Wikipedia

Constantin Dăscălescu

al 52-lea Prim-ministru al României (1982-1989)
Constantin Dăscălescu

Fotografie din 1980
Date personale
Născut2 iulie 1923(1923-07-02)
Breaza, România
Decedat (79 de ani)
București, România
PărințiNicolae Dăscălescu
Frați și suroriIon
Căsătorit cuElena
CopiiLuminița
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Prim-ministru al României
În funcție
21 mai 1982 – 22 decembrie 1989
Precedat deIlie Verdeț
Succedat dePetre Roman
Partid politicPCR
Alma materAcademia de Studii Economice din București, Școala Superioară de Partid de pe lângă CC al PCUS de la Moscova[1]
Profesiestrungar
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Constantin Dăscălescu (n. 2 iulie 1923, Breaza, județul Prahova, România – d. 15 mai 2003, București, România) a fost un om politic comunist român, care a îndeplinit funcția de cel de-al 52-lea prim-ministru al României în perioada din 1982 și până la căderea regimului în 1989.

Biografie

modificare

Constantin Dăscălescu s-a născut la data de 2 iulie 1923, în orașul Breaza (județul Prahova). A studiat la Școala de Partid de la Ploiești, la Academia de Studii Economice din București și apoi la Școala Superioară de Partid de pe lângă CC al PCUS de la Moscova (1962).

El a fost director al Școlii de Partid de la Ploiești și membru supleant al Comitetului Central al PMR (1952-1956). A îndeplinit apoi funcțiile de secretar cu probleme organizatorice în regiunea Ploiești (1956-1959) și apoi în regiunea Galați (1962-1965). În anul 1965 este promovat ca prim-secretar al Organizației județene Galați a Partidului Comunist Român (1965-1974), fiind ales în același an deputat în Marea Adunare Națională.

Ales în anul 1965 și ca membru în Comitetul Central al PCR, Dăscălescu a fost remarcat de către Ceaușescu în anul 1969 când Dăscălescu a rostit un atac personal la adresa lui Gheorghe Apostol, unul dintre politicienii veterani pe care Ceaușescu dorea să-i înlăture din conducere.[2] În anii '70 a fost promovat în cadrul Partidului Comunist Român, ca șef al Direcției Organizatorice al PCR (1974-1976) și apoi ca secretar al CC al PCR (iunie 1976 - mai 1978). În paralel, în perioada 1972-1975 a îndeplinit și funcția de membru al Consiliului de Stat al R.S.România.

Ca urmare a bunelor relații cu Nicolae Ceaușescu, a fost ales ca membru al Comitetului Politic Executiv al PCR în martie 1978, apoi ca membru în Biroul Permanent al CPEx în noiembrie 1979.

A îndeplinit funcțiile de președinte al Uniunii Cooperativelor Agricole de Producție (1976-1978), președinte al Consiliului Organizării economico-sociale (1978-1982) și prim-vicepreședinte al Consiliului Suprem pentru Dezvoltarea Economică și Socială (1982-1989).

La data de 21 mai 1982 a fost numit în funcția de prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste România, succedându-i lui Ilie Verdeț, care nu reușise reformarea economiei. Ca prim-ministru, Dăscălescu nu a avut o putere reală. El a sprijinit metodele controversate ale lui Ceaușescu de reorganizare a datoriei naționale.

În data de 20 decembrie 1989 a fost trimis, împreună cu Emil Bobu, de către Elena Ceaușescu la Timișoara pentru a dialoga cu revoluționarii. Neacceptând cererile revoluționarilor, a revenit la București, stând timp de trei zile în clădirea Comitetului Central, unde a fost găsit de revoluționari.

Decorații[3]

modificare
  • Medalia a V-a aniversare a proclamării Republicii Populare Române (1952);
  • Ordinul Muncii clasa a III-a (21 august 1954) „pentru merite deosebite pe tărîmul construcției de stat, economice, sociale și culturale, cu ocazia celei de a zecea aniversări a eliberării patriei noastre”[4]
  • Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a V-a (30 decembrie 1957) „cu ocazia celei de a zecea aniversări a proclamării Republicii Populare Romîne și pentru merite deosebite în îndeplinirea sarcinilor date de Partidul Muncitoresc Romîn, pentru merite deosebite pe tărîmul construcției de stat, economice, sociale, culturale și obștești”[5]
  • Ordinul „23 August” clasa a V-a (12 august 1959) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[6]
  • Medalia „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia” (6 mai 1961) „pentru merite în activitatea de partid și întărirea regimului democrat-popular”[7]
  • Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a IV-a (1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[8]
  • Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa a III-a (30 aprilie 1966) „cu prilejul celei de-a 45-a aniversări de la înființarea Partidului Partidului Comunist din România, pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[9]
  • Ordinul Muncii clasa I (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, [...] pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[10]
  • Ordinul 23 August clasa a II-a (1974)
  • Medalia În cinstea încheierii colectivizării agriculturii (1962)
  • Medalia a XX-a aniversare a RPR (1968)
  • Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a (1969)
  • Ordinul Meritul Agricol clasa I (1974)
  • Titlul de Erou al Muncii Socialiste și Medalia de Aur Secera și Ciocanul (1974 și 1981)
  • titlul de Erou al Muncii Socialiste (7 mai 1981) „pentru rezultatele obținute în îndeplinirea cincinalului 1976–1980, pentru contribuția deosebită adusă la înfăptuirea politicii Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la făurirea Partidului Comunist Român”[11]
  • Medalia comemorativă „A 40-a aniversare a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă” (20 august 1984) „pentru contribuția deosebită adusă la înfăptuirea politicii Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră, cu prilejul celei de-a 40-a aniversări a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă”[12]

După revoluție

modificare

A demisionat în 22 decembrie 1989, la cererea revoluționarilor care ocupaseră sediul Comitetului Central al PCR în urma evacuării din clădire a președintelui Nicolae Ceaușescu. Ultimul său act în calitate de șef de guvern a fost semnarea decretului de eliberare a tuturor prizonierilor politici și a celor arestați în urma demonstrațiilor anticomuniste.[2]

Dăscălescu a fost trimis în judecată în anul 1990, fiind inculpat în procesul "Lotul CPEx". Inițial, Dăscălescu și ceilalți inculpați au fost acuzați de genocid, dar, pentru că nu se întruneau elementele constitutive ale acestei infracțiuni, încadrarea juridică a fost schimbată ulterior, pentru toți, în omor deosebit de grav. În anul 1991 a fost condamnat la închisoare pe viață, dar după 5 ani a fost pus în libertate, deoarece era grav bolnav, suferind de stenoză aortică strânsă. Conform delarației lui Gheorghe Apostol dată pe AtlasTV[1], Dăscălescu a avut ieșiri de nevroză în închisoare, unde s-a dat cu capul de radiator și de pereți.

A trăit ultimii ani în obscuritate.

El a fost internat la 11 mai 2003 la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, fiind cunoscut de către medici ca vechi cardiac. A încetat din viață în ziua de joi, 15 mai 2003, la vârsta de 79 ani.

Note

modificare
  1. ^ ro Constantin Dăscălescu, ultimul vătaf al lui Ceaușescu
  2. ^ a b The Independent, Londra, 20 mai 2003 - Obituary: Constantin Dascalescu
  3. ^ Wayback Machine (PDF), www.cnsas.ro 
  4. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 368 din 21 august 1954 pentru conferirea ordinului „Steaua Republicii Populare Romîne”, „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor tovarăși, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 42, 30 august 1954, p. 384.
  5. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 613 din 30 decembrie 1957 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VII, nr. 2, 13 ianuarie 1958, p. 7.
  6. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 194.
  7. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 120 din 6 mai 1961 pentru conferirea medaliei „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul X, nr. 30, 31 decembrie 1961, p. 451.
  8. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500/1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial nr. 18 din 9 decembrie 1964.
  9. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 339 din 30 aprilie 1966 pentru conferirea ordinului „Tudor Vladimirescu”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 25, Partea I, 18 mai 1966, p. 158.
  10. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 157 din 4 mai 1971 privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul VII, nr. 96, Partea I, vineri 6 august 1971, p. 633.
  11. ^ Decretul prezidențial nr. 95 din 7 mai 1981 privind conferirea unor distincții ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XVII, nr. 32, Partea I, sâmbătă 9 mai 1981, p. 2.
  12. ^ Decretul prezidențial nr. 166 din 20 august 1984 privind conferirea medaliei comemorative „A 40-a aniversare a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul XX, nr. 67, Partea I, miercuri 22 august 1984, p. 2.

Bibliografie suplimentară

modificare
  • Nicolescu, Nicolae C. (), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 121–126 

Legături externe

modificare

Dăscălescu la Revoluție


Predecesor:
Ilie Verdeț 		Prim-ministrul României
21 mai 1982 – 22 decembrie 1989 		Succesor:
Petre Roman


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Constantin_Dăscălescu&oldid=16936303