Ciment

Material de construcție

Cimentul este un material de construcție în formă de pulbere fină, fabricat prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. După întărire, își menține rezistența și stabilitatea, chiar și sub apă.

Un muncitor afișat în două ipostaze-în prima el toarnă într-o găleată ciment și apă, iar în a doua le amestecă pentru a face mortar

Cimentul este folosit în principal pentru producerea de mortar și beton.

IstoricModificare

Prima formă de ciment a fost descoperită de către romani. Aceștia înlocuind calcarul cu marne și marnocalcare în cuptoarele de obținere a varului și crescând temperatura de ardere, au obținut un material care, fin măcinat și amestecat cu cenușă vulcanică, este considerat primul ciment din istorie (caementum). Amestecul s-a numit și ciment puzzolanic după numele localității Pouzzolli de lângă Vezuviu, de unde s-a exploatat prima dată cenușa vulcanică.

FabricareModificare

Producția cimentului începe în cariera de calcar, cu excavarea pietrei de calcar și a argilei. Apoi, acestea sunt sfărâmate în bucăți de mărimea unei monede. Aceste materii prime, împreună cu un material care are aport de fier, sunt omogenizate într-o pudră, numită ”făină brută”. Făina brută este încălzită la o temperatură de 1.450 ˚C. Temperatura înaltă transformă făina într-un material nou, numit clincher.

Clincherul este răcit brusc, fiind apoi măcinat împreună cu gipsul într-o pulbere fină. Acesta este cimentul Portland. Pentru obținerea diferitelor tipuri de ciment se adaugă zgură și/sau cenușă de termocentrală (material ce rezultă din arderea cărbunelui sau a altor materiale de proveniență minerală).

UtilizareModificare

Prin amestecul cimentului cu nisip, pietriș, alți aditivi și apă obținem beton – cel mai folosit material de construcții din lume.[1]

Tipurile de ciment[2]Modificare

Cimentul este un material esențial. În zilele noastre există numeroase tipuri de ciment disponibile, fiecare având propriile sale caracteristici și avantaje.

Cimentul PortlandModificare

Cimentul Portland este cel mai popular tip de ciment și a fost inventat în Marea Britanie în 1824 de către Joseph Aspdin. De atunci a devenit un material esențial în construcția civilă și este utilizat în mod obișnuit pentru a construi clădiri și structuri de rezistență. Este produs prin încălzirea unui amestec de calcar și argilă la temperaturi ridicate, care apoi este măcinat într-un praf fin.

Există două tipuri de ciment portland: cimentul portland de tip I și cimentul portland de tip II. Ambele tipuri sunt compuse din aceleași ingrediente, dar cimentul portland de tip II conține un anumit procentaj de lut sau fier, ceea ce îi conferă o rezistență mai mare la sulfat și la alte substanțe chimice agresive.

Cimentul AlbModificare

Cimentul alb este o formă specială de ciment, care se diferențiază prin culoarea sa albă. Este produs prin combinarea oxidului de calciu, a argilei albe și a altor substanțe, precum oxid de siliciu, care oferă o rezistență unică la compresie. Cimentul alb este utilizat în mod obișnuit pentru a finisa suprafețe, cum ar fi pardoseli, pereti sau decoruri interioare.

Cimentul RefractarModificare

Cimentul refractar este un tip special de ciment utilizat pentru a construi suprafețe rezistente la căldură. Este utilizat în mod obișnuit în cuptoare, sobe, șeminee sau alte construcții care necesită rezistență termică. Conține un amestec de materii prime rezistente la căldură, precum oxidul de aluminiu și oxidul de magneziu. Când este expus la temperaturi ridicate, cimentul refractar se comportă similar ca și o sticlă, oferind o rezistență termică și mecanică excelentă.

Cimentul RapidModificare

Cimentul rapid este un tip de ciment care se usucă extrem de rapid, comparativ cu cimentul portland. Este compus dintr-un amestec de sare de cupru și oxid de calciu, care ajută la accelerarea procesului de priză. Este utilizat în mod obișnuit pentru reparațiile rapide, fixarea bazei stâlpilor sau a altor elemente care necesită o prindere rapidă.

Cimentul HidraulicModificare

Cimentul hidraulic este un tip de ciment care se întărește prin reacția cu apa. În timp ce cimentul portland depinde de aer pentru întărire, cimentul hidraulic își obține proprietățile prin reacția cu moleculele de apă. Acest tip de ciment este utilizat în mod obișnuit pentru a construi structuri subterane, cum ar fi bazinele de apă sau fundații, datorită proprietăților sale impermeabile și puternice.

Riscuri principale pentru sănătateModificare

  • Iritația pielii produsă de cimentul proaspăt, putând conduce la arsuri, la deshidratarea pielii și la apariția crăpăturilor la nivelul epidermei;
  • Eczema de contact, determinată de prezența cromului hexavalent (crom VI) și a cobaltului în cimenturi;
  • Iritații oculare în caz de stropire cu ciment în ochi;
  • Rinite provocate de inhalarea cimentului uscat.

În RomâniaModificare

În anul 2004, vânzările anuale erau de aproximativ 5 milioane tone, ceea ce corespundea unei valori de aproximativ 250 milioane euro,[3] iar prețul mediu pe tona de ciment la intern era de circa 50 - 52 euro, fiind la un nivel stabil în ultimii ani.[4]. Menținerea unor prețuri ridicate la ciment de către cei trei mari jucători i-a determinat pe unii constructori să cumpere ciment mai ieftin din import, astfel că importurile de ciment, în special cele din Ucraina, au avut o ascensiune puternică pe piața romanească de profil.[5]

În anul 2005, piața de ciment era evaluată la 300 milioane euro,[4] reprezentând 5-6% din totalul pieței de construcții.[6]

În anul 2008, producția de ciment a fost de 10,7 milioane tone.[7] În anul 2007, producția de ciment a fost de 10 milioane de tone, iar consumul a fost de 464 kilograme pe cap de locuitor, față de 280 kg ciment pe cap de locuitor în 2005.[8]

În anul 2009, consumul de ciment a depășit cu puțin 8 milioane de tone, din care 7,8 milioane tone au fost produse pe piața locală, restul de 270.000 de tone fiind din import.[7][9]

În anul 2010, piața cimentului a fost evaluată la 500 de milioane de euro.[10]

În anul 2012, producătorii de ciment din România dispuneau de o capacitate totală de producție de circa 16 milioane tone, însă lucrau la mai puțin de jumătate din această capacitate.[11] În anul 2011, producția locală s-a ridicat la 7,6 milioane tone.[11]

În anul 2013, piața de ciment era sectorul economic cu cel mai redus grad de concurență, producția fiind dominată de trei mari companii: francezii de la Lafarge, nemții de la HeidelbergCement și elvețienii de la Holcim.[12]

În anul 2014, piața locală a cimentului era evaluată la circa 500-600 de milioane de euro.[13]


NoteModificare

  1. ^ AS Trans-Cimentul
  2. ^ „Cum sa selectezi cimentul potrivit nevoilor tale”. Bursamaterialelor.ro. Accesat în 18.05.2023.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  3. ^ Holcim a investit 3 mil. euro pentru utilizarea deseurilor in ciment, 15 decembrie 2004, Adrian Mirsanu, Ziarul financiar, accesat la 29 iunie 2016
  4. ^ a b Piata cimentului si-a revenit in a doua jumatate a anului, 7 decembrie 2005, Catalin Lupoaie, Ziarul financiar, accesat la 22 noiembrie 2014
  5. ^ Importurile de ciment din Ucraina au invadat piata, 8 octombrie 2004, Adrian Mirsanu, Ziarul financiar, accesat la 22 noiembrie 2014
  6. ^ Piata materialelor, 5 miliarde de euro, 26 mai 2005, wall-street.ro, accesat la 22 noiembrie 2014
  7. ^ a b Angajati-va in ciment! Salariul minim porneste de la 1.500 de lei, 5 martie 2010, wall-street.ro, accesat la 22 noiembrie 2014
  8. ^ Vanzarile de ciment din Romania au crescut cu 18%, in primul trimestru al anului 2008 Arhivat în , la Wayback Machine., 16 mai 2008, Business.ROL.ro, accesat la 22 noiembrie 2014
  9. ^ CIROM: Consumul de ciment a scăzut cu 30% anul trecut, 4 martie 2010, Ioan Dornescu, Mediafax, accesat la 22 noiembrie 2014
  10. ^ Cimentul rămâne o piață de 500 mil. euro, 30 iunie 2011, Ziarul financiar, accesat la 22 noiembrie 2014
  11. ^ a b Paradox imobiliar: Piața rezidențială scade, materialele de construcții se scumpesc, 12 septembrie 2012, Alexandru Urzică, Capital, accesat la 22 noiembrie 2014
  12. ^ Controlată de doar trei jucători, piața cimentului este cea mai puțin concurențială, 8 noiembrie 2013, Andrei Cîrchelan, Andreea Neferu, Ziarul financiar, accesat la 22 noiembrie 2014
  13. ^ Piața cimentului va crește cu cel mult 1-2% în 2014, 24 iulie 2014, Andreea Neferu, Ziarul financiar, accesat la 22 noiembrie 2014

BibliografieModificare

  • Aitcin, Pierre-Claude (). „Cements of yesterday and today: Concrete of tomorrow”. Cement and Concrete Research. 30 (9): 1349–1359. doi:10.1016/S0008-8846(00)00365-3. 
  • van Oss, Hendrik G. (). „Cement Manufacture and the Environment, Part I: Chemistry and Technology”. Journal of Industrial Ecology. 6 (1): 89–105. doi:10.1162/108819802320971650. 
  • van Oss, Hendrik G. (). „Cement Manufacture and the Environment, Part II: Environmental Challenges and Opportunities”. Journal of Industrial Ecology. 7 (1): 93–126. doi:10.1162/108819803766729212. 
  • Friedrich W. Locher: Cement : Principles of production and use, Düsseldorf, Germany: Verlag Bau + Technik GmbH, 2006, ISBN 3-7640-0420-7
  • Javed I. Bhatty, F. MacGregor Miller, Steven H. Kosmatka; editors: Innovations in Portland Cement Manufacturing, SP400, Portland Cement Association, Skokie, Illinois, USA, 2004, ISBN 0-89312-234-3
  • "Cement Industry Is at Center of Climate Change Debate" article by Elizabeth Rosenthal in the New York Times 26 October 2007
  • Neville, A.M. (). Properties of concrete. Fourth and final edition standards. Pearson, Prentice Hall. ISBN 0-582-23070-5. OCLC 33837400. 
  • Taylor, H.F.W. (). Cement Chemistry. Academic Press. p. 475. ISBN 0-12-683900-X. 
  • Ulm, Franz-Josef (). „A realistic molecular model of cement hydrates”. Proceedings of the National Academy of Sciences. 106 (38): 16102–16107. doi:10.1073/pnas.0902180106. 

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ciment