Constanța Dunca-Șchiau

Constanța Dunca-Șchiau
Date personale
Nume la naștere	Constanța Dunca
Născută	16 februarie 1843 Botoșani, România
Decedată	1923 (79 de ani) București, România
Părinți	Ștefan Dunca, Sofia Dunca
Frați și surori	Titus Dunka
Căsătorită cu	Antoniu de Schiau
Cetățenie	România  Franța
Ocupație	scriitoare redactor[*]​
Limbi vorbite	limba franceză
Activitate
Pseudonim	Camille d’Alb
Studii	Collège de France
Limbi	limba franceză

Constanța Dunca-Șchiau (născută Constanța Dunca; n. 16 februarie 1843, Botoșani, România – d. 1923, București, România) a fost o scriitoare română, profesoară, publicistă, fiica cunoscutului avocat moldovean Ștefan Dunca. A semnat și cu pseudonimul Camille d’Alb.

A avut rădăcinile în comuna Șieu, Maramureș.

Cariera

A studiat la Collège de France unde a obținut certificatul de ”studii înalte”, și s-a specializat în pedagogie. În unele publicații apare că aceasta și-a terminat specializarea în Viena, în altele la Paris, în 1862. Constanța a colaborat cu publicații franțuzești din toată țara în perioada cât a trăit la Paris.

A fost una din primele scriitoare feministe din România. Alexandru Ioan Cuza i-a dat acordul pentru înființarea unei școli pentru fete, premiindu-I memoriul ”Fiicele poporului”. Aceasta a prezentat un proiect de lege în fața domnitorului despre învățământul pentru fete, ce a fost luat în considerare în înfăptuirea legiii învățământului public în 1864.

Proiectul de lege a fost  publicat în serial în Amicul Familiei, anul I, nr. 2-14, 1863. O altă pledoarie a Constanței Dunca a fost adresată Ministrului Cultelor și Instrucțiunii Publice, în favoarea educației fetelor și creșterii contribuției statului la dezvoltarea învățământului pentru fete.

A organizat Școala Centrală de fete din București, unde a fost și profesoară începând cu 1863, unde avea sub tutelă catedra de morală și pedagogie, până în 1872.

Constanța a colaborat cu diverse publicații românești. A făcut parte din cercul Convorbirilor literare. În martie 1863 a înființat publicația ”Amicul familiei”, ce a funcționat până în 1868. Revistă literară și pedagogică, atingea multe aspecte din viața socială, însă nu și politică, deși avea o atitudine inovatoare, și milita pentru egalitatea dintre femei și bărbați. Pe lângă publicarea propriilor opere, Constanța traducea nuvele, încuraja dramaturgia și punerea în scenă a diverselor opere, și colabora cu scriitori contemporani.

Constanța a ținut o serie de conferințe despre femei și educație prin țară, însă și în Viena și Budapesta.

Printre lucrările sale se numără:

• Martira inimei (1870), piesă de teatru – condamna lipsa de răspundere a bărbatului față de copil și tolerarea statului prin legea ce oprea urmărirea paternală
• Motiv de despărțenie sau Ce deputat! (1870) – pe tema puterii femeii asupra bărbatului
• Elena (1862) în franceză, tradus apoi ca și Elena Mănescu în ”Amicul familiei” – roman de dragoste, cu tente de satiră socială
• O familie din București. Iezuiții României (1865) și seria de nuvele Sub vălul Bucureștilor – inspirate din moravurile bucureștene.
• Scria și pentru publicația ”Familia” împreună cu alte scriitoare (precum Maria Bosco-Suciu, Sofia Nădejde ș.a.), despre problemele pe care femeile le întâmpinau.
• Feminismul în România (1904)

A  tradus din Malherbe, Ossian, Pușkin, J.B. Rousseau.

Bibliografie

• Țarălungă, Ecaterina (2011). Enciclopedia identității românești. Litera. p. 288. 
• Institutul de Lingvistică, istorie literară și folclor al Universității AL. I. Cuza Iași (1979). Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900. Editura Academiei Republicii Socialiste România, București. P. 35, 308-309
• Mihăilescu, Ștefania. Din istoria feminismului românesc: antologie de texte (1838-1929). Iași, Editura Polirom, 2002, 376 p. ISBN 973-681-012-7
• Popescu, Liliana (2004). Politica Sexelor. Editura Maiko