Conferința de la Cairo (1943)

Dezambiguizare Acest articol este despre Conferința de la Cairo cu numele de cod Sextant. Pentru alte conferințe vezi Conferința de la Cairo (dezambiguizare).


Conferința de la Cairo

Generalissimo Chiang Kai-shek, Franklin D. Roosevelt și Winston Churchill la Conferința de la Cairo, 25 noiembrie 1943
Locația conferinței Cairo, Egipt
Data desfășurare 22-26 noiembrie 1943
Participanți SUA
Regatul Unit
Republica China
Probleme discutate Războiul antijaponez, Asia postbelică

Prima Conferință de la Cairo (Egipt) (cu numele de cod Sextant[1]) din 22-26 noiembrie 1943 a fost convocată pentru stabilirea pozițiilor aliaților față de Imperiul Japonez în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale și pentru luarea unor decizii cu privire la soarta Asiei după încheierea războiului. La această conferință au participat președintele SUA Franklin Roosevelt, premierul britanic Winston Churchill și Generalissimo Chiang Kai-shek al Republicii. Liderul sovietic I. V. Stallin nu a participat la conferință deoarece s-a considerat că o întâlnire a sa cu Chiang ar fi dus la încordarea relațiilor Uniunii Sovietice cu Japonia. (Pactul de neutralitate dintre URSS și Japonia din 1941 fusese semnat pentru o perioadă de cinci ani. În 1943, Uniunea Sovietică nu se afla în stare de război cu Japonia, în vreme ce China, SUA și Regatul Unit se aflau în stare de beligeranță cu Tokio).

Lucrările conferinței au avut loc la reședința ambasadorului american în Egipt, Alexander Kirk, din apropierea piramidelor de la Gizeh.[2]

Două zile mai târziu, Stalin s-a întâlnit cu Roosevelt și Churchill în Teheran (Iran) la o nouă conferință tripartită.

Declarația de la Cairo a fost data publicității pe 27 noiembrie 1943, iar un comunicat radio a fost dat pe 1 decembrie același an,[3]. Declarația sublinia intențiile aliaților pentru continuarea eforturilor militare pentru obținerea capitulării necondiționate a Japoniei.

Principalele puncte ale declarației de la Cairo priveau continuarea efortului de război al celor trei aliați pentru respingerea atacului japonez și pedepsirea Japoniei pentru război, sublinia angajamentul celor trei de a nu se implica în cuceriri teritoriale după încheierea conflictului, stipula eliberarea tuturor insulelor pe care Japonia le ocupase în Pacific încă de la începutul primului război mondial din 1914, (ceea ce presupunea ca „toate teritoriile pe care Japonia le furase de la China, inclusiv Manciuria Formosa și Pescadores să fie retrocedate Republicii Chiana”) și stabilea ca toate teritoriile pe care Japonia le ocupase prin violență să fie eliberate, ceea ce ar fi dus la proclamarea independenței Coreei.

Vedeți și:

modificare
  1. ^ Churchill, Winston Spencer (). The Second World War: Closing the Ring. Houghton Mifflin Company, Boston. p. 642. 
  2. ^ Life: Noel F. Busch, "Alexander Kirk," 13 august 1945, accessed 23 ianuarie 2011
  3. ^ „Cairo Communique, 1 decembrie 1943”. Japan National Diet Library. . 

Bibliografie

modificare

Resurse internet

modificare