du Cange sau Du Cange (n. , Amiens, Franța – d. , Paris, Franța) a fost un filolog francez și istoric al Evului Mediu și al Bizanțului.

Monumentul lui Dufresne Du Cange în Piața René Goblet din Amiens

Biografie modificare

Educat de iezuiți, du Cange a studiat dreptul și a practicat avocatura timp de mai mulți ani înainte de a fi numit în funcția de trezorier al Franței. Du Cange a fost un om energic și ocupat, care și-a satisfăcut pasiunea științifică pentru istorie în paralel cu îndatoririle sale oficiale și cu treburile sale casnice pe care le avea în calitate de cap al unei familii numeroase.

Cea mai importantă lucrare a lui Du Cange este Glossarium mediae et infimae Latinitatis (Glosarul latinei medievale și târzii, Paris, 1678). Această lucrare, împreună cu un glosar de limbii grecești medievale și târzii pe care l-a publicat zece ani mai târziu, a avut parte de numeroase ediții și revizuiri și este consultată încă frecvent de cercetătorii din prezent. Lucrarea de pionierat a lui Du Cange diferențiază versiunile medievale ale limbilor latină și greacă de formele lor clasice anterioare, marcând începutul studiului dezvoltării istorice a limbilor.[7]

Du Cange a învățat cele două limbi clasice pentru a-și atinge principalele interese științifice: istoria bizantină și medievală. A corespondat mult cu specialiștii vremii sale. Marile sale cunoștințe istorice și lingvistice au fost completate cu o specializare la fel de profundă în arheologie, geografie și drept. Pe lângă cele două glosare, el a îngrijit ediții importante ale scrierilor istoricilor bizantini și a elaborat multe alte lucrări. Istoria sa vastă a Iliriei a fost publicată în 1746 de Joseph Keglevich, care a corectat-o parțial.[8]

Du Cange este unul dintre istoricii pe care Edward Gibbon îl citează cel mai frecvent în Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman. Într-o notă de subsol, el îl numește pe du Cange „călăuza noastră sigură și neobosită în evul mediu bizantin”.[9]

Lucrări modificare

  • Du Fresne Du Cange, Charles (). Historia Byzantina duplici commentario illustrata (în Latin). Paris: Louis Billaine. 
  • Du Cange, et al., Glossarium mediae et infimae Latinitatis, Niort: L. Favre, 1883–1887 (10 vol.). searchable full-text online edition, by the École nationale des chartes
  • Glossarium mediae et infimae Latinitatis images online on the French National Library's website
  • Glossarium mediae et infimae Latinitatis 7-volume (1840-1850) on the Stanford University Library website
  • Glossarium ad scriptores mediae et infimae Graecitatis Glossarium ad scriptores mediae et infimae Graecitatis from the Digital Library of Modern Greek Studies „Anemi”, University of Crete, Greece
  • Les Familles d'Outremer at the Internet Archive

Note modificare

  1. ^ a b c d „Charles du Fresne, sieur du Cange”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ a b c d Charles du Fresne Seigneur du Cange, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  4. ^ a b c d Du Cange, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  5. ^ CONOR[*][[CONOR (authority control file for author and corporate names in Slovene system COBISS)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  6. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  7. ^ Considine, John (). „Post-classical heritages: Du Cange and his world”. Dictionaries in Early Modern Europe: Lexicography and the Making of Heritage. Cambridge: Cambridge University Press. pp. 250–287. doi:10.1017/CBO9780511485985.008. ISBN 9780521886741. 
  8. ^ Illyricum vetus et novum, 1746.
  9. ^ Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman, vol. III, cap. LII, p. 86, nota de subsol 2; traducere de Dan Hurmuzescu.

Lectură suplimentară modificare